Reprezinti o clinica medicala? Uite cum te putem ajuta!

Clinica medicala

Spitalul Monza

Spitalul Monza
Standarde de excelenta

Prezentare Spitalul Monza

Vezi toata descrierea

Spitalul Monza, parte din grupul internațional ”Policlinico di Monza”, este specializat în efectuarea de intervenții chirurgicale complexe și în asigurarea de servicii medicale integrate de înaltă performanță.

Apartenența la un grup medical internațional îi permite Spitalului Monza să beneficieze de experiența a peste 20 de ani de expertiză și inovație în domeniul medical, nivelul serviciilor medicale ridicându-se astfel la standarde europene. De asemeni, colaborarea permanentă între medicii grupului face posibilă realizarea anumitor intervenții cu grad mare de dificultate sau a celor în premieră în România, iar formarea profesională continuă și stagiile de perfecționare în Italia asigură personalului medical nivelul de actualizare a cunoștințelor medico-științifice și de utilizare a noilor tehnologii.

Construit pe o suprafață de 18.000 mp distribuiți pe nouă nivele, Spitalul Monza a fost gândit de la început ca proiect medical, având în centrul preocupărilor pacientul și nevoile acestuia. Astfel, au fost create circuite speciale pentru pacienți și pentru personalul medical. Spitalul Monza creează un ambient familial, sigur și confortabil pentru pacienți, și un mediu de lucru multidisciplinar, formativ și profesionist pentru personalul medical.

Spitalul Monza reunește medici reputați din medicina românească pentru fiecare dintre centrele specializate: Cardiac Center, Cardiopediatric Center și Brain Institute, centre în măsură să ofere servicii medicale chirurgicale de înalt nivel. Pe lângă acestea, se mai pot efectua intervenții complexe de ortopedie pentru adulți și copii, în cadrul spitalului pacientul putând să efectueze un parcurs complet de vindecare: diagnostic, intervenție chirurgicală și recuperare medicală.

Specialități chirurgicale:

  • Chirurgie cardiacă
  • Chirurgie vasculară
  • Neurochirurgie
  • Ortopedie și traumatologie
  • Chirurgie generală și bariatrică
  • Flebologie
  • O.R.L.
  • Chirurgie estetică și reparatorie
  • Urologie

Specialități medicale:

  • Cardiologie
  • Pneumologie
  • Medicină internă
  • Flebologie
  • Nefrologie
  • Gastroenterologie și endoscopie digestivă
  • Diabet, nutriție și boli metabolice
  • Neurologie
  • Endocrinologie
  • Reabilitare cardiovasculară și neuromotorie

Specialități pediatrice:

  • Cardiologie
  • Cardiologie intervențională
  • Electrofiziologie și aritmologie
  • Chirurgie cardiovasculară
  • Neurochirurgie
  • Ortopedie

Specialități intervenționale:

  • Cardiologie intervențională
  • Electrofiziologie și aritmologie
  • Neuroradiologie intervențională

Radiologie și imagistică medicală

  • Rezonanță magnetică
  • Tomografie computerizată
  • Radiologie digitală
  • Mamografie
  • Radiologie dentară panoramică
  • Ecografie

Laboratoare de analize:

  • Biochimie, hematologie și imunologie
  • Microbiologie și parazitologie
  • Histopatologie, imunohistochimie și citogenetică

Servicii de suport:

  • Anestezie și terapie intensivă (ATI)
  • Reabilitare medicală
  • Stomatologie și implantologie
  • Psihologie

 

 

Cardiac Center din cadrul Spitalului Monza este singurul centru medical privat din România care cuprinde toate specialităţile inimii într-un singur loc, asigurând servicii integrate de diagnostic, tratament și reabilitare

La doar doi ani de la lansare, au fost efectuate peste:
• 1.000 de proceduri de cardiologie intervenţională și electrofiziologie (adulţi și copii)
• 500 de intervenţii de chirurgie cardiovasculară
• 60 de intervenţii de chirurgie cardiovasculară pediatrică
• 1.500 de pacienţi trataţi în centrul de reabilitare cardiovasculară

