S-a vindecat cineva definitiv de schizofrenie?

eu am fost tratat in 2005 la obreja de tulburare psihica
am facut tratament in jur de 8 luni , cand lam oprit tratamentul la decizia doctorului pshihiatru care sa ocupat de mine dupa iesirea din spital
din momentul acela mam simtit bine, pana in momentul de fata nu am mai avut vreo problema
tratamentul care mi sa dat dupa iesitea din spital si care lam urmat timp de 7 luni
a fost 3 diazepam si 3 romparchin pe zi si o injectie care o faceam de 2 ori pe luna
rispolept consta
diazepanul si romparchinul leam scazut de la 3 la 1 pe parcusul perioadei de tratament

sper ca si sora ta sa reuseasca sasi revina si sa treaca peste si sa se simta ca mine

Multumesc pentru raspunsuri, sora mea este tot la Obregia, tratamentul... i se da Zyprexa 20 mg/zi, ea nu cred ca are o problema si nu se considera bolnava asta e o problema pentru ca nu vrea sa ia niciun medicament, doctora a spus ca putem veni cu ea o data pe luna sa i se faca injectabil, sper sa o pot convinge asa caci decat sa ma rog de ea in fiecare zi poate e mai bine o data pe luna, sper ca o sa isi constietizeze problema si o sa vrea sa le ea, abea azi am vazut o schimbare la ea, in bine, mai calma, vorbeste mai cooerent. imi doresc sa isi reia viata

Buna ziua.Am fost o eleva foarte buna ,care participa la olimpiade pana in clasa a 10-a cand am inceput sa am prieteni imaginari,am inceput sa arunc lucruri din casa,gandeam incoerent,ma imbracam neglijent,ii agresam verbal pe cei din jurul meu.Am fost la mai multi psihologi care mi au spus ca e vorba de o depresie.Anul scolar l am pierdut si l am recuperat ulterior.Ma tem sa nu fiu bolnava de schizofrenie(o matusa de a mea are aceasta boala).Dumneavoastra ce credeti?In prezent iau tratament cu torendo,dar am luat si rispolept

De unde pot sti daca am mostenit sau nu scrizofenia de la tatal meu car a fost diagnosticat cu aceasta boala dupa ce m-am nascut eu. Se poate sti doar dupa declansarea bolii sau si prin niste analize, teste?

