Cancerul ampular este un tip de cancer cu originea in celulele ampulei lui Vater. Ampula Vater este o regiune localizata la locul de intalnire a ductului biliar cu ductul pancreatic. Cancerul ampular este un cancer rar, insa sever, intrucat poate afecta multe structuri vecine ampulei: intestinul subtire, pancreasul, caile biliare si ficatul.
Ductul biliar dreneaza bila din vezica biliara, iar ductul pancreatic dreneaza secretiile si enzimele produse in pancreas. Cele doua se deschid prin ampula Vater in duoden (intestin subtire), loc in care isi varsa continutul.
Semnele si simptomele pot debuta progresiv sau brusc, in functie de caracteristicile tumorii ampulare.
Acestea includ:
• Icter (colorarea in galben a tegumentelor si sclerelor)
• Diaree si scaune colorate anormal
• Scaun cu sange
• Durere abdominala
• Greata, varsaturi
• Pierdere neintentionata in greutate
• Febra
Cauza exacta a unui cancer ampular nu este complet cunoscuta.
Ca si in majoritatea cazurilor, celulele din ampula dezvolta modificari ale ADN-ului. ADN-ul unei celule contine informatii si instructiuni fundamentale, ce dicteaza intreaga activitate a celulei. In celulele canceroase, ADN-ul mutant face ca celula sa se multiplice necontrolat si sa creasca cu o rata exagerata.
Celulele numeroase, voluminoase si cu structura anormala se aglomereaza si formeaza o tumora maligna. Tumora va creste progresiv, astfel ca din celulele originare din ampula Vater, aceasta se raspandeste catre organe vecine sau organe aflate la distanta (prin metastaze in acest caz).
Varsta inaintata este un factor de risc demonstrat, astfel ca majoritatea pacientilor cu cancer ampular au peste 70 de ani. Istoricul familial de cancer ampular sau de alt tip de cancer reprezinta un alt factor de risc.
Modificarile ADN pot fi transmise in familie. Intrucat nu exista factori de risc ce pot fi controlati, nu exista nici metode de preventie a acestui tip de cancer.
Pentru a stabili diagnosticul de cancer ampular, medicul va incepe cu anamneza detaliata si cu examinarea obiectiva a intregului corp. Pe baza simptomelor si a istoricului medical, acesta poate suspiciona prezenta unui cancer digestiv. Medicul gastroenterolog, medicul oncolog si medicul chirurg generalist lucreaza impreuna in procesul de diagnostic si tratament al acestor pacienti.
Odata suspicionat cancerul sau tumora digestiva, medicul va recomanda examinari paraclinice.
Cele mai des utilizate teste paraclinice includ:
• Endoscopia digestiva. Endoscopia presupune introducerea unui endoscop (tub lung dotat cu o camera) prin cavitatea bucala, caz in care se face o endoscopie digestiva superioara, sau prin rect, caz in care se face endoscopia digestiva inferioara; endoscopul vizualizeaza structurile tubului digestiv si poate identifica tumora. In cazul unui cancer ampular, tumora poate fi identificata prin endoscopia digestiva superioara.
• ERCP sau colangiopancreatografia endoscopica retrograda. Un tip special de examinare imagistica ce combina endoscopia cu radiografia, acest test este foarte sensibil si specific pentru a identifica tumorile ampulare, pancreatice si duodenale.
• Alte teste imagistice: RMN, CT, ecografie endoscopica. Acestea se realizeaza in special pentru a caracteriza tumora si gradul de raspanidre a cancerului, odata ce diagnosticul a fost stabilit
• Biopsia. In unele cazuri poate fi nevoie de biopsia tumorii, ceea ce presupune prelevarea unui fragment mic de tesut tumoral, cu ajutorul unui ac. Tesutul este ulterior analizat sub microscop si poate confirma sau infirma diagnosticul de cancer
Cancerul ampular necesita deseori un tratament chirurgical. Acestuia ii pot fi asociate si alte tratamente precum chimioterapia si radioterapia, realizate inainte sau dupa operatie. Combinatia ideala dintre cele 3 tratamente depinde de tipul de cancer, de severitatea lui si de starea generala de sanatate a pacientului.
Optiunile chirurgicale includ:
• Operatia majora de indepartare a tumorii. Numita si procedura Whipple, in cadrul acestei interventii majore se va indeparta atat tumora ampulara, cat si o parte din duoden si din pancreas. Portiuni din ductul biliar si vezica biliara sunt de asemenea rezecate
• Operatia minora. Utilizata in tumorile de dimensiuni mici, aceasta este realizata deseori endoscopic si este mult mai putin invaziva. Se rezeca doar tumora ampulara, fara sa fie alterate restul organelor vecine
• Operatia de implantare a unui stent. In cazurile in care operatia nu ar mai reprezenta un beneficiu, scopul tratamentului este unul paliativ, de asigurare a confortului. Medicul va implanta un stent in ductul biliar sau pancreatic, astfel incat bila si sucul pancreatic sa fie eliminate in ciuda tumorii ampulare.
Optiunile de tratament nechirurgical sunt:
• Chimioterapia combinata cu radioterapie. Aceasta combinatie trateaza cancerul folosind medicamente puternice si radiatii tintite. Poate fi utilizata inainte de operatie pentru a favoriza indepartarea totala a tumorii, dar si dupa operatie pentru a distruge orice celula ramasa.
• Chimioterapia. In unele cazuri medicul opteaza doar pentru chimioterapie utilizata dupa operatie. In cazurile de tumori avansate, inoperabile, chimioterapia poate fi singurul tratament.
• Terapie tintita. Aceasta utilizeaza medicamente ce ataca substante specifice ale tumorii maligne. Prin blocarea acestora, celulele canceroase sunt distruse si nu se mai pot multiplica. Terapia tintita este insa utilizata rar in cancerul ampular, fiind eficienta doar in anumite situatii.
• Imunoterapia. Imunoterapia este o terapie medicamentoasa ce ajuta sistemul imun sa lupte impotriva celulelor maligne. Poate fi o optiune buna de tratament in cazul cancerului ampular ce se extinde in alte regiuni.
Tratamentul paliativ este un tip special de ingrijire, utilizat in cazurile in care, din punct de vedere medical, nu se mai poate face nimic.
Cazurile de cancer avansat, pacienti varstnici cu multiple comorbiditati, nu sunt fezabile pentru a fi tratate chirurgical. Astfel se aleg ingrijirile paliative, ce au ca scop ameliorarea simptomelor si imbunatatirea calitatii vietii pentru cat mai mult timp.
O echipa medicala formata din medici, asistente medicale si alti specialisti va asigura ingrijirile paliative. Acestia asigura suportul necesar, vor prescrie si administra medicamente pentru a ameliora durerea si alte simptome, si vor ajuta pacientul si familia sa gestioneze mai bine toata situatia.
Cancerul ampular este un tip rar de cancer, cu originea in ampula Vater, la locul de emergenta a 3 structuri: ductul biliar, ductul pancreatic si duodenul. Aceasta tumora maligna poate avea consecinte asupra tuturor acestor organe, astfel ca tratamentul chirurgical este de cele mai multe ori necesar pentru a ajunge la remisia cancerului. Echipa medicala multidisciplinara va diagnostica si trata fiecare pacient in functie de mai multi factori, pentru a asigura un prognostic cat mai bun.
Bibliografie
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/ampullary-cancer/diagnosis-treatment/drc-20446378
https://www.hopkinsmedicine.org/health/conditions-and-diseases/ampullary-cancer
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.