Clotrimazol Atb, 10 mg/g, crema

Prospect

Publicat: 07 Mai 2009 | Actualizat: 16 Aprilie 2021

Ce este Clotrimazol Atb si pentru ce se utilizeaza

Indicatii

Clotrimazol Atb este un medicament antifungic.
Este util in tratamentul local al urmatoarelor afectiuni, la adulti, varstnici, adolescenti si copii cu varsta peste 5 ani:

- micoze ale pielii determinate de Candida albicans;

- eritrasma;

- dermatofitii ale pielii si radacinii firelor de par (tinea corporis, tinea cruris, tinea pedis, tinea barbae, tinea capitis) determinate de Trichophyton rubrum, Trichophyton mentagrophites, Epidermophyton floccosum, Microsporum canis;

- pitiriazis versicolor determinata de Malassezia furfur;

- paronichie asociata onicomicozelor (infectia fungica a tesuturilor adiacente unghiei).

Mod de administrare

Adulti, varstnici, adolescenti si copii cu varsta peste 5 ani:
Clotrimazol Atb 10 mg/g, crema se aplica local de 2 - 3 ori pe zi, dupa spalarea si uscarea zonei afectate. Durata tratamentului variaza:

- in general 3 - 4 saptamani in cazul dermatomicozelor produse de dermatofiti si Candida;

- 2 - 4 saptamani in cazul eritrasmei;

- 1 - 3 saptamani in cazul pitiriazisului versicolor.

Pentru a preveni reaparitia afectiunii, tratamentul infectiilor fungice va fi continuat aproximativ 2 saptamani dupa disparitia simptomelor.

Eficacitatea si siguranta utilizarii clotrimazolului la copii cu varsta sub 5 ani nu au fost stabilite.

Daca utilizati mai mult decat trebuie din Clotrimazol Atb
Daca utilizati o cantitate mai mare decat cea prescrisa, indepartati medicamentul prin spalarea zonei respective. In cazul ingestiei orale accidentale sau in cazul unei doze mari, adresati-va medicului dumneavoastra sau mergeti la departamentul de primire urgente al celui mai apropiat spital.

Daca uitati sa utilizati Clotrimazol Atb
Daca ati uitat sa administrati o doza, este indicat sa o luati imediat ce v-ati amintit. Totusi, daca este timpul pentru administrarea urmatoarei doze, utilizati-o doar pe aceasta. Nu trebuie sa utilizati o doza dubla ca sa compensati doza uitata.

Daca incetati sa utilizati Clotrimazol Atb
Daca intrerupeti tratamentul cu Clotrimazol Atb mai devreme decat este recomandat este posibil ca afectiunea dumneavoastra sa reapara sau sa nu se amelioreze.

Daca aveti orice intrebari suplimentare cu privire la acest produs, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.

Atentionari si precautii

Contraindicatii

Nu utilizati Clotrimazol Atb daca:

- sunteti alergic (hipersensibil) la clotrimazol sau la oricare dintre celelalte componente ale medicamentului;

- infectia este situata la nivelul unghiilor sau scalpului.

Precautii

Aveti grija deosebita cand utilizati Clotrimazol Atb

Medicamentul este destinat tratamentului la nivelul pielii.
Inainte aplicarii, trebuie sa spalati zona afectata (de preferinta cu un sapun alcalin), dupa care sa o uscati.

Nu aplicati crema in zona ochilor, a nasului si a gurii, pe mucoase sau pe leziuni deschise. Daca accidental crema a ajuns in contact cu ochii, spalati zona afectata cu multa apa curata; daca apar reactii adverse care persista este necesar sa va adresati medicului.

Pentru vindecarea micozelor interdigitale (picior de atlet) este indicaa pudrarea ciorapilor si a interiorului pantofilor cu talc. Picioarele se vor spala si se vor usca foarte bine, mai ales in zona afectata.

Daca in timpul tratamentului cu Clotrimazol Atb apar fenomene de iritatie la locul aplicarii sau reactii alergice, intrerupeti tratamentul si adresati-va medicului dumneavoastra.

Acest medicament contine alcool cetilic si alcool cetostearilic care pot provoca reactii adverse cutanate locale (de exemplu, dermatita de contact). Deoarece contine p-hidroxibenzoat de metil (E 218) poate provoca reactii alergice (chiar intarziate).

