atacuri de panica

si daca iti spunem ce sa faci ,ai face?oricum ,se pare ca esti cam infumurata,si poate de aici ti se trag starile tale,nu crezi?

Exact aceleasi simptome le am si eu. Desi am doar 21 de ani, problemele astea le am de vreo 2-3 ani, cred. Nu stiu exact cand s-au declansat, dar stiu ca viata mea nu mai e la fel.

Desi nu mi s-a facut rau niciodata la propriu (sa vomit) mereu am impresia ca am sa o fac, cum s-a spus si mai sus, mai ales cand ma simt ingradita sau fortata sa stau undeva unde nu am acces rapid la toaleta sau afara. Rusinea fata de ceilalti daca as vomita este, de asemenea, prezenta.
Cum s-a zis si mai sus, evit drumurile lungi cu masina, de avion nici nu se pune problema desi ar fi trebut sa merg in numeroase excursii. Pur si simplu mi-e frica. Cand sunt in masina incep sa imi transpire palmele, ma iau caldurile, simt un nod in gat, mi se usuca gura. Nici acum, cand scriu despre asta nu ma simt foarte confortabil, nodul in gat, palmele transpirate fiind prezente.

Stiu ca totul este doar in mintea mea pentru ca inainte imi placea sa merg cu masina, faceam Transfagarasanul cu sora mea si sotul ei in fiecare an. Si iubeam asta. Plus ca visul meu era sa fiu stewardesa. Acum stau si ma gandesc...ce naiba s-a intamplat cu mine?

Ah, sa nu mai zic. Daca aud pe cineva ca i s-a facut rau de la guma de mestecat (spre exemplu), n-am sa mai mananc guma de mestecat, de frica sa nu mi se faca si mie.

Tare mult mi-as dori sa revin la viata mea dinainte sa apara aceste frici..nefondate si ilogice...

Alta "chestie ciudata" as putea spune este faptul ca atunci cand sunt cu prietena mea cea mai buna, nu am nimic. Mi-am dat seama de asta vara trecuta cand am mers in Grecia cu autocarul si am rugat-o sa ma lase pe mine la geam, ca sigur o sa mi se faca rau altfel. A fost de acord, dar la intoarcere a zis ca sta ea. Desi i-am spus ca nu pot, ca sigur o sa-mi fie rau ea a zis "Ei..asta e. Nu esti nici prima nici ultima. Oricum nu cred ca o sa-ti fie rau. Esti doar alintata." A fost un drum ingrozitor, dar nu am avut nimic. Desi aveam o teama constanta, doar uneori mai accentuata, fizic nu mi-a fost rau. De atunci, cand mai mergeam cu ea si o avertizam asupra posbilelor mele "rauri" mereu imi zicea "Da? Ti-e rau? Ia sa te vad cum vomiti". Felul cum s-a purtat m-a facut sa nu am probleme atunci cand sunt numai cu ea. Daca e si altcineva in peisaj, teama de a nu ma face de ras daca vomit apare din nou. Desi simt ca intr-un fel ea m-a ajutat purtandu-se asa, uneori as aprecia mai mult sprijn din partea ei si sa ma ia in serios cand ii zic de problemele mele. Ea crede doar ca ma prostesc si ca astea nu sunt probleme reale, ci ma alint.

Am terminat tratamentul cu Cymbalta de 4 zile si am stari de ameteala,greata.Asa am avut primele zile cand am inceput tratamentul pana s-a obisnuit corpul dar nu stiu daca e normal sa le am si acuma la terminarea tratamentului,parca si stari de amorteala in maini,offfffff.Daca a trecut cineva prin astfel de stari va rog sa imi scrieti.Multumesc si sanatate tuturor!

