Sindromul Bradicardie-Tahicardie

Ce este sindromul Bradicardie-Tahicardie

Sindromul Bradicardie-Tahicardie sau Bradi-Tahi face parte dintr-un grup complex si variat de afectiuni ale nodului sinusal. Nodul sinusal este centrul electric al inimii, de la care pleaca impulsurile electrice catre intregul cord. Atunci cand apare o dereglare a descarcarii acestor impulsuri, se instaleaza boala de nod sinusal, sub o anumita forma.

Frecventa cardiaca normala a inimii este cuprinsa intre 60-100 batai pe minut si este data de nodul sinusal. Atunci cand frecventa scade sub 60, fenomenul se numeste bradicardie. Cand frecventa creste peste valoarea de 120, apare tahicardia.

Cand apar bradicardia si tahicardia

Bradicardia si tahicardia apar in numeroase situatii, atat fiziologice cat si patologice, dar de obicei apar separat si izolat. In sindromul de bradicardie-tahicardie, pacientul are o dereglare a nodului sinusal ce face ca frecventa cardiaca sa scada si sa creasca in afara intervalului normal. Astfel pacientul este si bradicardic si tahicardic, aproape simultan.

Desi poate avea multe cauze, acest sindrom este de cele mai multe ori idiopatic, ceea ce inseamna ca nu s-a gasit o cauza specifica, iar diagnosticul nu este usor de stabilit. Afecteaza mai frecvent persoanele in varsta, dar poate aparea la orice varsta, inclusiv la nou-nascuti. Varsta medie a pacientilor diagnosticati cu acest sindrom este de 68 de ani, ambele sexe fiind afectate in mod egal. Prevalenta este de 1 din 600 de cazuri cardiace, in randul pacientilor cu varsta de peste 65 de ani.

Cauze posibile

Majoritatea cazurilor de sindrom Bradi-Tahi sunt idiopatice, iar cauza lor poate fie atat intrinseca, cat si extrinseca. Este o anormalitate de formare a impulsului electric cardiac, ci nu de transmitere a impulsului. Cea mai frecventa cauza intrinseca este fibroza degenerativa a nodului sinusal.

In special la persoanele in varste, numeroase afectiuni cardiovasculare pot co-exista cu acest sindrom, fiind de multe ori factori de risc pentru disfunctia nodului sinusal. Boala coronariana nu este considerata o cauza majora a sindromului Bradi-Tahi, dar este frecvent intalnita alaturi de acest sindrom. Pacientii care au suferit de un infarct miocardic au 3 consecinte ce sunt factori de risc pentru sindromul de nod sinusal: inflamatia, ischemia si defecte nervoase locale asupra nodului sinusal.

Semne si simptome

Majoritatea pacientilor cu acest sindrom sunt asimptomatici sau au simptome blande, usoare, nespecifice, din cauza carora nu apeleaza la ajutor medical. Simptomele sunt date de scaderea debitului cardiac, din cauza frecventei cardiace modificate.

Atunci cand frecventa este prea mica (bradicardie) sau prea mare (tahicardie), muschiul cardiac nu se poate adapta destul de repede astfel incat sa asigure pomparea normala a sangelui. Astfel, cantitatea de sange ce pleaca din inima spre organism (debit cardiac) va fi scazuta. Atunci cand scade debitul cardiac, scade si debitul de sange ce ajunge la creier (perfuzie cerebrala), aparand simptomele specifice. Astfel, jumatate dintre pacienti vor avea pre-sincopa sau sincopa de cauza cardiaca. Sincopa este asemanatoare cu starea de lesin, dar pacientul isi pierde starea de constienta, timp de cateva minute.

Alte simptome includ:
• Palpitatii
• Ameteala
• Febra
• Roseata la nivelul fetei
• Dificultati de respiratie
• Durere toracica
• Iritabilitate
• Pierderi de memorie
• Letargie
• Lipsa de concentrare
• Disconfort abdominal
• Edeme periodice, tranzitorii (tumefiere)

Simptomele se instaleaza lent, progresiv, boala avand o evolutie de lunga durata.

