Postata de lidiaionescu cu 10 ani in urma.
Framantarile mele sunt cauzate de o problema delicata. Nu e confortabil sa o expun aici, dar in alta parte nu pot cauta ajutor. Iubesc un barbat casatorit, un barbat de care simt ca sunt iubita. Nu va grabiti sa aruncati cu pietre (recunosc ca as fi facut acest lucru inainte sa mi se intample mie), caci nu stiti de ce facem asta, cum sau in ce fel... Ceea ce este de retinut e ca IL IUBESC, IL SIMT si AM NEVOIE DE EL. Ma respecta, ma intelege, ma ajuta sa fiu mai buna. Comunicam. Insa e destul de greu! Sufletul meu a palns cel putin la fel de mult cat s-a bucurat. Din cele spuse de el, relatia cu sotia n-a fost vie niciodata. El simte, traieste, se exprima, vrea, incearca, ea este opusul, astfel ca de muuuulta vreme sunt doar colegi de apartament. Au ramas colegi pentru ca exista un copil caruia amandoi incearca sa-i ofere mediul necesar dezvoltarii armonioase. El incearca sa-si imparta timpul intre noi toti, dar... pentru mine ramane cel mai putin (recunosc, timp putin, insa de calitate). Ei merg in vacante, in excursii, participa la evenimente, se preocupa de bunastarea materiala, eu astept sa treaca toate, ca sa-l vad. Nimeni nu stie cat imi lipseste atunci cand lipseste!!! Acum mai este pe drum un copil; copilul lor, facut din intamplare (zice el). Eu as fi vrut sa fie al nostru, conceput din dragoste (pentru mine, MAREA DRAGOSTE, UNICA IN VIATA), insa el respinge ideea, argumentele fiind legate de conditiile in care ar creste acel copil si de posibilele pretentii/obligatii materiale - voalat aduse in discutie - ce ar putea sa apara in viitorul mai mult sau mai putin apropiat. Asa ca pot sa spun, cu lacrimi in ochi si in suflet: copilul a ramas VISUL MEU NEIMPLINIT! Ma framant tot mai mult si ma intreb: sunt o inadaptata care alege cu inima intr-o lume in care cei mai multi dintre oameni fac alegeri cu creierul? Ce suferinta sa aleg, aceea pe care o traiesc cu el sau pe aceea care ma va chinui cand vom sta departe unul de altul?
Adauga raspunsacum 10 ani
Cred ca aici este problema ta. Te framinti prea mult, gindind ca nu este iubit de ea.
Dar el a ales acel fel de a fi iubit, sau ma rog, tot ce inseamna ca ei sa fie impreuna.
Asa ca, pastreaza visul.
Cineva in mod sigur are nevoie si se va bucura de atentia ta, iar aceasta bucurie se va intoarce la tine.
Atunci nu vei mai fi un om nefericit.
acum 10 ani
Un sfat de la un barbat divortat.
Un barbat nu sta langa o sotie care nu o mai iubeste sau daca au conceptii diferite de viata...asta sa fie clar! Scuza cu copilul e doar un motiv de a te manip**a.
Deci pentru el esti doar o amanta, incearca sa realizezi acest lucru daca esti femeie matura!
Te lasi imbatata de faptul ca citez "VREA, SIMTE etc"...hai sa fim seriosi...ce ai vrea sa-ti spuna pe fata ca esti pentru el doar o amanta? Normal ca joaca teatru sa para implicat si fermecator.
Partea buna este ca poti sa te trezesti la realitate si sa-ti gasesti un barbat necasotorit pentru o relatie ca sunt o gramada.
Si nu uita ca fericirea ti-o faci singura!
Iti urez mult succes si trezeste-te la realitate!
acum 10 ani
"Cu siguranta voi depasi situatia. Dar voi trai cu amaraciunea omului al carui vis nu mai exista.
Poate ca asta e pedeapsa pentru pacatul facut. Pedeapsa mea."
Ce ai scris mai sus este fals. Nu ai facut nici un pacat, toti gresim!
Acum trebuie sa-ti impui sa nu traiesti in trecut ca nu o sa poti vedea viitorul!