stai linistita camelia..nu esti NICIDECUM singura care trece prin asa ceva...cosmarul asta este prezent si in viata mea...am 28 de ani si nu am realizat pana acum ca este vorba de niste atacuri de panica..la fel am des stari de rau general,amorteala,ameteala,palme transpirate,mi-e frica sa merg singura..sa raman singura de teama ca mi se face rau si nu e nimeni cu mine...spre seara incep sa imi mai revin..cateodata noaptea ma trezesc cu stari de voma,frisoane,amorteala..daca sunt in casa si ma simt bine,si pe urma trebuie sa ies..odata ajunsa afara in cateva secunde ametesc..NU MAI POTTTTT,sunt terminata psihic..si oricat as vrea sa ma controlez de cele mai multe ori nu reusesc,am faut toate analizele crezand ferm ca ceva e in neregula cu mine fizic...nu psihic..m-am saturat sa duc o viata anormala

Salutare tuturor
,Am descoperit acest portal din pura intamplare. Acum doua zile prietenul meu care se afla in Spania, mi-a spus ca imi va rezerva bilet la avion pentru a merge acolo de sarbatori/ Cum nu am mai mers niciodata cu avionul , am tot cutreierat internetul pentru a afla daca mai sunt persoane care simt o frica nejustificata de avion.
Descoperind acest portal sunt uimita de cate persoane se confrunta cu aceleasi stari de anxietate ca si mine. La mine a inceput totul acum 7 ani, aveam 20 de ani - Intr-o dimineata am cazut din picioare....de actunci timp de 2-3 ani de zile m-am confruntat zi de zi cu stari groaznice, de la amteli, sufocari, amortirea corpu;lui, tremur necontrolat, frica de moarte, panica....Singura mea fericire ajunsese sa fie gandul ca intr-o zi voi muri si voi scapa de toata aceasta suferinta groaznica.
Am incercat diferite medicatii prescrise de medicii psihiatrii...dar nu m-au ajutat deloc, dimpotriva ma simteam pe alta lume, plus ca eram frustrata de a fi dependenta de niste medicamente pe care le consideram o adevata otrava pentru mine. Stiu foarte bine cum este sa refuzi o excursie, o iesire in oras, o simpla plimbare prin parc de frica de a nu avea un atac de panica care sa te faca de rusine in fata celorlalti care probabil nu te=ar intelege, aceasta frica groaznica care te lasa fara puterea de a trai
Cu timpul si cu ajutorul nenumaratelor rugaminti la bunul Dumnezeu am inceput sa ma mai linistesc, parintii deasemenea m-au ajutat foarte mult, tata imi spunea mereu " Ia-te la tranta cu boala, invinge-o , nu e mai puternica decat tine" . Si astfel de cate ori aveam o asemenea stare....fugeam de ea, la propriu. Ieseam pe strada si alergam, ma miscam, ma uitam prin magazine, interactionam cu cati mai multi oameni....mi se intampla sa alerg plangand si rugand aceasta stare groaznica sa ma lase.....fugeam parca de frica de a nu ma prinde din urma, iar cand imi reveneam ma asezam si plangeam pana nu mai aveam puetere, mai supravietuisem unei lupte cu cel mai mare dusman al meu
. Sunt stari foarte grele pe care nu le intelege decat cineva care a trecut prin ele.
Cu timpul am inceput sa am din ce in ce mai rar aceste stari...si au scazut in intensitate. M-am angajat, am deja 5 ani de cand lucrez, mi-am inplinit un alt vis mai vechi - acela de a-mi lua permisul, lucru la cer nu m-as fi gandit niciodata, Mai am inca acele stari uneori insa Dumnezeu nu ma lasa, le razbesc de fiecare data si nu imi mai este frica. Nu imi mai aman viata din cauza lor....incerc sa traiesc din plin, sa iubesc si sa fiu un om normal. NU este usor, insa am invatat sa multumesc vietii pentru toate celelate lucruri frumoase pe care le am, pot vedea, pot merge, pot manca, ma pot plimba, pot iubii.....si stiu ca dupa fiecare stare de panica ma voi ridica si voi zambii.
Eu va sfatuiesc pe toti sa nu va interiorizati din cauza acestei afectiuni, nu suntem inferiori nimanui, dimpotriva, suntem puternici ft puternici pentru ca ducem pe picioare o viata din care nu lisit suferinte si totusi stim sa ne bucuram de ea mult mai mult decat altii care nu au cunoscut aceste suferinte. Intr-o buna zi va fi bine...Doamne ajuta !!!!
Cat despre plecare mea in Spania , cred va voi alegele varianta autocarului.......desigur nu din pricina fricii de avion, ci datorita posibilitatii de a vedea si alte tari pe parcursul calatoriei......asa trebuie vazuta viata
Numai bine tuturor

