Doamna doctor are extrem de mulți pacienți și nu face fata programarilor. Programul in sine este haotic, și prost organzat de asistenta ei. M-am programat la ora 12, gravida fiind, sa ridic actele sa o schimb, m-am dus mai devreme cu jumatate de ora și mi-a zis asistenta ca ea la 12 pleaca. Daca nu ma duceam mai devreme, nu rezolvam nimic. Asistenta nu raspunde la salut, se purta de parca eram invizibila la ușa. Cabinetul in sine e o ghena dezorganizata cu lucruri peste tot, și a fost așa de cand sunt acolo, de aproape doi ani. I-am cerut doctorului o trimitere pentru analize și am rugat-o expres sa bifeze litera "G" pentru ele, nu a facut-o, trimiterea nu a fost buna, iar clinica de analize nu mai avea fonduri, a trebuit sa platesc analizele. De cate ori sunam, eram certata, deși aveam prioritate. M-am dus chiar la inceputul sarcinii sa ma ia in evidența, ca dupa cateva luni sa ma certe ca nu am fost luata in evidența de parca era vina mea. Am avut nevoie de aproape 3 ori de cabinetul acesta și de fiecare data am avut anxietate și a fost o experiența urata, tipic romaneasca. Nu s-a schimbat nimic in ultimii 20 de ani. Asistenta tutuiește oamenii de parca se știe cu ei de o viața. Eu personal nu recomand acest loc, am ramas cu un gust foarte amar. Medicul pare sa aiba un potențial mare, insa lipsa de organizare și comunicare lasa extrem de mult de dorit.
balogh elena 10 ani si 8 luni
Doamna doctor Sarlea este o buna profesionista.
AURA POPA 12 ani si 1 luni
Am ambii socrii inscrisi la cabinetul D-nei Sarlea Ioana si sunt foarte multumiti de serviciile ei si de cabinet .
4 zile, 23 ore, 9 min