Bună.Sinceră să fiu,nu prea ştiu cum să-ncep..de fapt..deocamdată nu voi începe nimic..Vreau doar să o întreb pe doamna psiholog ce aş putea face pentru a nu mai trăi cu teama că am moştenit schirofrenie(paranoidă)de la mama mea.:(Menţionez că nu am crescut alături de aceasta,deoarece tatăl meu a divorţat de ea la câteva luni după ce m-am născut.Ea era bolnavă(sinceră să fiu,nu ştiu cam cât de avansată era boala ei-mi-a relatat recent că urma tratament),dar neurmându-l 9 luni..cât a fost însărcinată cu mine..după ce m-a născut boala s-a agravat;iar tatăl meu,în loc să o ajute,să-i fie alături...după 2 tentative de sinucidere ale mamei..a decis să divorţeze de ea....etc..etc...eu am rămas în grija lui..dar de pe la vârsta de8 ani,am fost plasată sub tutela surorii tatălui meu.Până astăzi,am trăit aici.Condiţii de viaţă am avut foarte bune,afecţiune.....dar totuşi..am simţit lipsa părinţilor adevăraţi..şi odată cu creşterea mea,mătuşa a început să se poarte mai urât faţă de mine..să-mi reproşeze tot felul..să-mi spună că mă urăşte pt că are cheltuieli din cauza mea..că ea nu primeşte nimic în schimbul a tot ceea ce face..că la 18ani am să "zbor" din casa ei,că atât mă ţine...etc..etc...Mi-am dat seama că are ceva probleme..cel puţin cu nervii ştiu sigur..dar şi comportamentul,modul ei de a gândi..m-a făcut să mă gândesc la asta.Eu pe mama mea biologică n-am cunoscut-o "face-to-face" până acum 2ani,când,printr-o p***ancidenţă,ne-am întâlnit.Ştiam de când eram mică faptul că era "bolnavă mintal".atât.dar,tot mi-era teamă ca nu cumva să moştenesc boala ei mintală..Într-o zi,vorbind despre anii pierduţi..mi-a zis exact numele bolii ei.Şi ca fapt imediat,am cercetat despre boală.De când am văzut că este ereditară,gândindu-mă şi la faptul că a rămas însărcinată cu mine şi (mai mult ca sigur era bolnavă)...după câteva eşecuri în relaţiile cu oamenii,am învăţat să pun şi răul în faţă,să gândesc mai realist şi să nu mai am atâta încredere în oameni,ca să nu mai sufăr.Deşi sunt capabilă să acord încredere pers-lor care îmi dovedesc că merită.Ştiu să iubesc,am iubit de un an(acum),am prieteni,sunt foarte sociabilă,sunt o fire extrovertită,energică,mă adaptez foarte repede şi uşor oriunde m-aş afla.Doar că neîncrederea,suspiciunea în relaţiile cu cei dragi mie(mai ales când ştiu că am mai văzut cazuri de X sau Y...sau,am făcut cândva şi yo aşa..mă aştept că şi ei pot minţi..)Menţionez că una din calităţile principale pe care le apreciez la o persoană e sinceritatea.Şi poate pt că de foarte multe ori am fost minţită(am descoperit adevărul,mi-au mărturisit..)înşelată chiar:(..mă fac să fiu destul de obsedată de gândul că pe viitor mi s-ar declanşa şi mie boala..că poate am moştenint-o de la mama.. :(nu mă lasă în pace..Şi ce mi-e cel mai teamă e că voi ajunge ca mama...singură..şi bolnavă.. :( datorită caracterului meu.pt că datorită obsesiei mele cu adevărul...am tendinţa (de cele mai multe ori să analizez totul..ca să pot citi oamenii..să văd unde gafează..să-i prind cu minciuna-asta mai ales în cazul prietenei mele cele mai bune,care m-a minţit în trecut,m-a trădat..m-a rănit..Dar şi în cazul iubitului meu..care obişnuieşte să mintă destul de uşor..pt a evita să-l critic când greşeşte,când ştie că n-a făcut ceva bine..şi se simte vinovat-mi se pare că nu exagerez în cazurile astea..e ceva normal ca de n-ori să vezi că cineva te minte,îşi bate oarecum joc de încrederea ta..să te deranjeze când minte..sub pretexte de genul:"Nu ţi-am zis cum a fost de fapt,pt ca n-am vrut să te superi/să ne certăm/nu mă înţelegeai"etc..pretexte chiar aiurea,dar care lui i se par normale)..Menţionez că mi-e teamă şi de faptul că îmbolnăvindu-mă,voi rămâne fără sprijinul mătuşii şi al familiei ei,care atunci când le-am zis de bănuiala mea..au zis că ce cred..că ei vor avea grijă de mine,dacă-s nebună?Vă daţi seama că nu m-a ajutat cu nimic.Dimpotrivă.De asemenea mi-e teamă de respingere,dacă aş spune cuiva ce-mi poate rezerva viitorul,chiar dacă nu sunt eu de vină. :(
Aş vrea să-mi daţi un sfat..care credeţi că sunt şansele ca eu să moştenesc boala mamei...sau..ce aş putea face pt a evita oarecum "simptomele" care (poate)mie mi se par specifice bolii(poate paranoia,teama mă determină să le identific...)şi care de fapt sunt absolut normale.Aştept un răspuns cât mai curând!
Vă mulţumesc!

Corina002.Îţi mulţumesc pentru sfaturile date!Astăzi,am făcut un pas foarte mare..şi m-am decis să-i mărturisesc iubitului meu,cu care vreau să încep o viaţă nouă,mai bună decât cea pe care o duc în casa mătuşii mele de 12ani încoace,temerile mele,cu riscul de a-l pierde poate,dacă i-ar fi teamă de ce-mi poate rezerva viitorul.Şi,spre surprinderea mea(chiar,dacă ştiu că mă iubeşte),n-a reacţionat "urât"..să-i fie teamă,ci dimpotrivă,mi-a promis că orice s-ar întâmpla,va fi alături de mine,mă va sprijini mereu,şi-mi va fi alături,nu mă va lăsa singură din cauza unei boli,peste care,dacă o tratezi şi duci o viaţă liniştită şi fericită chiar,poţi trece.
Am să-mi trăiesc viaţa încercând să nu mai trăiesc cu teama.Vreau să mă bucur de sănătatea mea,să trăiesc prezentul!