Salutare tuturor
,Am descoperit acest portal din pura intamplare. Acum doua zile prietenul meu care se afla in Spania, mi-a spus ca imi va rezerva bilet la avion pentru a merge acolo de sarbatori/ Cum nu am mai mers niciodata cu avionul , am tot cutreierat internetul pentru a afla daca mai sunt persoane care simt o frica nejustificata de avion.
Descoperind acest portal sunt uimita de cate persoane se confrunta cu aceleasi stari de anxietate ca si mine. La mine a inceput totul acum 7 ani, aveam 20 de ani - Intr-o dimineata am cazut din picioare....de actunci timp de 2-3 ani de zile m-am confruntat zi de zi cu stari groaznice, de la amteli, sufocari, amortirea corpu;lui, tremur necontrolat, frica de moarte, panica....Singura mea fericire ajunsese sa fie gandul ca intr-o zi voi muri si voi scapa de toata aceasta suferinta groaznica.
Am incercat diferite medicatii prescrise de medicii psihiatrii...dar nu m-au ajutat deloc, dimpotriva ma simteam pe alta lume, plus ca eram frustrata de a fi dependenta de niste medicamente pe care le consideram o adevata otrava pentru mine. Stiu foarte bine cum este sa refuzi o excursie, o iesire in oras, o simpla plimbare prin parc de frica de a nu avea un atac de panica care sa te faca de rusine in fata celorlalti care probabil nu te=ar intelege, aceasta frica groaznica care te lasa fara puterea de a trai
Cu timpul si cu ajutorul nenumaratelor rugaminti la bunul Dumnezeu am inceput sa ma mai linistesc, parintii deasemenea m-au ajutat foarte mult, tata imi spunea mereu " Ia-te la tranta cu boala, invinge-o , nu e mai puternica decat tine" . Si astfel de cate ori aveam o asemenea stare....fugeam de ea, la propriu. Ieseam pe strada si alergam, ma miscam, ma uitam prin magazine, interactionam cu cati mai multi oameni....mi se intampla sa alerg plangand si rugand aceasta stare groaznica sa ma lase.....fugeam parca de frica de a nu ma prinde din urma, iar cand imi reveneam ma asezam si plangeam pana nu mai aveam puetere, mai supravietuisem unei lupte cu cel mai mare dusman al meu
. Sunt stari foarte grele pe care nu le intelege decat cineva care a trecut prin ele.
Cu timpul am inceput sa am din ce in ce mai rar aceste stari...si au scazut in intensitate. M-am angajat, am deja 5 ani de cand lucrez, mi-am inplinit un alt vis mai vechi - acela de a-mi lua permisul, lucru la cer nu m-as fi gandit niciodata, Mai am inca acele stari uneori insa Dumnezeu nu ma lasa, le razbesc de fiecare data si nu imi mai este frica. Nu imi mai aman viata din cauza lor....incerc sa traiesc din plin, sa iubesc si sa fiu un om normal. NU este usor, insa am invatat sa multumesc vietii pentru toate celelate lucruri frumoase pe care le am, pot vedea, pot merge, pot manca, ma pot plimba, pot iubii.....si stiu ca dupa fiecare stare de panica ma voi ridica si voi zambii.
Eu va sfatuiesc pe toti sa nu va interiorizati din cauza acestei afectiuni, nu suntem inferiori nimanui, dimpotriva, suntem puternici ft puternici pentru ca ducem pe picioare o viata din care nu lisit suferinte si totusi stim sa ne bucuram de ea mult mai mult decat altii care nu au cunoscut aceste suferinte. Intr-o buna zi va fi bine...Doamne ajuta !!!!
Cat despre plecare mea in Spania , cred va voi alegele varianta autocarului.......desigur nu din pricina fricii de avion, ci datorita posibilitatii de a vedea si alte tari pe parcursul calatoriei......asa trebuie vazuta viata
Numai bine tuturor

