Dependenta de alcool? Natura are o solutie cu rezultate dovedite

Actualizat: 24 Noiembrie 2022
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Lupta cu dependenta de alcool poate fi un proces lung si chinuitor. Exista insa si drumuri mai scurte? Ei bine, chiar daca vointa nu poate fi inlocuita, natura ne ofera un ajutor nesperat in cazul acestei afectiuni. Articolul prezinta remediul natural, sustinut de studii, care ii poate ajuta pe cei aflati pe drumul dorintei de a elimina dependenta de alcool. Totodata, continutul articolului poate fi util si celor care nu sunt dependenti de alcool, dar sufera, in egala masura, pentru ca acest viciu e neiertator atat cu sanatatea celui in cauza, cat si cu a celor din jur.

Articolul indica si unde se gaseste remediul natural impotriva dependentei de alcool in Romania, dar si de ce acest supliment natural ar putea fi solutia eficienta, mai ales pentru cei care au avut tentative de a renunta la alcool in trecut, dar nu au reusit pana acum.
Citeste in continuare si afla de ce remediul natural, recomandat de stiinta, s-ar putea sa fie incercarea urmata de reusita.

Dependenta de alcool - o problema comuna

Conform datelor dintr-un raport datat iunie 2021, la nivelul Uniunii Europene sunt 58 de milioane de persoane care consuma alcool in mod frecvent, din care 23 de milioane dependente. Exista mai multe definitii ale alcoolismului, dar ideea in jurul careia graviteaza majoritatea formularilor este urmatoarea: alcoolicul este persoana care consuma alcool aproape zilnic si care nu are capacitatea de a suspenda pe termen lung consumul de alcool.

Ce se poate face pentru eliminarea dependentei de alcool

Primul demers pe lista este dialogul cu cel care se afla pe „panta” consumului de alcool. De ce e nevoie de dialog? In primul rand, pentru a oferi motivatia si sprijinul alcoolicului de a renunta la viciu. Inclusiv dupa ce consumul de alcool a fost suspendat, dialogul trebuie sa continue. Cu cine trebuie sa dialogheze pacientul? Cu prietenii si cei apropiati, cu un psiholog sau cu o alta autoritate din punct de vedere moral si spiritual. Poate fi un preot, un trainer motivational, un exemplu pentru persoana in cauza.

Un alt lucru foarte important: SCHIMBAREA ANTURAJULUI. Pentru ca dependenta de alcool nu este doar fizica, ci si psihica, iar persoana care traieste in aceleasi relatii se va intoarce la aceleasi obiceiuri. Schimbarea de anturaj se face prin strangerea relatiilor cu cei dragi, prin frecventarea unor alte colectivitati. Iar acestea pot fi grupuri de sprijin de la Alcoolicii Anonimi, biserica, cluburile sportive, ONG-urile care sprijina diverse cauze ecologice sau umanitare etc.

In incercarea de a elimina dependenta de alcool sunt recomandate urmatoarele actiuni:
• Informarea (mai multe informatii despre alcoolism sunt disponibile pe site-ul Alcoolicii Anonimi)
• Solicitarea ajutorului medical specializat
• Organizarea unei interventii din partea celor apropiati pentru constientizarea problemei
• Participarea la intalniri de grup cu alte persoane afectate de dependenta de alcool
• Sprijinirea celui afectat pe parcursul intregului traseu de vindecare de catre cei din jur

Forta naturii pentru eliminarea dependentei de alcool

Metodele „clasice”, cum ar fi internarea la dezintoxicare, ofera rezultate bune, dar presupun un stres ridicat, probleme de statut social etc. Din fericire, avem la dispozitie si… fereastra naturii. Pentru ca in natura exista ingrediente capabile sa rezolve eficient afectiuni precum dependenta de alcool. Exista plante care actioneaza la nivelul receptorilor-tinta din celulele sistemului nervos care interactioneaza cu alcoolul, conferind acele stari de euforie, dar si dependenta si sevrajul ulterior. Aceste plante elimina in mod natural, intr-o masura foarte mare, dependenta de alcool.



Ce este ALCOOLDREN si de ce functioneaza?

