Sindromul Von Hippel-Lindau - cauze, diagnostic, tratament

Actualizat: 23 Ianuarie 2024
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Dr. Oancea Madalina Elena
Consultant medical:

Dr. Oancea Madalina Elena
Medic rezident Neurologie

Ce este sindromul Von Hippel-Lindau


Sindromul Von Hippel-Lindau reprezinta o boala genetica rara caracterizata prin hemangioblastomatoza cerebelo-retiniana, implicand angiomatoza retiniana cu hemangioblastom al cerebelului si modificari viscerale chistice.

Cum se manifesta

Sindromul VHL se transmite autosomal dominant, cu o penetrare de peste 90%, si este asociat cu afectarea genei VHL de pe cromozomul 3, avand un rol important in suprimarea tumorala. Aceasta gena este o gena supresoare tumorala, un tip de gena care ajuta la controlul cresterii celulelor.

Mutatiile in gena VHL duc la lipsa de reglare a cresterii si supravietuirii celulelor, ducand la cresterea si divizarea necontrolata a celulelor. Acest lucru contribuie la formarea tumorilor asociate cu boala VHL. Prevalenta acestui sindrom este de aproximativ 1 la 39,000 de persoane, fara diferente semnificative intre sexe. Debutul bolii apare de obicei in decada a doua sau a treia a vietii.

Majoritatea copiilor cu sindrom von Hippel-Lindau mostenesc mutatia VHL de la un parinte care are, de asemenea, sindromul.

Aproximativ 1 din 5 sau 20% dintre persoanele cu sindrom von Hippel-Lindau au o noua mutatie a VHL care nu a venit de la un parinte. Acesti copii nu au istoric de sindrom in familiile lor. In aceste cazuri, alterarea a avut loc intr-un ovul sau spermatozoid atunci cand copilul s-a format sau intr-una dintre celulele copilului in timpul sarcinii.

Complicatii

Leziunile principale asociate sindromului VHL includ hemangioblastomul retinian, prezent in aproximativ 50% din cazuri, si hemangioblastomul al sistemului nervos central (52%), localizat de obicei la nivelul cerebelului, dar posibil si in tectul cerebral sau maduva spinarii in 15% din situatii.

Leziunile secundare asociate cu VHL includ cancerul renal, prezent in 30% dintre cazuri, insotit adesea de chisturi renale.

Alte manifestari cuprind feocromocitom (23%), tumori pancreatice sau chisturi (17%), precum si adenoame chistice ale epididimului (3%).

Un fenomen asociat este policitemia, rezultata din productia de eritropoietina prin angioame.

Hemangioblastomul Cerebelos
Hemangioblastomul cerebelos este o leziune semnificativa care se dezvolta tipic in a patra decada de viata, prezentand simptome precum ataxie si cefalee. Aceasta tumoare se caracterizeaza printr-un chist care contine un nodul bine vascularizat in perete, evidentiat in mod particular la angiografie, reprezentand de fapt tumora propriu-zisa.

Hemangioblastomul Retinian
Prezent in 50% din cazurile cu hemangioblastom al SNC, hemangioblastomul retinian este adesea asimptomatic in stadiile incipiente. Cu toate acestea, pe masura ce devin extinse, aceste leziuni pot determina decolare de retina, cauzand o pierdere acuta si dureroasa a vederii.

Diagnosticul este stabilit prin fundoscopie, iar tratamentul poate implica terapie cu laser si management anticoagulant.

Cancerul Renal
Cancerul renal este o complicatie frecventa, afectand 60% din cazuri, si necesita o abordare specifica in cadrul sindromului VHL.

Diagnostic

Imagistica: Hemangioblastoamele cerebrale pot fi identificate si tratate chirurgical prin imagistica specializata.

Angiografie: Vizualizarea malformatiilor vasculare este esentiala pentru a planifica interventiile terapeutice adecvate.

Examinare Oftalmologica: Hemangioblastoamele retiniene pot beneficia de tratamentul cu coagulare laser pentru a preveni complicatiile.