Echipa medicală Cardiac Center

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cardiologie

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  • Conf. Dr. Șerban Bălănescu, șef de secție
  • Dr. Ana Gabriela Fruntelată
  • Dr. Dana Constantinescu
  • Dr. Răzvan Ticulescu
  • Dr. Cristina Căldăraru
  • Dr. Angela Georgescu
  • Dr. Silviu Ghiroghe
  • Dr. Gheorghe Cerin
  • Conf. Dr. Adriana Ilieșiu
  • Dr. Alexandra Vasile
  • Prof. Dr. Mircea Cinteză

 

Sl. Dr. Ana Fruntelată, medic primar cardiologie și medicină internă, are o experienţă vastă în îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni cardiace acute și cronice (insuficienţă cardiacă, hipertensiune arterială, boli cardiace ischemice, sindroame coronariene acute - angină instabilă și infarct miocardic), precum și în testare de efort, monitorizare și urmărire a pacienţilor cardiaci.

Activitatea secţiei de cardiologie cuprinde diagnosticul și tratamentul oricărui tip de cardiopatie și a complicaţiilor medicale la pacienţii cardiaci. În strânsă colaborare cu Secţia de Chirurgie Cardiovasculară, contribuie la diagnosticul și determinarea riscului chirurgical în cazul pacienţilor care au indicaţie de chirurgie cardiacă - fie în timpul internării, fie în ambulator.

Principalele afecţiuni tratate vizează cardiopatiile adultului și cardiopatiile congenitale ale adultului:

  • Boala coronariană cu toate formele ei acute și cronice
  • Insuficienţa cardiacă
  • Tulburările de ritm și de conducere
  • Cardiomiopatiile și hipertensiunea arterială complicată
  • Bolile valvulare

 

 

 

 

 

 

Cardiologie intervențională

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  • Conf. Dr. Șerban Bălănescu, șef de secție
  • Dr. Adrian Linte
  • Dr. Andrada Bogdan
  • Dr. Eustaquio Onorato

 

Președintele Grupului de lucru “Cardiopatie Ischemică” al Societăţii Române de Cardiologie, Conf. Dr. Șerban Bălănescu este unul dintre numele de referinţă în cardiologia intervenţională din România. După anii de studiu și practică petrecuţi în centre universitare internaţionale (Marea Britanie, Franţa și Italia), Conf. Dr. Bălănescu oferă pacienţilor Cardiac Center îngrijire la cel mai înalt nivel, cu ajutorul echipei multidisciplinare, precum și a dotărilor performante.

Laboratorul de Angiografie și Intervenţii Endovasculare efectuează proceduri minim invazive de diagnostic și tratament (intervenţii coronariene și periferice). Afecţiunile
congenitale (ex. defect septal atrial, foramen ovale patent și coarctaţie de aortă) și cele cardiovasculare complexe (ex. anevrisme de aortă și boli ale valvei aortice sau mitrale) pot fi tratate endovascular. Acestea fac parte din Programul de Intervenţii Cardiovasculare Structurale dezvoltat în cadrul Cardiac Center. Activitatea se desfășoară în strânsă colaborare cu departamentul de cardiologie, precum și cu cel de chirurgie cardiovasculară.

Principalele afecţiuni tratate:

  • Ateroscleroza coronariană și tratamentul prin angioplastie
  • Anevrismele aortei toracice și abdominale
  • Stenozele aterosclerotice ale vaselor carotide, ale membrelor și vaselor splahnice
  • Cardiopatiile congenitale ale adultului
  • Bolile valvulare (tratament endovascular - TAVR)
  • Hipertensiune arterială refractară (prin denervarea simpatică a arterelor renale)

 

 

 

 

Electrofiziologie

 

  • Dr. Radu Vătășescu
  • Dr. Corneliu Iorgulescu
  • Dr. Ștefan Bogdan

 

 

 

 

 

 

Chirurgie cardiacă

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  • Dr. Theodor Cebotaru, șef de secție
  • Dr. Călin Popa
  • Dr. Lucian Dorobanțu
  • Dr. Alexandru Vasilescu
  • Dr. Andreea Brădean
  • Dr. Cosmin Olariu
  • Dr. Cătălin Badiu
  • Dr. Marco Diena
  • Prof. Dr. Paolo Ferrazzi