Pacientii ce sunt deja diagnosticati cu boli cardiovasculare, vor observa inrautatirea simptomelor date de acele afectiuni. In caz de insuficienta cardiaca, aceasta se va agrava si se va accentua dispneea (lipsa de aer). In caz de tromboze, creste riscul de evenimente trombembolice, cu migrarea trombului catre alte organe.

Metode de diagnostic

Diagnosticul sindromului de Bradicardie-Tahicardie este dificil de stabilit, din cauza evolutiei lente si nespecifice a sindromului. Astfel este deseori descoperit din intamplare, in cadrul unei examinari de rutina la medicul cardiolog. Afectiunea este cel mai frecvent diagnosticata in stadiile tardive, atunci cand simptomele devin ceva mai semnificative si pacientii se prezinta la medic.

Multe dintre simptome se regasesc in numeroase alte patologii, poate chiar in afectiuni de care pacientul deja sufera, ceea ce face diagnosticul dificil.

Principala metoda care atrage atentia asupra unui posibil diagnostic de sindrom Bradi-Tahi este efectuarea electrocardiogramei. Electrocardiograma este o metoda neinvaziva dar eficienta de masurare a activitatii electrice a inimii. Aceasta se efectueaza prin plasarea a 12 electrozi pe toracele pacientului, electrozi conectati la un monitor de inregistrare. Modificarile de frecventa cardiaca pot fi observate pe EKG.

Ritmul ce va fi afisat pe un EKG de rutina, de durata scurta, este un ritm neregulat, ceea ce poate duce la diagnosticul gresit de fibrilatie atriala. Fibrilatia atriala este o tulburare de ritm foarte frecventa, in special in randul persoanelor in varsta. Totusi, cele 2 nu trebuie sub nicio forma confundate, deoarece tratamentul fibrilatiei atriale ar putea fi foarte daunator pentru sindromul Bradi-Tahi.

Numeroase alte diagnostice diferentiale trebuie excluse inainte de stabilirea diagnosticului final. De regula, pacientii vor fi internati si vor fi atasati la un Holter EKG. Monitorizarea Holter permite inregistrarea electrocardiogramei in mod continuu, timp de 24 de ore. Avantajul major este posibilitatea inregistrarii activitatii electrice pe o perioada lunga, inclusiv in timpul noptii. Alternanta bradicardiei cu a tahicardiei se poate observa deseori cu ajutorul acestei electrocardiograme, orientand medicul spre diagnostic.

Manevrele vagale precum expirul fortat sau masajul carotidian pot ajuta, de asemenea, in stabilirea diagnosticului. Testul de efort poate fi de ajutor in determinarea cererii de oxigen a nodului sinusal. Unii medici efectueaza si teste medicamentoase cu substante ca atropina, pentru a vedea ce efect are asupra pacientului.

Metodele invazive de diagnostic includ testele electrofiziologice, realizate de catre cardiologii interventionisti. Acest test presupune inaintarea unui cateter, prin intermediul unei vene periferice, pana in inima, la nivelul nodului sinusal. Cateterul are inserat un sistem de electrozi la capat, care functioneaza ca o electrocardiograma, dar mult mai precisa, fiind plasat direct in inima.

Optiuni de tratament

Tratamentul permanent al acestui sindrom nu este medicamentos, ci este electric. Odata stabilit diagnosticul, medicul va recomanda implantarea unui pacemaker. Pacemakerul este un dispozitiv ce este implantat la nivelul toracelui, care va prelua functia electrica a inimii. Astfel, in episoadele de bradicardie si tahicardie importanta, ritmul va fi readus la frecventa normala, prin intermediul pacemakerului.

Interventia este minim-invaziva si este bine tolerata de catre persoanele in varsta. In toate cazurile de sindrom Bradi-Tahi, cu exceptia celor asociate cu fibrilatie atriala, se recomanda implantarea de pacemaker cu electrod in atriu, atriul fiind sediul nodului sinusal.

Concluzie

Sindromul de Bradicardie-Tahicardie face parte din grupul de boli sinusale, afectand primar nodul sinusal. In acest sindrom, frecventa cardiaca nu este in limite normale, fiind prea mica sau prea mare. Desi diagnosticul este dificil de stabilit, tratamentul este relativ simplu si consta in implantarea unui dispozitiv pacemaker.

Bibliografie:
https://www.aafp.org/afp/2003/0415/p1725.html
https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/0002914973903020