DECA DURABOLIN, flacon injectabil

Prospect

Publicat: 07 Mai 2009 | Actualizat: 16 Aprilie 2021

Ce este Deca Durabolin si pentru ce se utilizeaza

Indicatii

Deca-Durabolin este un preparat antibiotic injectabil. Substanta activa din punct de vedere farmacologic este nandrolon. Esterul decanoat da preparatului o durata de actiune de circa 3 saptamani dupa injectare. Nandrolon este asemanator chimic cu hormonul masculin. In comparatie cu testosteronul, el are o actiune anabolizanta mai puternica si una androgenica maislaba. Acestea au fost demonstrate prin testari biologice pe animale si explicate prin studii referitoare la legarea de receptori. Androgenicitatea scazuta a nandrolon este confirmata de experienta clinica. La om s-a dovedit ca Deca-Durabolin influenteaza in mod pozitiv metabolismul calciului si creste masa osoasa, in osteoporoza.

La femeile cu carcinom mamar diseminat, s-a raportat ca Deca-Durabolin produce regresiuni obiective timp de mai multe luni. In plus, Deca-Durabolin are un efect de economisire a nitrogenului. Acest efect asupra metabolismului proteic a fost stabilit prin studii metabolice si este folosit terapeutic in stari cu deficit proteic, ca de exemplu in bolile cronice debilitante dupa chirurgie majora sau traume severe.

In astfel de conditii, Deca-Durabolin serveste ca adjuvant in terapia specifica si la masurile de dieta, precum si la nutritia parenterala.

Efectele androgenice (de exemplu, virilizarea) sunt relativ rare in dozele recomandate. Nandrolon este lipsit de gruparea C17 alfa-alchil, asociata cu inducerea disfunctiilor hepatice si colestaza.

Farmacocinetica: Nandrolon decanoat se disperseaza cu viteza mica din locul injectiei in sange, avand perioada de injumatatire de 6 zile. In sange esterul este hidrolizat rapid la nandrolon, cu o perioada de injumatatire de o ora sau chiar mai putin. Timpul de injumatatire al procesului combinat de hidroliza, distributie si eliminare a nandrolon decanoat este de 4,3 ore. Nandrolon este metabolizat in ficat. Au fost identificati in urina, ca metaboliti, 19-Norandrosteron, 19-Noretiocholanolon si 19-Norepiandrosteron. Nu se cunoaste daca acesti metaboliti au actiune farmacologica.

Osteoporoza; pentru tratamentul paleativ al unor cazuri selectate de carcinom mamar diseminat la femei; ca adjuvant la terapii specifice si la masuri de dieta in conditii patologice caracterizate printr-o balanta nitrogenica negativa.

Mod de administrare

Deca-Durabolin se administreaza injectabil intra-muscular profund.
Dozare:Osteoporoza- 50 mg o data la 3 saptamani. Pentru tratamentul paleativ al unor cazuri selectate de carcinom mamar diseminat la femei - 50 mg o data la 2-3 saptamani.
Ca adjuvant la terapii specifice si masuri dedieta in conditii patologice caracterizate de o balanta de nitrogen-negativa 25-50 mg o data la 3 saptamani.

Atentie! Pentru un efect terapeutic optim, este necesar sa se administreze cantitati adecvate de vitamine, minerale si proteine intr-o dieta bogata in calorii.

Atentionari si precautii

Contraindicatii

Sarcina; caz cunoscut sau susceptibil de carcinom prostatic sau mamar la barbat.

Precautii

Daca apar semne de virilizare, trebuie sa se ia in considerare o intrerupere a tratamentului de preferat prin consultarea pacientului. Este recomandat sa se supravegheze pacientii care prezinta vreuna din urmatoarele conditii: insuficienta cardiaca latenta sau manifesta, disfunctie renala, hipertensiune (sau antecedente de acest tip). Intrucat steroizii anabolici pot produce uneori retentie de lichid; crestere incompleta in inaltime deoarece steroizii anabolizanti, in doze mari, pot accelera inchiderea epifizelor; metastaze scheletice ale carcinomului mamar.

La acesti pacienti se poate dezvolta o hipercalcemie, atat spontan cat si ca urmare a unei terapii cu steroizi anabolici. Aceasta din urma poate fi un indiciu al unui raspuns pozitiv al tumorii la tratamentul hormonal. Cu toate acestea, hipercalcemia trebuie intai tratata ca atare, iar dupa ce s-a restabilit nivelul normal de calciu se poate relua terapia hormonala; disfunctii hepatice. Folosirea steroizilor anabolizanti cu scopul de a creste capacitatea atletica poate presupune riscuri grave in ceea ce priveste sanatatea consumatorului si nu trebuie incurajata.
Interactiuni medicamentoase

Steroizii pot imbunatati toleranta glucozei si diminua necesarul de insulina sau alte medicamente antidiabetice la diabetici.

Sarcina si alaptarea

Acest medicament este contraindicat in timpul sarcinii, din cauza posibilei masculinizari a fetusului. Datele referitoare la utilizarea acestui medicament in timpul alaptarii la san sunt insuficiente pentru a evalua posibilul rau produs copilului.

Supradozare

Toxicitatea acuta a nandrolon decanoat pentru animale este foarte redusa. Nu exista rapoarte referitoare la supradozarea acuta cu Deca-Durabolin la om.

Reactii adverse posibile

Doze mari, tratamentul indelungat si/sau administrarea prea frecventa pot cauza: Virilizarea care apare la femeile sensibile sub forma de raguseala, acnee, hirsutism si cresterea libidoului; la baietii la pubertate sub forma unor erectii mai frecvente si a maririi penisului si la fete sub forma cresterii parului pubian si hipertrofie clitoridiana.

Raguseala poate fi primul simptom al schimbarii vocii ce poate insa sa sfarseasca printr-o ingrosare de lunga durata, uneori ireversibila, a vocii; amenoree; inhibarea spermatogenezei; retentie de lichid.

Informatii suplimentare

Compozitie

Fiecare ml solutie uleioasa contine 25 sau 50 mg nandrolon decanoat.

Citeste si despre:

Steroizii anabolizanti Contraceptivele injectabile Preparatele injectabile cu botox Bolile cardiovasculare, responsabile de 60% din decesele din Romania. Medicii MedLife explica ce investigatii sunt recomandate pentru sanatatea inimii De ce cancerul ovarian provoaca atat de multe decese? Medicii sau nutritionistii pot acum sa castige un venit pasiv din recomandarile de suplimente Cosuri cadou elegante, cele mai inspirate alegeri din 2024, pentru medici de top Zambesc…deci exist Botoxul Alergia la proteinele din ou Cancerul gastric Tratamentul leziunilor cranio-cerebrale