Interactiuni medicamentoase

Va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca luati sau ati luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fara prescriptie medicala.

Clotrimazolul, crema reduce eficacitatea amfotericinei si a altor antibiotice polienice (nistatina, natamicina).

In cazul in care se folosesc deodorante sau cosmetice pe suprafata pielii afectate, nu se poate exclude reducerea eficacitatii clotrimazolului.

Sarcina si alaptarea

Adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua orice medicament.

Nu exista studii clinice controlate efectuate la gravide. Se recomanda evitarea utilizarii clotrimazolului in primul trimestru de sarcina. in trimestrele II si III de sarcina, clotrimazolul se va utiliza numai daca este absolut necesar, dupa evaluarea atenta de catre medic a raportului risc potential fetal/beneficiu terapeutic matern.

Deoarece nu se stie daca clotrimazolul aplicat local se excreta in laptele uman, se va administra cu prudenta la femeile care alapteaza, numai la recomandarea medicului.

Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor

Clotrimazol Atb nu are nicio influenta asupra capacitatii de a conduce vehicule si de a folosi utilaje.
Informatii importante privind unele componente ale Clotrimazol Atb.

Reactii adverse posibile

La fel ca toate medicamentele, Clotrimazol Atb poate da reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele.

Reactiile adverse sunt clasificate dupa urmatoarele frecvente:
Foarte frecvente: care afecteaza mai mult de 1 pacient din 10
Frecvente: care afecteaza mai putin de 1 din 10 pacienti
Mai putin frecvente: care afecteaza mai putin de 1 din 100 pacienti
Rare: care afecteaza mai putin de 1 din 1000 pacienti
Foarte rare: afecteaza mai putin de 1 din 10000 pacienti
Cu frecventa necunoscuta: care nu poate fi estimata din datele disponibile

Tulburari ale sistemului imunitar: rar apar reactii alergice (vezicule, inrosire a pielii, umflare, mancarime, senzatie de intepatura, urticarie).

Afectiuni cutanate si ale tesutului subcutanat: rar, senzatie de arsura, fisuri la nivelul pielii, eruptie trecatoare pe piele.

Daca vreuna dintre reactiile adverse devine grava sau daca observati orice reactie adversa nementionata in acest prospect, va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului.

Cum se pastreaza Clotrimazol Atb

Nu utilizati Clotrimazol Atb dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj dupa EXP. Data de expirare se refera la ultima zi a lunii respective.

A se pastra la temperaturi sub 25 grade Celsius, in ambalajul original.

A nu se lasa la indemana si vederea copiilor.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. intrebati farmacistul cum sa eliminati medicamentele care nu va mai sunt necesare. Aceste masuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informatii suplimentare

Compozitie

- Substanta activa: clotrimazolul. Un gram crema contine clotrimazol 10 mg.

- Celelalte componente: polisorbat 80, vaselina alba, glicerol, alcool cetilic, alcool cetostearilic si ceteareth 30, p-hidroxibenzoat de metil, apa purificata.

Ambalaj

Clotrimazol Atb se gaseste sub forma de crema omogena de culoare alba pana la alb-galbui, in cantitati de 15 g sau 35 d in cutii cu un tub din aluminiu.

Fabricantul

S.C. Antibiotice S.A.
Str.Valea Lupului nr.1, 707410, Iasi, Romania.

Acest prospect a fost aprobat in octombrie 2009.

Citeste si despre:

Pericolele utilizarii cremelor de protectie solara Cum alegi crema de protectie solara potrivita Cremele BB si rolul lor in ritualul de infrumusetare 5 secrete despre cremele antirid pe care trebuie sa le cunoasteti Conferinta One Health International Student Conference USAMV Bucuresti 2025 – abordari interdisciplinare pentru provocarile globale in materie de mediu si sanatate Conf. Dr. Gabriela Musat, medic primar ORL: 90% din infectiile de tract respirator sunt virale si nu necesita antibiotic Cum sa gasiti crema hidratanta potrivita Noile recomandari pentru utilizarea cremelor de protectie solara. Ce nu am stiut pana acum Impactul radiatiilor ultraviolete. Cum alegem si folosim corect cremele de protectie solara Crema de protectie solara - cum o alegem pe cea potrivita