Sindromul Wolff-Parkinson-White sau WPW este o afectiune cardiaca, mai exact o tulburare de conducere a electricitatii cardiace. WPW este unul dintre sindroamele de preexcitatie si consta in formarea unei cai accesorii intre atrii si ventricule. WPW este o afectiune congenitala, ceea ce inseamna ca apare de la nastere, fiind foarte rara.
Pentru a intelege anomalia prezenta in sindromul Wolff-Parkinson-White, este nevoie sa stim cateva notiuni despre activitatea electrica a inimii. Inima are 4 camere, 2 superioare (atrii) si 2 inferioare (ventriculi). Ritmul si frecventa cardiaca este controlat de o structura numit nod sinusal, situat in atriul drept. Atunci cand acesta functioneaza normal, curentul electric este generat aici si transmis pe o singura cale catre ventriculi. Astfel, prin transmiterea curentului electric se vor contracta pe rand atriile si ventriculele, asigurand functia cardiaca.
In sindromul WPW, de la nodul sinusal exista o alta cale de conducere a curentului, langa cea normala. Astfel curentul va fi transmis prin 2 cai simultane, generand o frecventa cardiaca crescuta. Apare riscul de diverse aritmii, uneori calea accesorie ducand chiar la stop cardiac, datorita suprasolicitarii inimii.
Cel mai comun si caracteristic semn al acestui sindrom este frecventa crescuta a inimii, frecventa care atinge valori de peste 100 batai pe minut. Pacientii descriu aceasta crestere a frecventei cardiace drept palpitatii (perceperea batailor rapide a inimii). Frecventa cardiaca crescuta poarta numele de tahicardie si are durata variabila, de la cateva minute la cateva ore.
Episoadele de tahicardie pot aparea in timpul repausului sau in timpul unui efort fizic. Tahicardia duce si la tulburari de ritm si de conducere, sindromul WPW constituind astfel o aritmie. Cea mai comuna aritmie asociata acestui sindrom este tahicardia supraventriculara.
Alte semne si simptome ce pot fi prezente in randul pacientilor cu WPW sunt:
• Durere toracica
• Dificultati de respiratie (dispnee)
• Ameteli
• Episoade de lipotimie (lesin)
• Fatigabilitate
• Stari de anxietate
Desigur, exista o varietate de pacienti asimptomatici, care descopera ca au acest sindrom in mod intamplator, in cursul unui consult de rutina.
Fiind o boala prezenta de la nastere, este foarte util daca este diagnosticata inca din primii ani de viata. Pentru nou-nascuti si copii, simptomele WPW includ:
• Paloare generalizata
• Coloratie albastruie-cenusie a pielii, buzelor si unghiilor (cianoza)
• Agitatie, hiperactivitate, iritabilitate
• Frecventa respiratorie crescuta (tahipnee)
• Lipsa poftei de mancare
Sindromul WPW este cu siguranta dificl de diagnosticat, intrucat tahicardia poate avea numeroase altel cauze. Apelati la ajutor medical daca aveti episoade de tahicardie, in special in repaus (tahicardia la efort fizic este de cele mai multe ori normala).
De asemenea, apelati la ajutor medical de urgenta daca experimentati:
• Senzatia de batai cardiace foarte rapide, neregulate, haotice
• Dificultati de respiratie
• Durere toracica
Desi este un defect cardiac congenital, sindromul Wolff-Parkinson-White este rareori mostenit de la parinti. Nu exista factori de risc sau predispozitie genetica pentru acest sindrom. Astfel se considera ca WPW apare idiopatic, insemnand ca nu exista o cauza ce poate fi precizata.
Ca si orice afectiune cardiaca, WPW are nevoie de investigatii paraclinice specifice: electrocardiograma, electrocardiografia si altele. Electrocardiograma (ECG) este testul ce indica cel mai bine aceasta tulburare de conducere.
