Salba raioasa este un arbust specific Europei centrale si Scandinaviei. In tara noastra este des intalnit in zonele de deal si subalpine in paduri. Este un arbust inalt de unu pana la trei metri. Tulpina are numeroase verucozitati brun- negricioase (de unde ii vine si denumirea). Frunzele sunt opuse, marunt serate pe margini. Florile sunt mici, violacee sau maronii si infloresc in mai-iunie.
Dintre substantele chimice care intra in compozitia plantei amintim: gutaperca, tanin, rasina, asparagina si glicozidul evonimina, triacetina.
Principalele proprietati curative ale plantei sunt: cardiotonica, coleretica, colagoga, hipotensiva, purgativa (in doze mari si poate duce la intoxicatii).
In fitoterapie se utilizeaza frunzele, mai rar scoarta.
- paraziti pe piele, rani - frunze proaspete aplicate local pentru rani, iar pentru paduchi se face infuzie din scoarta sau frunze si se tamponeaza local pana la disparitia lor.