Acum zece ani si mai bine,o domnisoara blanda si frumoasa ca un inger a urcat dupa mine in autobuz si mi a zis..."iei deja prea multe medicamente, nu crezi...?"nu i am raspuns dar in timp ce mergeam, o tacere plina de surprize se asternuse intre noi.ne urmaream reciproc.cand sa coboare, la urmatoarea statie eu continuandu mi drumul catre spital, mi a spus din nou..."lasa du te la chelcea totusi...mai vedem".si a coborat.iar eu mi am urmat drumul catre spital si la dr chelcea fara sa inteleg atunci ce se intamplase cu mine.eram disperata in general atunci de atacuri puternice de panica si tot faceam naveta casa spital pt internari.dar ea, frumoasa blonda care era de fapt dr duica lavinia corina, sadise in mine, in tacerea din autobuz, samanta sperantei.nu peste mult timp dr. lavinia a venit si m a scos de pe sectia inchisi la liber si m a preluat oficial ca pacientul ei...favorit as spune.au urmat ani de munca si incercari de treatamente, consiliere, o lupta tenace si pasionala a acestui medic cu boala mea, tulburare schizoafectiva.omul lavinia stia ca am acasa un copil pe care l cresteam singura impreuna cu mama mea.stia si ca de undeva din sufletul ei am resurse sa mi revin, ca nu sunt o cauza pierduta...si iaca suntem in 2020 si dr lavinia corina ete tot mrdicul meu! si pot sa spun din tot sufletul meu, c a reusit!atacurile de panica au disparut acu 7-8 ani si de cam tot atunci nu mai folosesc somnifere pentru a dormi.dorm natural. cand mi este somn.sunt o fiinta echilibrata acum, putin cam iute din fire dar integrata perfect in societate.imi cresc copilul si am grija de resursele casei pe care le administrez.suntem acum o echipa. eu, mama si copilul care acu are 15 anisori.eu 44.si mama 67.si toate acestea cu ajutorul, munca, sprijinul si pasiunea acestei minunate domisoare doctor, careia ii multumesc si pe aceasta cale din tot sufletul meu.
cu recunostinta ciungu veronica monica
4 ani si 4 luni
Acum zece ani si mai bine,o domnisoara blanda si frumoasa ca un inger a urcat dupa mine in autobuz si mi a zis..."iei deja prea multe medicamente, nu crezi...?"nu i am raspuns dar in timp ce mergeam, o tacere plina de surprize se asternuse intre noi.ne urmaream reciproc.cand sa coboare, la urmatoarea statie eu continuandu mi drumul catre spital, mi a spus din nou..."lasa du te la chelcea totusi...mai vedem".si a coborat.iar eu mi am urmat drumul catre spital si la dr chelcea fara sa inteleg atunci ce se intamplase cu mine.eram disperata in general atunci de atacuri puternice de panica si tot faceam naveta casa spital pt internari.dar ea, frumoasa blonda care era de fapt dr duica lavinia corina, sadise in mine, in tacerea din autobuz, samanta sperantei.nu peste mult timp dr. lavinia a venit si m a scos de pe sectia inchisi la liber si m a preluat oficial ca pacientul ei...favorit as spune.au urmat ani de munca si incercari de treatamente, consiliere, o lupta tenace si pasionala a acestui medic cu boala mea, tulburare schizoafectiva.omul lavinia stia ca am acasa un copil pe care l cresteam singura impreuna cu mama mea.stia si ca de undeva din sufletul ei am resurse sa mi revin, ca nu sunt o cauza pierduta...si iaca suntem in 2020 si dr lavinia corina ete tot mrdicul meu! si pot sa spun din tot sufletul meu, c a reusit!atacurile de panica au disparut acu 7-8 ani si de cam tot atunci nu mai folosesc somnifere pentru a dormi.dorm natural. cand mi este somn.sunt o fiinta echilibrata acum, putin cam iute din fire dar integrata perfect in societate.imi cresc copilul si am grija de resursele casei pe care le administrez.suntem acum o echipa. eu, mama si copilul care acu are 15 anisori.eu 44.si mama 67.si toate acestea cu ajutorul, munca, sprijinul si pasiunea acestei minunate domisoare doctor, careia ii multumesc si pe aceasta cale din tot sufletul meu.
cu recunostinta ciungu veronica monica