Stenoza aortica senila

Actualizat: 10 Mai 2022
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Ce este stenoza aortica


Stenoza de valva aortica sau stenoza aortica, este o afectiune in care valva arterei aorte este mult ingustata. Valva nu se deschide complet, ceea ce reduce fluxul sanguin de la inima catre aorta. Artera aorta este cea mai mare artera din organism, responsabila de distribuirea sangelui catre toate organele. Valva aortica este situata la baza arterei, in inima.

Inima are 4 camere, dintre care doua superioare (atrii) si doua inferioare (ventricule). Ventriculele sunt camerele care au tesut miocardic mai bine dezvoltat, ceea ce inseamna ca exercita o presiune mai mare. Camerele si vasele mari sunt separate prin 2 seturi de valve: valva mitrala si tricuspida, valva aortica si pulmonara. Acestea se inchid si se deschid in anumite momente, bine stabilite, astfel incat sangele sa circule din inima catre organism si catre plamani.

Atunci cand valva nu se deschide complet, este o valva stenotica si reprezinta o problema de sanatate cardiovasculara, numita valvulopatie.

In stenoza aortica, fluxul sanguin este mult redus prin valva stenotica, aparand fenomene de perfuzie scazuta (hipoperfuzie) in diverse regiuni din organism.

In stenoza aortica, inima trebuie sa lucreze mai tare, exercitand o presiune mai mare pentru a impinge sangele catre valva stenotica, rigida. Lucrul mecanic aditional, facut de ventricul, duce la ingrosarea acestuia si la largirea camerei ventriculare. Muschiul cardiac (miocard) va deveni din ce in ce mai slabit, instalandu-se insuficienta cardiaca stanga, ulterior globala, precum si alte probleme cardiovasculare.

Cauze

Stenoza aortica senila sau calcifica, este unul dintre tipurile de stenoza, clasificate in functie de etiologie. Cauzele stenozelor sunt diverse, iar depunerea de calciu este frecventa, in special cu inaintarea in varsta, de unde si numele de stenoza aortica senila.

Depunerea de calciu pe valva apare in urma curgerii turbulente a sangelui pe la nivelul valvei aortice. Calciu este un mineral gasit in mod obisnuit in sange, care se poate depozita pe foitele valvelor. Procesul poarta numele de calcificare, si poate aparea atunci cand exista leziuni valvulare preexistente, sau cand nu exista.

Depozitele de calciu in sine, pot sa nu cauzeze probleme. Calcificarea valvei aortice nu produce simptome pana la varsta de 70-80 de ani. Totusi, in unele cazuri, in special in cazul pacientilor cu valvulopatii congenitale, calcificarea valvei produce stenoza acesteia si blocarea fluxului sanguin. Calcificarea foitelor valvulare nu are legatura cu administrarea suplimentelor de calciu sau de consumul produselor bogate in calciu.

Stenoza aortica calcifica este cea mai frecventa valvulopatie cu indicatie pentru inlocuirea chirurgicala a valvei. Timp de multi ani, stenoza aortica senila a fost descrisa ca un proces degenerativ pasiv. Studiile din ultimii ani demonstreaza si o legatura intre ateroscleroza si aparitia stenozei aortice calcifice, ceea ce ar fi un contraargument pentru boala degenerativa.

Semne si simptome

Stenoza aortica senila variaza de la forme usoare la foarte severe, iar simptomele vor corespunde severitatii stenozei. De regula, simptomele devin evidente doar atunci cand stenoza devine severa, deci ingustarea este avansata.

Semnele si simptomele stenozei aortice senile include:
• Sunete cardiace anormale (suflu cardiac), la auscultatia cu stetoscopul
• Durere toracica sau disconfort toracic, la efort
• Ameteala, lipotimie sau sincopa la efort
• Dispnee (lipsa de aer)
• Fatigabilitate si intoleranta la efort
Palpitatii

Metode de diagnostic

Majoritatea pacientilor cu stenoza aortica senila isi afla diagnosticul in timpul unui control de rutina, din intamplare. Dupa o anamneza, istoric medical si examen obiectiv complet, medicul dumneavoastra va cere cateva teste paraclinice. Acestea includ:

Ecocardiografia: ecografia inimii, realizata cu un transductor plasat pe toracele pacientului. Medicul poate vedea inima din mai multe unghiuri, vizualizand si valva aortica.

Electrocardiograma: Inregistrarea activitatii electrice a inimii. II ofera indicii medicului cu privire la alte aritmii sau probleme cardiace.

