cum scap de depresie

Nu ai posibilitatea sa mergi la un psiholog?

nu stiu daca am curajul sa ma duc ..

Vad ca mama ta nu stie prin ce treci. Ar trebui sa-i spui, sa petreceti mai mult timp impreuna. Increderea in tine nu trebuie sa vina din exterior. Tu insati trebuie sa-ti spui: sunt tanara, sunt sanatoasa, sunt frumoasa, am toata viata inainte. Nu cauta neaparat aprecierea celorlalti. Sunt multe persoane rautacioase, egoiste, invidioase poate pe ceea ce ai si intentionat te desconsidera. Spui a nu mai ai prietene. Inseamna ca ai avut si le-ai pierdut? Sa stii ca asta se intampla mereu si oricui. Ai prietene/prieteni in scoala primara de care te desparti si nu mai tii legatura. In lieu iti faci alti prieteni pentru 4 ani si cu putini mai ramai si dupa aceea. Unii merg la facultate, altii in campul muncii si fiecare isi face un alt cerc de prieteni. Mai tarziu iti faci prieteni la locul de munca. Putine prietenii se pastreaza de-a lungul vietii. Eu sunt de parere ca taria trebuie sa vina din interior. Sa ne bazam mai mult pe noi insine decat pe altii. VIATA MERITA TRAITA. Mi-as dori acum sa mai am 20 de ani. Dar am 47 de ani si luna aceasta se implinesc 25 de ani de la terminarea facultatii. Incerc sa-mi gasesc fostii colegi pentru intalnire si sarbatorire. Cauta-ti preocupari specifice varstei, citeste, intra pe forumuri de discutii, plimba-te, vezi un film, chiar si singura. Fii apropiata de familia ta. Parintii, fratii, iti pot fi cei mai buni prieteni(si-acestia nici nu te vor trada).

eu sunt plecata la facultate, departe de casa si nu as vrea ca parintii mei sa isi faca griji pentru mine.. va multumesc pentru sfaturi .. le`am incercat deja, la facultate fac destul de multa psihologie insa tot nu reusesc sa imi gasesc echilibrul .. de multe ori simt nevoia sa vorbesc cu cineva si imi realizez ca sunt singura.. cei care sunt pe langa mine au un scop , sigur urmaresc ceva .. asta mi`au demonstrat in ultima vreme toate persoanele care se apropie de mine .. de mult nu am mai avut o zi in care sa zic ca m`am simtit bine din toate punctele de vedere..

Multumesc mult pentru sfaturi. Sper sa ma ajute si pe mine. Va urez o seara frumoasa!

Imi permit sa ma bag si eu ca musca in lapte, din moment ce e un forum public.
Eu nu sunt de acord ca odata ce o sa iti ocupi timpul, probabil sa muncesti ca un rob de dimineata pana seara, probleme tale or sa dispara. Asta nu e de fapt decat un mod de a ignora cauza nemultumirilor tale. Doar ca intr-o zi, oala aia aflata sub presiune, o sa dea pe dinafara.
Iarasi, nu inteleg partea cu discutatul cu parintii. Nu stiu cat de benefic e. Stim cu totii ca parintii au necazurile lor si mai presus de toate, ar trebui sa stim ca nu e deloc politicos sa ii impovaram pe ceilalti cu problemele noastre.
Fiecare om are urcusurile si coborasurile lui in viata. Odata cu inaintarea in varsta, invatam sa ascundem momentele de tristete. Poate ca tristetea e de fapt doar o epuizare psihica. Dupa ce se consuma, o sa faca loc unui nou capitol. Fiecare tragedie trebuie rumegata si consumata la momentul potrivit. Asa numitul ''doliu''.
Faptul ca studiez psihologie in facultate nu are nicio treaba. Drept dovada, fiecare psiholog/psihiatru si psihanalist trebuie sa urmeze la randul lui sedinte de terapie, in ciudata studiilor si experientei pe care le poseda.
Am auzit de frica de dentist, frica de ginecolog, dar nu am mai auzit niciodata de...frica de psiholog. :). De fapt, am avut un capitol in viata mea cand am simtit frica asta de psihiatru, pe bune. M-am dus cu trimitere, am batut timid la cabinet, si dupa ce i-am zis lui tanti de acolo ca am venit ..pt ca sunt deprimata ..aproape ca m-a dat in suturi afara, zicandu-mi sa-mi bag mintiile in cap. Fii pregatita pentru ''doctori'' de genul asta. Important e sa stii ca si ei sunt oameni, au problemele lor si din pacate, vin cu bagajul emotional in terapie. Eu te sfatuiesc sa cauti terapeuti tineri,care sunt mult mai bine pregatiti si mai entuziasti.
Pe de alta parte, daca ai posibilitatea sa investesti in terapie, va fii cel mai bun lucru pe care il poti face cu privire la viata si sanatatea ta. O tunsoare noua ajuta, un tricou ajuta si el, o iesire la cafea cu fetele e buna si aia, dar nimic nu se compara ca atunci cand esti pus fata in fata cu gandurile tale si esti invatat sa iti regandesti tot sistemul..cognitiv. Depinde si ce tip de terapie alegi, caci si aici sunt diverse ramuri.
Eu in liceu mergea la consilierul scolii pt ca mi se parea amuzant sa fac diverse teste proiective si sa aflu ma multe despre mine. Apoi am mers la un terapeut minunat de la Sp. Cotroceni ( dar cred ac se ocupa doar cu minori). Iar mai apoi la psihiatru. ( si acolo, alta experienta). Dupa fiecare sendinta ma simteam asa plina de viata incat mi-as fii dorit sa fac terapie in fiecare zi. :)
Curaj!