salutare tuturor! ca si voi ma confrunt cu astfel de stari.Am facut tot felul de analize pina si la inima, crezind ca inima este de vina.Incerc un tratament de Valeriana si distonocalm.Daca da rezultate voi scrie din nou pt a urma si voi acest tratament. Mult noroc tuturor

buna.eu ma confrunt cu cele mai rele stari.totul a inceput de cand aveam 12 ani.unchiul meu a facut o criza,adica a inebunit.si eu decand l-am vazut cum facea in crizele alea mi-era frica sa nu inebunesc si eu.deci totul se petrecea numai in gandul meu.am patit asa ani de zile cu frica.cred k cu timpul s-a ameliorat.atunci am inceput sa-l caut pe dumnezeu,deoarece omul il cauta pe dumnezeu numai la necazuri.am nascut la 16 ani si dupa 2 luni a inceput iar iadul pentru mine,deci mai rau.atunci imi era frica sa nu-i fac rau copilului.ma terorizase frica anxietatea si mai aveam cateodata si atac de panica.cateodata imi era bine nu-mi aduceam minte de starile alea.dupa 3 ani am mers la pshiolog deoarece nu mai suportam.am facut 4 sedinte,nu mi-au folosit prea bine.am ajuns si la pshihiatru k imi era mai rau.mi-a dat medicamente.le-am luat cateva zile,deoarece nu mu lasat parintii mei deoarece nu stiau ce am.nu intelegeau pentru k e o boala ciudata.mi-au spus sa ma duc la biserica k doar cu ajutorul lui dumnezeu voi scapa.si asa a fost,mam spovedit si impartasit si treptat am revenit pe picioare.putaem sa stau langa copilu meu era o minune de la dumnezeu,mergeam la biserica si imi era bine.dar am ramas insarcinata si incet incet nu ma mai duceam la biserica,nici macar nu mai spovedeam si sa ma impartasesc care este cel mai important.dupa ce am nascut a doua oara dupa o saptamana iar ma luat frica sa stau langa copil.am ganduri urate fata de copil.azi am fost la pshihiatru si mi-a dat seroxat.sa dea dumnezeu sa mi revin.de craciun vreau sa ma impartasesc poate dumnezeu s-o milostivi de mine si ma va ajuta.nimeni nu ne poate face bine in afara de dumnezeu.cautati-l pe dumnezeu mai inainte k el e singura noastra alinare.cine zice k dumnezeu nu-i ajuta nu are credinta puternica.doamne ajuta

Te poţi vindeca de ce ai asta dacă vrei şi tu. Dat faptul că eşti la început de viaţă şi cu acestă problemă ţi-ai pus încrederea în ce era la îndemână energeticieni, biserică şi psihologi, ei, afllă că nu sunt salvarea ta şi nici a maselor în general (psihologii sunt foarte buni dar în probleme care izvorăsc din evenimente strict emoţionale îi recomand cu căldură şi în cazul tău pentru eventuale probleme emoţionale) dar nu pot decât să completeze starea noastră de sănătate - să nu mă înţelegi greşit sunt ok, dar...atunci când stările izvorăsc fără motiv emoţional forte şi se înrăutăţesc treptat în ciuda terapiei psihologice înseamnă că ai nevoie de cu totul altceva decât numai psihologie. Dacă mai eşti aici contactează-mă. [email protected]

Am ramas de-a dreptul surprinsa de tot ce am citit aicea, credeam ca numai mie mi se intampla toate astea din cauza menopauzei, dar am vazut ca fete tinere se confrunta cu asa ceva, nu-mi ramine decat sa incerc sa fiu cat pot de puternica si sa merg mai departe.....va multumesc tuturor ca existati, si va doresc aceeasi putere care mi-o doresc si mie, de a merge mai departe SUCCES