Electrocardiograma- Testul ce inregistreaza activitatea electrica a inimii. Este o metoda neinvaziva, ce consta in aplicarea unor electrozi pe piele, la nivelul membrelor si toracelui. Acesti electrozi vor cuprinde inima si toate camerele ei, astfel fiind analizata activitatea electrica. Electrocardiograma poate fi facuta pentru o perioada scurta, ceea ce inseamna ca se inregistreaza activitatea inimii in acele 2-3 minute, sau poate fi facut un ECG Holter. In cel din urma, pacientul sta cu electrozii atasati timp de cateva ore sau cateva zile, fiind astfel disponibila inregistrarea activitatii cardiace pentru o perioada mai lunga. Interpretarea ECG va fi facuta de catre un medic specialist cardiolog, care va gasi semnele specifice WPW: aparitia undei Delta si scurtarea intervalului PR. Aceste semne, asociate tahicardiei pacientului, pot constitui dovada prezentei acestui sindrom.
Testarea electrofiziologica- In unele cazuri, este nevoie si de teste invazive precum testarea electrofiziologica. Acesta este realizat intr-un spital sau intr-o clinica de cardiologie. Pacientul va primi un medicament sedativ si va fi monitorizat continuu in timpul procedurii. Testul consta in introducerea, pe cale venoasa, a unui fir subtire si lung, dotat cu un electrod la capat. Firul si astfel electrodul este introdus pana la nivelul inimii, unde va inregistra direct functia cardiaca, precum un ECG. Avantajul acestei metode invazive este descoperirea exacta a cailor de conducere electrica din inima, fiind realizat procesul de ,,mapping’’ cardiac. Se inregistreaza astfel o harta a tuturor cailor de conducere si se pot stabili diagnostice foarte clare.
Testul este folosit pentru:
Determinarea cauzei tahicardiei
Identificarea locatiei caii accesorii
Determinarea severitatii caii accesorii si astfel stabilirea prognosticului
Electrocardiografia- Test neinvaziv de imagistica asupra inimii. Electrocardiografia nu este altceva decat o ecografie a inimii, realizata cu ajutorul unui transductor si unui gel de ecografie. Medicul cardiolog vede toate structurile inimii in dinamica si poate identifica unele afectiuni asociate sindromului WPW. Nu este o metoda la fel de precisa precum primele 2, fiind un sindrom de electricitate.
Pacientii asimptomatici, ce nu prezinta episoade de tahicardie, nu vor necesita tratament. Acestia pot trai foarte bine cu afectiunea, in unele cazuri sindromul disparand de la sine pe masura ce pacientul inainteaza in varsta.
Pacientii cu episoade frecvente de palpitatii si alte simptome asociate vor necesita tratament. De asemenea, in urma testului de electrofiziologie, daca se determina ca sindromul este riscant, calea accesorie fiind situata intr-un loc sensibil, se administreaza tratament pentru a preveni stopul cardiac si moartea subita.
Tratament medicamentos-Tratamentul consta in administrarea cronica (de lunga durata, constanta, de obicei zilnica) a medicamentelor ce incetinesc frecventa cardiaca a inimii. Acestea sunt de obicei medicamente din clasa beta-blocantelor, prescrise de catre un medic cardiolog.
Ablatia prin radiofrecventa- Ablatia este o metoda invaziva, considerata insa nechirurgicala. Aceasta consta in accesarea directa a caii de conducere defecte de la nivelul inimii, in mod asemanator testului de electrocardiografie. Astfel, un mic instrument introdus pe cale venoasa, in timp ce pacientul este sedat, ajunge in inima si ,,arde’’ calea accesorie responsabila de sindrom.
Chirurgia- Interventia chirurgicala cardiaca este o alta metoda de deconectare a caii accesorii WPW. Rata de succes este aprpaoe de 100%, dar fiind o metoda invaziva, deseori se prefera ablatia in detrimentul unei operatii. Astfel interventia chirurgicala este rareori realizata in tratamentul sindromului WPW.
Sindromul Wolff-Parkinson-White este un defect cardiac congenital, cu prevalenta rara. Acesta poate implica simptome cardiace precum tahicardia, dar poate fi si asimptomatic. In orice caz, diagnosticul este uneori dificil de stabilit, fiind nevoie si de metode invazive.
Bibliografie:
https://www.uptodate.com/contents/wolff-parkinson-white-syndrome-beyond-the-basics
https://www.nhs.uk/conditions/wolff-parkinson-white-syndrome/
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.