9 modalitati naturale de a combate alergiile

Actualizat: 03 Aprilie 2024
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


Alergiile afecteaza milioane de oameni din intreaga lume, simptomele lor pot fi ameliorate temporar prin medicamentatie, insa numeroasele modalitati naturale de a le tine in frau constituie solutii pe termen lung pentru controlul reactiilor alergice.

Un raport emis de Colegiul American de Alergie, Astm si Imunologie arata ca aproape o treime din pacientii care sufera de alergii considera ca medicamentatia nu functioneaza si are efecte secundare nedorite, precum ametelile si iritatiile nazale.

Remedii naturale pentru alergii

Primul pas catre combaterea naturala a simptomelor alergice este intelegerea mecanismului declansarii reactiilor alergice. Membranele mucoase de la nivelul bronhiilor si al pasajelor aeriene contin celule imunitare, numite mastocite, care sunt pline de histamine.

Receptorii se afla pe suprafata acestor celule, iar cand un alergen (polen, praf, mucegai sau puf) ii stimuleaza, histaminele declanseaza o serie de reactii menite sa ajute organismul sa tina intrusii departe: stranut, lacrimatul ochilor, mancarimile oculare etc. In cazul astmaticilor, reactiile pot implica si umflarea tuburilor bronsice, care impiedica desfasurarea normala a respiratiei.

Majoritatea medicamentelor antialergice trateaza simptomele alergiilor, insa important este ca ele sa fie prevenite. Multe dintre remediile naturale pentru alergii servesc acest scop, de unde si eficacitatea lor pe termen lung.

1. Purificarea aerului interior

Gradul de puritate al aerului din casa este foarte important pentru gestionarea alergiilor. Daca instalati filtre de aer speciale, indepartati 90%-95% din alergenii pe care ii puteti inspira, ceea ce inseamna ca sansele declansarii simptomelor alergice se reduc in mod considerabil.

O alta cale de a mentine aerul interior cat mai curat este sa evitati deschiderea ferestrelor si a usilor in momentele zilei in care concentratia de polen, praf sau cantitatea de puf inregistreaza valori importante.

Utilizati un aspirator cu filtru HEPTA, o tehnologie de ultima ora special implementata pentru protectia sporita a persoanelor alergice sau diagnosticate cu astm.

2. Alegerea antihistaminicelor naturale

Exista dovezi stiintifice solide care atesta afectul similar antihistaminicelor in cazul unor plante. Brusturele este, momentan, cel mai promitator remediu natural pentru alergii, in special un extract special, numit Ze 339. Alte studii arata ca picnogenolul extras din surse vegetale ar putea fi de ajutor, de asemenea, in controlul alergiilor.

3. Eliminarea alergenilor din casa

Intrucat reactiile alergice se instaleaza dupa un contact prelungit cu alergenii, este important sa ii eliminati pe cat posibil din casa. Cand reveniti din mediul exterior, particulele cu potential alergen pot fi aduse in locuinta pe haine, par, piele si pantofi.

Din acest motiv, este important sa va schimbati tinuta imediat ce intrati in casa, sa lasati pantofii la usa (sau sa ii spalati bine pe talpa) si sa faceti un dus inainte sa va relaxati. Toate aceste masuri suplimentare pot tine in frau simptomele cu succes, spun specialistii.

4. Protectia cailor respiratorii

Atunci cand va angajati in activitati care presupun contactul direct cu alergenii (aspiratul, tunderea ierbii, greblatul etc.), protejati-va caile respiratorii cu o masca respiratorie, disponibila in orice farmacie. Veti filtra 95% din particulele mici, polenul, praful si alti alergeni, care v-ar putea declansa o criza alergica puternica.

5. Dieta sanatoasa

Oamenii de stiinta nu au reusit momentan sa explice concret motivul pentru care alimentele consumate influenteaza in mod direct declansarea alergiilor, insa aceasta conexiune a fost sesizata in cadrul mai multor studii de specialitate.

Unul dintre acestea a descoperit ca mai multi copii alergici, care au urmat un regim alimentar bogat in legume, fructe si nuci (in special struguri, mere, portocale si rosii), au prezentat mai putine reactii alergice in contact cu factorii declansatori. Explicatia ar putea fi aceea, potrivit cercetatorilor, ca un organism care beneficiaza de un aport suficient de nutrienti de calitate, este mai puternic si mai putin susceptibil dezechilibrelor de toate tipurile.

6. Spalaturile nazale

Intrucat mucusul nazal in care patrund alergenii declanseaza simptomele neplacute ale alergiei (iritatii, stranut, mancarimi etc.), spalaturile nazale ajuta la curatarea acestuia si la usurarea manifestarilor neplacute.

Tot acest procedeu lipsit de riscuri elimina bacteriile, mucusul subtiat si amelioreaza secretiile postnazale. Puteti cumpara o solutie speciala de la farmacie sau o puteti prepara acasa, dintr-o jumatatea de lingurita de sare si un praf de bicarbonat, dizolvate in apa calduta sterilizata.

7. Suplimentarea consumului de lichide

Un alt remediu natural pentru alergii este totodata si un obicei excelent pentru sanatate daca prezentati congestie respiratorie sau secretii postnazale, suplimentati consumul de apa, suc si alte lichide. In acest fel, facilitati subtierea mucusului din nari, pentru o capacitate respiratorie mai buna.

Lichidele fierbinti, precum ceaiul sau supa, pot avea un efect benefic si mai puternic, datorita actiunii aburilor inhalati.

8. Evitarea produselor de curatenie chimice

In timp ce curatenia din casa este esentiala pentru prevenirea simptomelor alergice, modul in care ea este realizata poate fi un vector al reactiilor alergice neplacute, daca utilizati produse de curatat cu ingrediente chimice. Vaporii emanati de acestea au efect iritant asupra sistemului respirator, agravand sensibilitatea alergica.

Folositi, in schimb, solutii naturale preparate din zeama de lamaie, otet sau bicarbonat de sodiu, inofensive in raport cu riscul de declansare a crizelor alergice.

9. Quercetina

Compus natural derivat din plante, quercitina este un bioflavonoid care ajuta la stabilizarea mastocitelor si la inhibarea actiunii histaminelor. Quercitina este si un antioxidant care lupta impotriva radicalilor liberi. Sursele naturale ale acestei substante speciale sunt citricele, ceapa, merele, patrunjelul, rosiile, salata verde, broccoli-ul si vinul, insa quercitina este disponibila si sub forma de supliment alimentar. Doza zilnica recomandata alergicilor este de 1000 mg. Este recomandat sa incepeti acest tratament cu circa 6 saptamani inainte de debutul sezonului alergic.


Citeste si despre:

Astenia de toamna – modalitati de a-i face fata 7 remedii eficiente care te ajuta sa combati in mod natural retentia de apa Cele mai populare uleiuri esentiale Obezitatea Tot ce trebuie sa stiti despre bazofile De ce merg romanii la stomatolog? Pentru un zambet ca la Hollywood Adevarul despre tatuaje si infectiile asociate. Pot duce la aparitia cancerului? Cearcanele la copii 10 remedii naturale pentru matreata Remedii naturale pentru scalp uscat Remedii naturale pentru cancerul de san