Trifoi rosu (Trifolium pratense)
Trifoiul apartine familiei Leguminosae si face parte din flora spontana din Europa, Asia si unele regiuni din Africa. In Romania este foarte des intalnit in flora spontana prin fanete, pasuni, raristi de padure, livezi, buruienisuri de coasta, mai frecvent in regiuni de deal si munte, dar este si cultivat pe arii extinse.
Trifoiul rosu are radacina puternica, pivotanta, bine dezvoltata, lunga de pana la 100 cm, cu numeroase ramificatii. Radacina principala formeaza un rizom multicapitat, situat practic la suprafata solului, care se adinceste in sol pe masura inaintarii in virsta a plantelor.
Tulpina sa este dreapta, inalta de 30-70 cm si creste in grupuri de cate 2-5 bucati la un loc. Frunzele sunt trifoliate, cu codite lungi, cele de la baza plantei sunt usor paroase, celelalte au pe suprafata o pata mai deschisa la culoare.
Florile au forma globuloasa, sunt de culoare violacee spre roz, mai deschise la baza, iar inflorescenta ajunge pana la 2-3 cm diametru. Infloreste din luna mai pana in septembrie. In scop fitoterapeutic se folosesc florile, dar culese numai din flora spontana, in momentul infloririi complete.
Planta contine: saponozide triterpenice, flavonoizi, ulei volatil, proteine, albumina, grasimi, caroten, celuloza, substante minerale, vitaminele: A, C, D. Planta are efect: antiinfectios, antitusiv, antimicotic, antiasmatic, antireumatic, antianemic, emolient, antiinflamator, diuretic, detoxifiant.
Uz intern:
- astm, boli renale, colici abdominale, diaree, dureri reumatice, guta, inflamatiile mucoaselor, spondiloze anchilozante, tuse, ca adjuvant in cancere genitale si mamare, menopauza, hipomenoree, dismenoree – sub forma de infuzie, decoct, tinctura.
Uz extern:
- dureri provocate de lombosciatica, boli reumatice, mancarimi de piele, urticarie, alergii, leucoree, cancer faringian si laringian (gargara), cancer rectal sau de colon (clisma) – sub forma de comprese cu infuzie, bai, spalaturi vaginale, macerat.
Contraindicatii:
- Planta nu va fi utilizata sub nici o forma de femei insarcinate (risc crescut de avort), in tratamente cu anticoagulante sau cu salicilati si de catre persoanele predispuse la hemoragii.