Testul de efort. Acest test presupune o activitate fizica, de obicei mersul pe o bicicleta sau o banda, timp in care pacientul este monitorizat continuu. Medicul observa si inregistreaza toleranta inimii la efort, precum si eventualele modificari care apar.

Cateterism cardiac: In cazul in care diagnosticul nu poate fi stabilit cu usurinta, va poate fi recomandata si aceasta procedura. Este o procedura minim invaziva, de vizualizare detaliata a structurilor cardiace, prin intermediul unui cateter. Cateterul este montat din periferie si avansat pana in inima.  

Optiuni de tratament

In mod normal, tratamentul pentru stenoza aortica este cel chirurgical, de inlocuire a valvei cu o proteza valvulara (mecanica sau biologica). In cazul stenozei aortice senile, insa, fiindca este descoperita la persoanele in varsta, interventia chirurgicala poate fi contraindicata dupa o anumita varsta. Chirurgii trebuie sa analizeze relatia dintre beneficiu si risc, intrucat si daca nu este operata, si daca este, poate aparea decesul.

Daca se decide inlocuirea valvei aortice, aceasta poate fi inlocuita in doua tipuri de proceduri: operatie pe cord deschis sau prin procedura TAVI. In operatia pe cord deschis, se inlocuieste direct valva, fie cu una mecanica, fie cu una biologica. In procedura TAVI, se foloseste un mecanism mai putin invaziv pentru inlocuirea valvei aortice, in care sunt facute mai putine incizii, mai putine suturi, iar timpul de recuperare este mai scurt.

Daca stenoza aortica este usoara si descoperita la varste mai tinere, nu va fi nevoie de inlocuirea chirurgicala a valvei. De asemenea, medicul cardiolog poate prescrie medicamente pentru controlul altor afectiuni cardiovasculare, precum hipertensiunea arteriala sau aritmia. Aceasta medicatie nu va opri stenoza aortica calcifica sa apara, dar va intarzia aparitia ei si va preveni complicatiile severe.

Complicatii

Stenoza aortica senila poate cauza complicatii, in lipsa tratamentului. Acestea includ:
Insuficienta cardiaca
• Accident vascular cerebral
• Trombi sanguini si trombembolii
• Sangerari
• Aritmii
• Endocardite infectioase, miocardite, pericardite
• Deces, in cazuri rare

Sfaturi pentru a trai cu stenoza aortica senila

Pacientii cu aceasta afectiune, tratata sau nu, trebuie sa aiba grija de inima lor. Medicul cardiolog va va oferi recomandari cu privire la stilul de viata, recomandari ce cuprind atat dieta, consumul de toxice, cat si activitatea fizica si odihna. Scopul este imbunatatirea functiei cardiace si mentinerea unei valve aortice cat mai sanatoase.

Vizitele regulate la medic sunt esentiale. Desigur, frecventa cu care mergeti la consult depinde de simptomele si semnele dumneavoastra. Se recomanda vizita la cardiolog de 2 ori pe an, tuturor pacientilor, chiar daca nu prezinta simptome sau daca valva aortica este inlocuita de o valva artificiala.

Concluzie

Stenoza aortica senila sau calcifica este un tip de stenoza a valvei aortice, una dintre cele 4 valve cardiace. Aceasta apare odata cu inaintarea in varsta, prin depunerea progresiva a calciului din sange, la nivelul valvei. Stenoza aortica beneficiaza de tratament chirurgical, atunci cand medicul o recomanda.

Bibliografie:
https://www.ahajournals.org/doi/10.1161/atvbaha.107.156752
https://www.nature.com/articles/nrdp20166


Facilitati de tratament

Clinici si cabinete medicale

Biomedica Servicii Medicale
Tel: 0233231513
Piatra-Neamt, Bulevardul Decebal 4, Piatra Neamț, 610012
Centrul Medical Neoclinic
Tel: 0256225252
Timisoara, Calea Dorobanților 3, Timișoara 307200

Citeste si despre:

Stenoza pulmonara - cauze si simptome Stenoza mitrala: cauze, simptome, tipuri de tratament Zgomotele cardiace anormale - cauze si tratament Protezele valvulare - tehnologia care prelungeste viata inimii Boala von Willebrand Ce afectiuni pot fi detectate cu ajutorul unui RMN cerebral Malformatiile congenitale Hipertrofia ventriculara stanga Bolile cardiace si sarcina Edemul pulmonar Malformatii cardiace congenitale