Ps. Poti sa bagi un sac de pastile in tine. Eu chiar te sfatuiesc sa nu faci asta de capul tau. Plus ca starile tale de bunadispozitie nu ar trebui sa fie direct proportionale cu ingerarea unor pilule. Sa nu uitam ca nicio persoana, indiferent cat de severa e tulburarea de care sufera, nu urmeaza tratament medicamentos fara a avea sedinte de terapie la baza.
De aerobic ce zici?:)

Exista intr-adevar psihologi si psihiatri un pic sariti de pe fix. Stiu pe cineva care mergea la psiholog cu o problema si psihologul, in loc sa o asculte, ii povestea problemele lui. Ma gandesc ca ai putea merge la biserica. Sunt multi preoti cu har, adevarati duhovnici, care stiu sa asculte si/sau sa dea sfaturi. Ori poti merge la biserica numai pentru a te ruga si reculege. Sanatate!

Scrie-mi pe [email protected], pot sa-ti dau niste sfaturi concrete cum am scapat eu de o depresie foarte urita.

intra pe netlog...sa vezi acolo tristete si singuratate vai mama lor...nu-ti mai plange de mila fa un sport ceva alearga gaseste-ti alte preocupari...nu mai fi blegutza

succces!

buna , ma numesc cristina, am 33 ani si cred ca sunt in aceeasi situatie. am mers de 2 ori la psiholog si mi-a facut bine dar timpul nu mi-a mai permis sa merg la el. eu nu pot avea copii si asta m-a dat peste cap de zece ani de cand incerc.
incearca sa vb cu mama ta si sa-i explici prin ce treci. poate la inceput va v-a fi mai greu sa comunicati dar o sa vezi ca te va intelege pana la urma ca asa era si mama mea. nici eu nu am fost prea apropiata de ea dar faptul ca sunt la 500 km distanta poate ca si-a dat seama si ea cat e de greu sa nu ma aiba pe langa ea si cat e de greu si ptr mine sa fiu printre straini... nu il am aproape de mine decat pe sotul meu.
si eu mi-am dorit sa nu ma fi nascut la cate probleme am avut pana la varsta asta dar am inteles ca Dzeu iti da cate poti duce nu mai mult si inseamna ca pot sa duc chiar daca eu am momente cand simt ca nu mai pot.
Bafta

Ai grija ca s-ar putea sa inceapa sa-ti placa sa-ti plingi de mila.Cred ca tu de fapt vrei atentie de la cei din jur,pt ca tu mereu vrei sa le fie lor bine si uiti de tine,te astepti ca si ei sa doreasca acelasi lucru in ce te priveste.Numai ca multi sint foarte egoisti,iar putin egoism nu strica nimanui.Atentia trebuie sa ti-o acorzi tu tie respectindu-te mai mult si asa vor face si ceilalti,nu te baza mereu pe bunul simt al lor.Cred ca ai nevoie in primul rind de o prietena buna.Cind iti vine sa plingi,du-te la dulap,imbraca-te frumos si fa karaoke.Impaca-te cu tine.Daca tu ii "sugerezi"subconstientului ca ti-e bine,chiar iti e.Poate ti-ai ridicat "stacheta" foarte sus din prima si-atunci esti un fel de fals-nefericit.Iti doresc numai bine.

Cere de urgenta ajutor familiei pentru a ajunge la psiholog. Depresia este o problem[ serioasa, pe care nu o poti rezolva singura.