CT Abdominal: Identificarea chisturilor pancreatice si renale este realizata prin imagistica abdominala.

Analize de Laborator: Evaluarea continutului de catecolamine in urina pe 24 de ore si ecografia testiculara pentru modificari chistice aduc contributii semnificative la diagnosticul complet al sindromului.

Mortalitatea asociata sindromului VHL este evidenta, cu o treime din cazuri datorate cancerului renal si doua treimi datorate complicatiilor neoplasmului cerebelos.

Tratament

Tratamentul pentru boala von Hippel-Lindau (VHL) depinde de localizarea si dimensiunea tumorilor.

In general, scopul este de a avea o interventie chirurgicala pentru a elimina tumorile atunci cand acestea provoaca simptome, dar atat timp cat tumorile sunt inca mici, astfel incat acestea sa nu provoace daune permanente. Tratamentul implica, de obicei, indepartarea chirurgicala a tumorilor, iar radioterapia poate fi utilizata in unele cazuri. Toate persoanele cu boala VHL ar trebui sa fie urmate cu atentie de un medic sau o echipa medicala familiarizata cu tulburarea.

Tratamentul pentru VHL poate include, pe langa chirurgia pentru indepartarea tumorilor si radioterapie, terapie medicamentoasa si monitorizare medicala regulata pentru a detecta si trata tumori noi. In prezent, nu exista nicio modalitate de a vindeca complet VHL, dar un management adecvat al simptomelor si o monitorizare medicala regulata pot ajuta la mentinerea calitatii vietii pacientilor.

Testele de screening sunt recomandate tuturor persoanelor cu sindrom von Hippel-Lindau. Scopul evaluarii este de a gasi si trata tumorile devreme pentru a permite pacientilor sa obtina cele mai bune rezultate. In timp ce multe dintre tumorile asociate cu sindromul von Hippel-Lindau sunt benigne (nu canceroase), acestea pot provoca complicatii grave, cum ar fi pierderea auzului (tumori ale sacului endolimfatic) sau hipertensiune arteriala (feocromocitom).

Testarea genetica pentru sindromul von Hippel-Lindau este un proces complex. Oamenii care se gandesc la obtinerea acestor teste ar trebui sa ia in considerare beneficiile si riscurile. Inainte de a fi testati, acestia ar trebui sa discute procesul cu un specialist in genetica.

Complicatii tratament

Tratamentul poate aduce complicatii precum dezlipirea de retina, cataracta, glaucom, leziuni ale nervului optic si probleme iatrogene, care necesita gestionare atenta si o abordare multidisciplinara.
Gestionarea eficienta a sindromului Von Hippel-Lindau implica o diagnoza detaliata si o selectie judicioasa a optiunilor terapeutice. Prin abordarea precoce si integrata a tratamentului, pacientii pot beneficia de o calitate imbunatatita a vietii si reducerea riscului de complicatii asociate acestei afectiuni complexe.

Concluzie

Sindromul Von Hippel-Lindau reprezinta o entitate clinica complexa, implicand leziuni multiple si variate. O abordare multidisciplinara, care include explorari genetice, monitorizare regulata si tratament personalizat, este esentiala pentru gestionarea eficienta a acestei afectiuni rare.

Bibliografie
https://my.clevelandclinic.org/health/articles/6118-von-hippel-lindau-disease-vhl
https://medlineplus.gov/genetics/condition/von-hippel-lindau-syndrome/


Citeste si despre:

Diagnosticul genetic preimplantare (PGD) – Fertilizarea in vitro Diagnosticul imagistic al osteoporozei Diagnosticul infertilitatii masculine Amniocenteza – metoda invaziva de diagnostic Sindromul ovarelor polichistice: cauze, diagnostic si tratament Ce reprezinta eticheta UV400 pe ochelarii de soare? Cancerul de colon - simptome si diagnostic Principii si metode de diagnostic in cancer Pasii care trebuie urmati pentru stabilirea unui diagnostic corect Erorile de diagnostic - o realitate tot mai crunta RMN-ul de san – recomandat in diagnosticul cancerului mamar