Concentreaza-te pe prezent si viitor...spune-ti in fiecare zi ca esti o femeie frumoasa si putenica si meriti mult mai mult...gandeste pozitiv si ai sa vezi ca o sa ti se intample lucruri pozitive.
acum 10 ani
Ba da, eu pot sa recunosc ca am gresit. De fapt, recunosc ca gresesc, pentru ca relatia exista inca. Pot chiar sa imi asum ceea ce fac, pot sa recunosc ca il iubesc (el... cred ca nu...). IMI ESTE GREU, FOARTE GREU, e sufletul meu si e in sufletul meu, doresc sa-l vad, sa respiram acelasi aer, il iubesc chiar si atunci cand comportamentul lui ma enerveaza ori cand avem pareri opuse. Nu iti dau dreptate, Fish! Teoria ta cu amanta este relativa, insa pentru a ti-o combate, ar trebui sa dau prea mult din casa. Ma rezum la a-ti spune ca am gandit si eu candva ca tine, dar ca am invatat sa privesc lucrurile altfel si sa accept ca poate exista si altceva dincolo de principiile mele. Pana sa-l cunosc pe el am trait dupa reguli (Si nu-ti spun cati ani! Multi, multi de tot!), reguli stabilite de societate, parinti, educatori, institutii, acceptate de mine pentru multumirea, in primul rand, a societatii, parintilor, educatorilor, institutiiilor si, intr-o oarecare masura, a mea. Multumirea mea era ca aveam liniste. Am inceput relatia foarte greu, a fost lung, a durat ani si am facut pasul catre el pentru ca am simtit ca-l simt, am simtit ca ma simte si pentru ca am vrut ca si multumirea mea sa conteze, nu doar cea a societatii. A fost extraordinar. Acum este extraordinar si foarte greu. Il iubesc si il respect. Realizez ca, destul de curand, va fi imposibil. Indiferent de ceea ce vrem noi, nu poate sa dureze. Ceea ce traiesc e ca o boala incurabila. Ce sa aleaga bolnavul? Gandul asta ma chinuie si nu stiu ce sa fac. Ma simt tot mai rau si imi este tot mai greu sa ascund, sa ma prefac... Asa cum am mai spus, constientizez ca ajutorul trebuie sa mi-l ofer, in principal, eu. Vreau liniste in suflet, vreau sa nu-l mai vreau pe el, pentru ca nu poate fi al meu, vreau sa nu mai iubesc vreodata, asa incat in povestea vietii mele sa ramanem doar noi: el si eu.
acum 10 ani
Ba da, eu pot sa recunosc ca am gresit. De fapt, recunosc ca gresesc, pentru ca relatia exista inca. Pot chiar sa imi asum ceea ce fac, pot sa recunosc ca il iubesc (el... cred ca nu...). IMI ESTE GREU, FOARTE GREU, e sufletul meu si e in sufletul meu, doresc sa-l vad, sa respiram acelasi aer, il iubesc chiar si atunci cand comportamentul lui ma enerveaza ori cand avem pareri opuse. Nu iti dau dreptate, Fish! Teoria ta cu amanta este relativa, insa pentru a ti-o combate, ar trebui sa dau prea mult din casa. Ma rezum la a-ti spune ca am gandit si eu candva ca tine, dar ca am invatat sa privesc lucrurile altfel si sa accept ca poate exista si altceva dincolo de principiile mele. Pana sa-l cunosc pe el am trait dupa reguli (Si nu-ti spun cati ani! Multi, multi de tot!), reguli stabilite de societate, parinti, educatori, institutii, acceptate de mine pentru multumirea, in primul rand, a societatii, parintilor, educatorilor, institutiiilor si, intr-o oarecare masura, a mea. Multumirea mea era ca aveam liniste. Am inceput relatia foarte greu, a fost lung, a durat ani si am facut pasul catre el pentru ca am simtit ca-l simt, am simtit ca ma simte si pentru ca am vrut ca si multumirea mea sa conteze, nu doar cea a societatii. A fost extraordinar. Acum este extraordinar si foarte greu. Il iubesc si il respect. Realizez ca, destul de curand, va fi imposibil. Indiferent de ceea ce vrem noi, nu poate sa dureze. Ceea ce traiesc e ca o boala incurabila. Ce sa aleaga bolnavul? Gandul asta ma chinuie si nu stiu ce sa fac. Ma simt tot mai rau si imi este tot mai greu sa ascund, sa ma prefac... Asa cum am mai spus, constientizez ca ajutorul trebuie sa mi-l ofer, in principal, eu. Vreau liniste in suflet, vreau sa nu-l mai vreau pe el, pentru ca nu poate fi al meu, vreau sa nu mai iubesc vreodata, asa incat in povestea vietii mele sa ramanem doar noi: el si eu.
acum 10 ani
Sa nu iubiti! Stati departe...
acum 10 ani
Sa nu iubiti! Stati departe...
acum 10 ani
Sa nu iubiti! Stati departe...
Nu ai gasit ce cautai? Cauta intrebari similare
sau adauga o intrebare noua
Adauga o intrebare noua