Si eu am suferit de aceleasi stari de cosmar, am fost la psihiatru,am facut tratament..m-au ajutat toate dar nimic nu se compara cu credinta in Dumnezeu. Este de ajuns gandul la Iisus Hristos si citirea unui acatist ca sa ma calmez. Anxietatea este o stare de disperare, cand iL ai pe Mantuitorul ca si protector, de ce poate sa-ti mai fie frica? De asemenea,Sfantul Nectarie este grabnic ajutator, a vindecat numeroase cazuri de cancer si orice boala...cereti-i ajutorul si veti vedea minunea in viata voastra.
Doamna care a scris acest mesaj se vede ca este superficiala in credinta, este normal ca nu au ajutat-o practicile ortodoxe.
Pentru a scapa de anxietate trebuie sa fiti impacati cu voi insiva...daca tu cauti sa fii cat mai bun, cat mai smerit si sa lasi toate grijile in seama lui Dumnezeu , nu mai exista vreun motiv ca sa ai aceste stari.
Cititi minunile din zilele noastre ale Sfantului Nectarie sau duceti-va la manastirea Radu-Voda din Bucuresti ca sa vedeti cati oameni vin acolo ca sa-i multumeasca sfantului pentru vindecarea de boli si femeile care au ramas insarcinate dupa ce nu li se mai dadea nici o sansa .
Eu am 28 de ani, am terminat Facultatea de Stiinte Politice ,tratamentul l-am facut 1 an de zile , am xanax la nevoie (atunci cand simt ca vine atacul de panica) ,am trait clipe de cosmar din care credeam ca nu voi mai iesi dar , acum dupa ce am trecut prin furtuna si soarele a rasarit in viata mea , ma uit in trecut si ma amuz..acum mi se pare atat de usor sa treci peste anxietate,depresie si atacuri de panica...
Nu va speriati, fiti mai degajati pentru ca totul este in mintea voastra..noi producem aceste stari prin modul negativ in care gandim.

la fel patesc si eu ,ma confrunt cu aceste stari ,stiu doar ca totul etse in mintea mea dar trebuie sa am multa rabdare cu mine insisi ,.......e foarte greu sa te lupti cu aceste atacuri ,stiu cum este.......sotul imi zice mereu ca sunt in mintea mea aceste stari negative,multa sanatate va doresc la toati care treceti prin aceste stari si cu bunul dumnezeu sa scapam de ele odata pt totdeauna .SANATATE MULTA TUTUROR

BUNA ZIUA.Sotul meu a fost diagnosticat cu tulburare anxioasa cu elemente somatofoarme de foarte putin timp.sincera sa fiu la inceput m-am socat foarte tare dar acum sunt constienta ca,cu arutorul meu si cu foarte multa voina din partea lui totul va merge spre bine.

Am citit tot la fiecare... Am terminat Teologia Ortodoxa. Voi fi un viitor preot... insa nu va scriu aici a ma lauda ,dar vreau sa va spun ca si eu am aceleasi sintome si merg regulat la biserica, la Sfanta Liturgie, la Sfantul Maslu . Ma simt bine o perioada ,iar dupa iar ma apuca starile. Ce vreau sa va spun este sa aveti rabdare ca fiecare primim ceva de la Dumnezeu . O incercare ,care sa o ducem mult in spate , chiar ani asa cum spuneti ca va patimiti de anisiori buni...Dragii mei puneti-va nadejdea in Dumnezeu si sa aveti rabdare pana la capat . Asa cum spunea parintele Cleopa Ilie " rabdare pana la sfarsit nu pana la prasit" si va inchei cu asta "Şi atâta vreme cât îi bate inima,atâta vreme cât trupul îi e viu,nu admit ca o fiinţă înzestrată cu voinţă să se lase cuprinsă de disperare." -Jules Verne.

Buna seara!
Te rog intra pe www.tiberiumolnar.ro. Aici iti vei gasi rezolvarea problemei tale. .Si eu m am chinuit 5 ani cu aceste stari, ma regasesc in ceea ce ai scris tu aici, dar Dumnezeu mi a scos un inger in cale, bioenergoterapeutul Tiberiu Molnar. Sa auzim de bine.

Buna seara!
Te rog intra pe www.tiberiumolnar.ro. Aici iti vei gasi rezolvarea problemei tale. .Si eu m am chinuit 5 ani cu aceste stari, ma regasesc in ceea ce ai scris tu aici, dar Dumnezeu mi a scos un inger in cale, bioenergoterapeutul Tiberiu Molnar. Sa auzim de bine.