ALCOOLDREN este un produs natural, realizat in laboratoarele Life, pentru combaterea dependentei de alcool. Fiind un produs natural, ALCOOLDREN nu afecteaza ficatul, ci - din contra - ajuta la regenerarea si la pastrarea structurii hepatice normale. Din compozitia sa fac parte ingrediente cu rezultate dovedite stiintific, asa cum este extractul de Kudzu.

In cadrul unui studiu, cercetatorii au reusit sa demonstreze ca “extractul de Kudzu poate fi o farmacoterapie adjuvanta sigura si eficienta pentru abuzul si dependenta de alcool”.

ALCOOLDREN are urmatoarele functii:
• Accelereaza procesul de eliminare a alcoolului din organism
• Stimuleaza refacerea ficatului
• Stimuleaza refacerea sistemului nervos
• Sustine ficatul

Extractul de Kudzu si alte 3 ingrediente puternice recomanda ALCOOLDREN ca adjuvant eficient in lupta pentru eliberarea de dependenta de alcool. Extractul de Kudzu are capacitatea de a reduce atat pofta de alcool, cat si volumul de alcool consumat. in plus, Kudzu este bogat in compusi care au efecte antioxidante si protectoare asupra ficatului, prevenind astfel aparitia bolilor hepatice.

Alaturi de extractul de Kudzu, formula ALCOOLDREN mai contine:
1. Extractul si pulberea de Sunatoare: are functia de a stimula tonusul psihic, de a diminua si de a ajuta la disparitia unor simptome specifice dependentilor, cum ar fi: starile de irascibilitate si neliniste, tremuraturile membrelor, dificultatea in concentrare, depresia, apatia si izolarea sociala etc.
2. Extractul de Armurariu: standardizat in silimarina 80%, este un puternic regenerativ hepatic si ajuta la repararea daunelor produse la nivelul ficatului de consumul excesiv de alcool;
3. Extractul de Brusture: este un extraordinar catalizator pentru eliminarea substantelor toxice din organism (inclusiv a alcoolului).

Unde gasesc ALCOOLDREN

Remediul natural pentru dependenta de alcool, ALCOOLDREN, este disponibil sub forma de flacon de 120 capsule, care se pot administra atat de catre consumatorii ocazionali de alcool, cat si de cei constanti. Gasim acest produs in sute de magazine naturiste din toata tara, direct pe site-ul producatorului: www.life-bio.ro sau la numarul de telefon 0736 371 516.

ALCOOLDREN stimuleaza refacerea ficatului si a sistemului nervos afectate de consumul excesiv de alcool si actioneaza pentru diminuarea si inhibarea poftei. ALCOOLDREN aduna puterea naturii in lupta cu dependenta de alcool. Afla mai multe despre ALCOOLDREN si nu ezita sa trimiti impresia ta despre ALCOOLDREN echipei de specialisti Life.

Daca o persoana apropiata tie trece prin batalia pentru eliberarea de sub dependenta de alcool, nu uita ca sprijinul tau ar putea fi de mare ajutor. Cand oamenii si natura lucreaza impreuna, schimbari uimitoare se pot intampla. Multa putere si sanatate!

Opiniile exprimate in acest material apartin partenerului nostru. Aceste opinii pot sa nu reprezinte pozitia SfatulMedicului.ro si nici sugestie de achizitie. Va sfatuim ca pentru orice problema medicala, sa consultati intotdeauna un medic, inainte de a incepe sau a schimba un plan de tratament.


Citeste si despre:

Cauze anatomice de infertilitate – trompele uterine Tehnici si proceduri de marire a penisului Probleme ale cavitatii bucale Testul Babes Papanicolau - cand, cum si de ce se face? De ce romanii nu cer ajutor de la psiholog? Ce afectiuni pot fi detectate cu ajutorul unui RMN cerebral Utilizarea substantelor destinate indreptarii parului Dependenta de alcool si abuzul de droguri la adolescenti Alcoolismul – abuzul de alcool sau dependenta Afecteaza alcoolul viata sexuala? Alcoolul: de la obisnuinta, la abuz si dependenta