 

 

 

 

Chirurgie vasculară

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  • Dr. Călin Popa
  • Dr. Bogdan Vintilă
  • Dr. Rafael Halpern
  • Prof. Dr. Pierpaolo Zanetti

 

 

 

 

 

 

Terapie internsivă cardiovasculară

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  • Dr. Flaviu Șteiu, șef de secție
  • Dr. Carmen Șteiu
  • Dr. Magdalena Ghiulea
  • Dr. Oana Ghenu
  • Dr. Cristian Boros

 

 

 

 

 

 

Reabilitare medicală cardiovasculară

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  • Dr. Roxana Dragomir
  • Dr. Larisa Încrosnatu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cardiopediatric Center din cadrul Spitalului Monza este singurul centru din domeniul privat din România dedicat copiilor cu afecţiuni ale inimii, asigurând servicii integrate de diagnostic, tratament și reabilitare. Copiii nu sunt adulţi în miniatură, cu afecţiuni la scară mai mică, ci sunt cazuri particulare, ce necesită abordări medicale ce ţin cont de vulnerabilitatea şi de etapa de dezvoltare a acestora.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Echipa medicală Cardiopediatric Center

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cardiologie pediatrică:

 

 

  • Conf. Dr. Doru Dumbravă
  • Dr. Alin Nicolescu
  • Dr. Cristina Olteanu
  • Dr. Răzvan Ticulescu
  • Dr. Angela Georgescu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Chirurgie cardiovasculară pediatrică

 

 

  • Dr. Mircea Cotul
  • Dr. Eugen Săndică
  • Dr. Andreea Brădean

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Anestezie și terapie intensivă pediatrică

 

 

  • Dr. Antonela Mureșan

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Brain Institute, centrul specializat în neurochirugie dezvoltat în parteneriat cu Spitalul Monza, a fost lansat în februarie 2014. Afecţiunile creierului sunt tratate la standardele practicate în cele mai bune centre de neuroștiinte din lume. Brain Institute reunește cei mai experimentaţi specialiști din neurochirurgia românească modernă: neurochirurgie, neuro-anestezie, ORL - chirurgia transnazală a adenomului hipofizar, neuroradiologie intervenţională, neurologie, neuroendocrinologie și reabilitare neuro-motorie.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Echipa medicală Brain Institute

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Neurochirurgie

 

 

 

  • Dr. Sergiu Stoica, șef de secție
  • Dr. Mihai Crăciun
  • Dr. Tiberiu Maior

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

O.R.L.

 

 

 

  • Dr. Bogdan Mocanu
  • Dr. Silviu Oprescu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Neurologie

 

 

 

  • Dr. Floricel Cristea
  • Dr. Ioana Mîndruță
  • Dr. Carmen Sîrbu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Neuroradiologie intervențională

 

 

 

  • Dr. Dana Iancu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Neuroanestezie

 

 

 

  • Dr. Anca Vișan

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Toate centrele beneficiază de suportul următoarelor departamente: Ambulatorul de Specialitate, Departamentul de Radiologie și Imagistică Medicală și Laboratorul de Analize Medicale.

La acestea se adaugă specialităţile clinice (medicină internă, pneumologie, gastro-enterologie, nefrologie, diabetologie și neurologie), cele chirurgicale (chirurgie generală, chirurgie bariatrică, ortopedie și traumatologie, ortopedie pediatrică, flebologie, ORL, chirurgie estetică și reparatorie) și serviciile medicale conexe (ATI, stomatologie, camera de gardă, compartiment primiri urgenţe și spitalizare de zi).

 

 

 

 

 

Spitalul Monza

BUCURESTI

Bucuresti

Adresa: Str. Tony Bulandra, nr. 27

Tel: 0312252500

E-mail:

Web: www.spitalulmonza.ro

L
0:00-0:00
V
0:00-0:00
M
0:00-0:00
S
0:00-0:00
M
0:00-0:00
D
0:00-0:00
J
0:00-0:00
Reprezinti o clinica medicala? Uite cum te putem ajuta!