ISOPRENALIN, fiole

Prospect

Publicat: 07 Mai 2009 | Actualizat: 16 Aprilie 2021

Ce este Isoprenalin si pentru ce se utilizeaza

Indicatii

Amina simpatomimetica cu actiuni beta-adrenergice, stimuleaza inima (mareste forta contractila, provoaca tahicardie, favorizeaza automatismul ectopic), mareste debitul cardiac si creste intoarcerea venoasa, scade rezistenta vasculara periferica, relaxeaza musculatura neteda bronsica si gastrointestinala.

Soc cu insuficienta circulatorie periferica acuta - poate fi util in socul cardiogen si in socul septic (septicemie cu germeni gramnegativi), atunci cand presiunea venoasa este crescuta sau fenomenele de hipoperfuzie persista dupa corectarea hipovolemiei; stop cardiac, sindrom Adams-Stockes prin bloc atrio-ventricular, hipersensibilitate sino-carotidiana; cazuri selectionate de tahicardie si fibrilatie ventriculara in cursul blocului atrio-ventricular, daca electrosocul nu este posibil. Pentru combaterea bronhospasmului in cursul anesteziei generale.

Mod de administrare

In caz de soc se introduce intravenos, in perfuzie, 1 mg (5 fiole) in 500 ml solutie de glucoza 5%, cate 0,5-5 mg (0,25 -2,6 ml) pe minut (in situatiile grave se pot folosi solutii mai concentrate, introducand 30 mg/minut); viteza perfuziei se stabileste in functie de frecventa cardiaca (cand depaseste 110/minut se micsoreaza doza, eventual se intrerupe administrarea), presiunea venoasa centrala, presiunea arteriala si debitul urinar.

La bolnavii cu bloc sau cu aritmii ventriculare se injecteaza intravenos lent in solutie 1/50 000 (o fiola diluata la 10 ml), 2-3 ml (0,04-0,06 mg) pentru adulti, si 0,5-1,5 ml (0,01-0,03 mg) pentru copii (regland dozarea prin monitorizarea electrocardiogramei). In caz de stop cardiac (cu traseu plat sau cu fibrilatie ventriculara) se injecteaza intravenos sau intracardiac 0,2-0,4 mg (1-2 fiole). In situatiile care nu impun urgenta se injecteaza subcutanat sau intramuscular, la inceput 0,2 mg (o fiola), repetand, la nevoie, la fiecare 3 ore. In bronhospasmul din cursul anesteziei se injecteaza intravenos 0,5-1 ml din solutia 1/50 000 (0,01-0,02 mg), repetand la nevoie. Stabilirea dozelor si administrarea se fac numai in unitatile de terapie intensiva, sub controlul electrocardiogramei si al altor constante cardiocirculatorii; frecventa cardiaca peste 130/minut impune oprirea imediata a tratamentului.

Atentionari si precautii

Contraindicatii

Tahicardia peste 130/minut si tahicardia din intoxicatia digitalica, extrasistolele polimorfe si in salve, hipertiroidismul, starile de acidoza reprezinta contraindicatii; prudenta si doze mici la bolnavii cu tahicardie sub 130/minut, cardiopatie ischemica, diabet. Nu se administreaza concomitent cu adrenalina; nu se asociaza cu halotan si ciclopropan, IMAO, clorpromazina. Simpatomimeticele figureaza pe lista substantelor dopante (interzise la sportivi).

Informatii suplimentare

Ambalaj

Fiole a 1 ml solutie injectabila continand isoprenalina hcl. 0,2 mg (cutie cu 5 buc.).

Citeste si despre:

Crioprezervarea – Fertilizarea in vitro Normele privind suplimentele alimentare - ordin 1069/2007 Betablocante adrenergice Vaccinarea antigripala Inrosirea fetei: cauze, tratament, preventie Medicii sau nutritionistii pot acum sa castige un venit pasiv din recomandarile de suplimente Cosuri cadou elegante, cele mai inspirate alegeri din 2024, pentru medici de top Cauze imunologice de infertilitate Suplimentele nutritionale Fentanil Blocante ale canalelor de calciu Antibiograma si autovaccinul