Psihoterapeut psiholog Gabriela Ianculescu
Psihoterapie
Acest articol se adreseaza tuturor parintilor care intr-un fel sau altul nu reusesc sa-si determine copilul “sa fie cuminte”.
Vom incepe prin a defini sintagma “a fi cuminte”.
Ceea ce trebuie sa aveti cu totii in vedere este ca acesta formula este in exclusivitate inteleasa numai de adulti!
Copilul nu stie ce inseama “a fi cuminte” decat din prisma atitudinii pe care o avem fata de el atunci cand face sau nu face ceva bine sau corect. Insa de cate ori nu ati folosit-o doar pentru ca erati prea obositi, prea plitisiti, prea nervosi sau pur si simplu voiati sa stati linistiti in loc sa fiti atenti la ceea ce face copilul?
Si de ce tinem oare cu orice pret ca mititelul pe care l-am dorit atat si care de-abia incepe sa descopre lumea “sa fie cuminte”?
Cu siguranta o sa-mi raspundeti ca va temeti pentru siguranta lui si, la urma urmei, trebuie sa va asculte! Dar la formula magica “fii copil cuminte”, tot ce va face copilul dvs. va fi probabil sa va priveasca cu un zambet larg si sa continue ceea ce are de facut: sa tranteasca usa iar si iar, sa-si imprastie jucariile, sa alerge dintr-un capat al altul al camerei, sa sara in pat, sa se catere in locuri nepermise, sa se joace cu mancarea, sa refuze sa fie imbracat, si asa mai departe.
Punctul de vedere al copilului insa este urmatorul: “ori de cate ori descopar ceva nou, nu sunt capabil sa inteleg fenomenul in toata complexitatea lui asa cum o face un adult si prin urmare ma concentrez doar asupra unui efect, de obicei spectaculos si amuzant – o usa face asa un zgomot interesant atunci cand e trantita!”
O parte a acestei formule ascunde de fapt urmatorul mesaj: copiii cuminti sunt iubiti si acceptati, copiii care nu sunt cuminti nu vor mai fi la fel de mult iubiti si acceptati. Cati dintre voi nu folositi formula: “Fii cuminte ca altfel.....” si aici completati ceea ce folositi cel mai frecvent si apoi ganditi-va ce mesaj transmiteti copilului dumneavoastra!
Recomandare: in loc de formula pe care o folositi si care nu pare sa dea rezultatul scontat atrageti copilul spre un alt joc, o alta activitate care sa-i ofere la fel de multa satisfactie. Si nu va sfiiti sa-l laudati ca a reusit sa tranteasca usa! Asta inseamna ca are deja suficienta forta pentru aceasta actiune!
Sa revizuim impreuna cateva motive, din punctul lor de vedere:
1. Dorinta de a-si impune punctul de vedere intr-o anumita situatie. De exemplu, copilul ar trebui sa manance dar prefera sa-si continue joaca. De ce nu intelege ca e ora de masa si ca apoi isi poate continua joaca? Un posibil motiv ar fi ca ceea ce face este mult mai important pentru el decat alimentatia si nu in ultimul rand mai satisfacator si ar dori ca si parintii sai sa inteleaga acest lucru. Prin urmare se va manifesta ca atare – rugaminti de amanare a mesei, afirmatii de genul „nu mi-e foame”, proteste verbale, sau pur si simplu ignorarea adultului. Si uneori lucrurile nu se opresc aici.
2. Imposibilitatea sau dificultatea de a-si amana dorintele imediate. Adultii uita uneori cat de dificil este chiar si pentru ei sa amane ceea ce-si doresc si cat de frustrant este acest lucru. Daca un copil vede o jucarie pe care si-o doreste ii va fi foarte greu sa amane dorinta de a o avea, si in mod frecvent va sustine zgomotos acest lucru in mijlocul magazinului.
3. Dorinta de a atrage atentia asupra sa. Acest lucru se poate intampla in nenumarate sitatii: atunci cand ar trebui sa-si faca lectiile dar se ocupa cu altceva si cu oricate rugaminti din partea parintilor nu intelege necesitatea temelor pentru acasa, atunci cand ar trebui sa faca liniste pentru ca doarme fratiorul mai mic si tocmai atunci vrea sa se joace de-a indienii, etc.
Care este punctul de vedere al adultilor? Cel mai frecvent auzim formula:”Este incapatanat ca tatalmama lui!” Alteori, parintior li se pare normal ca cel mic sa-si impuna punctul de vedere si cedeaza mai devreme sau mai tarziu. Sau, unuia dintre parinti ii este imposibil si greu sa reziste manifestarilor copilului chiar daca celalalt incearca sa mentina o atitudine ferma.
Un lucru este clar: in momentul in care copilul a invatat ca manifestarile lui de incapatanare il conduc acolo unde doreste va continua cu acest comportament impingandu-l uneori la extrem. Este o strategie pe care parintii ar trebui sa o inteleaga si sa o trateze ca atare: ca pe o simpla strategie si desi pare foarte greu, sa evite sa se enerveze.
Recomandari: Cum determinam copilul sa renunte la incapatanarea sa si sa inteleaga ca desi nu mai obtine imediat ceea ce-si doreste asa este mai bine pentru el?
In primul rand intelegand punctul de vedere al copilului si uneori putem face acest lucru doar intrebandu-l care este cauza manifestarilor lui. Nu uitati ca pentru fiecare situatie motivatia comportamentului poate fi alta.
In al doilea rand trebuie sa invatati sa negociati cu copilul dvs. (este dificil pentru ca nu dorim sa facem din el un mic profitor). Negocierea nu trebuie sa contina neaparat o recompensa concreta (dulciuri, jucarii) ci poate sa fie o simpla promisiune, pe care insa trebuie neaparat s-o respectati.
In al treilea rand trebuie sa mentineti o atitudine ferma atunci cand luati o decizie. Indiferent care este aceasta decizie trebuie sa va straduiti sa va mentineti pozitia de comun acord cu partenerul dvs.
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.