Sustine organismul pentru un tonus optim si un nivel ridicat de energie

Actualizat: 23 Noiembrie 2021
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Cu totii ne dorim sa functionam tot timpul la potentialul nostru maxim si sa fim in echilibru din toate punctele de vedere. Uneori poate fi mai greu sau mai usor, pentru ca trebuie sa tinem seama de o multitudine de factori. Aflam in randurile de mai jos sfaturile domnului doctor Alin Popescu, medical advisor Alevia, despre cum sa fim atenti la nevoile corpului nostru si sa ne descoperim echilibrul optim.

Starea noastra de bine si nivelul de energie sunt influentate de ceea ce mancam?

Alimentele pe care le consumam sunt principala noastra sursa de energie care ne ajuta sa functionam. La fel ca orice sistem, si nivelul nostru de energie fluctueaza pe parcursul unei zile. Iar factorii care contribuie la acest lucru sunt diversi: alimentatie dezechilibrata, somn insuficient, stres, sedentarism si, bineinteles, alimentele pe care le consumam.

Organismul uman are nevoie zilnic de macronutrienti cum sunt carbohidratii (principala sursa de energie a organismului), lipide (grasimi), de proteine si de micronutrienti care sunt reprezentati de vitamine si minerale, esentiale bunei functionari. O alimentatie sanatoasa presupune varietate si echilibru, respectiv consumul zilnic de calorii trebuie sa fie egal cu cheltuielile energetice din ziua respectiva. Trebuie sa invatam sa alegem tot timpul alimente cu densitate nutritionala mare si sa evitam alimentele si preparatele procesate, cu calorii goale, care aduc o cantitate mare de energie, fara ca aceasta sa fie insotita de micronutrienti importanti.

Atunci cand nu reusim sa asimilam din hrana zilnica ceea ce organismul nostru are nevoie, putem apela la suplimente alimentare, vitamine, minerale si extracte de plante (fitonutrienti) si combinatii ale acestora, pentru a completa necesarul de nutrienti pentru functionarea optima a organismului nostru.

Nutrinergic, cea mai complexa formula Alevia, este recomandat in suplimentarea dietei atunci cand resimtim oboseala, astenie, capacitate redusa de efort, in momentele de suprasolicitare fizica sau intelectuala sau cand suntem in perioada de convalescenta. Formula sa include 70 de ingrediente active in doze optime care asigura necesarul zilnic de nutrienti esentiali, atat pentru un organism in conditii normale, cat si in stari de deficit sau de necesitati crescute. Aditional extractelor standardizate de Ginseng si Guarana, a mixurilor de fructe, legume, ciuperci si alge, Nutrinergic contine complexul complet de 23 de vitamine si minerale de la A la Z. De asemenea, in stari de oboseala, slabiciune si epuizare, Vitamine si Multiminerale si Vitamine si minerale Forte pot completa alimentatia zilnica prin vitamine si minerale de la A la Z, antioxidanti puternici si nutrienti esentiali, datorita extractelor standardizate 100% naturale de Ginseng si Guarana.

Miscarea si activitatea fizica ne pot influenta starea de spirit?

Orice tip de activitate fizica, nu numai ca asigura sanatatea sistemului cardiovascular, dar are si o influenta pozitiva asupra functiei noastre cerebrale. Atunci cand facem sport, corpul nostru secreta endorfine, care ne dau acea senzatie de euforie si influenteaza imediat in bine starea noastra de spirit si nivelul de energie. Activitatea fizica ne ajuta sa dormim mai bine, iar atunci cand somnul este de calitate, ne simtim mai energici pe parcursul zilei.

Un studiu al Universitatii din Georgia arata ca persoanele sedentare care au inceput sa faca exercitii fizice cate trei zile pe saptamana timp de 20 de minute pe zi, de intensitate scazuta-moderata, si-au imbunatatit cu 20% nivelul de energie, fata de un alt grup de persoane care nu au facut sport. Este important, insa, ca la finalul antrenamentului sau sesiunii de sport, sa nu ne simtim epuizati, ci doar energizati.

Corpul nostru, fiind un sistem atat de complex, are nevoie sa fie ajutat cu un aport de vitamine si minerale pentru a capata rezistenta si a fi puternic. Fara ele, functiile esentiale ale corpului nu ar putea avea loc, iar printre altele, ele ne ajuta sistemul imunitar si muschii sa fie intr-o forma buna pe tot parcursul vietii noastre.

Stilul de viata sedentar ne afecteaza imunitatea?

Organismul nostru este un sistem complex, iar pentru ca toate elementele sa functioneze eficient, are nevoie de activitate fizica. Chiar daca temperatura de afara este mai scazuta, nu inseamna ca nu trebuie sa mai iesim din casa. Indiferent de anotimp, recomandarile globale sunt ca adultii sa faca cel putin 150 de minute de miscare de intensitate moderata pe saptamana sau 75 de minute de activitate fizica intensa. Un stil de viata sedentar pe termen lung atrage un cumul de afectiuni asociate cu boli cardiovasculare, diabet, obezitate, hipertensiune arteriala. De asemenea, metabolismul se poate schimba, ardem mai putine grasimi si zaharuri, iar imunitatea, in general, are de suferit.

Pentru a ne mentine energia si tonusul la niveluri optime, putem actiona pe doua directii. Din interior, ceea ce inseamna odihna, miscare, hidratare si o alimentatie echilibrata. Dar si din exterior, prin suplimente cu vitamine si minerale, care pot duce la un echilibru optim care sa ne ajute sa ne atingem potentialul maxim.

------------------------------------------
Alevia este o companie romaneasca din Bucovina, infiintata in anul 1994, producatoare de suplimente alimentare, creme, gustari sanatoase si ceaiuri. De-a lungul celor 27 de ani de experienta s-a dezvoltat constant si a reusit sa obtina formulele cele mai eficiente pentru sanatatea romanilor, astfel incat consumatorii sa isi poata descoperi echilibrul optim si sa-si poata atinge potentialul maxim. Un nou echilibru, mai bun, mai sanatos, mai productiv.
Specialistii Alevia sintetizeaza puterea terapeutica a plantelor in suplimente si produse naturale care sa te ajute sa fii bine, in forma si cu pofta de viata. Dr. Alin Popescu, medic primar medicina sportiva, care are si competente in management sanitar si apifitoterapie, s-a alaturat misiunii Alevia in calitate de medical advisor, pentru a duce mai departe puterea naturii in folosul oamenilor si a starii lor de bine si a-i ajuta sa duca o viata mai sanatoasa, prin obiceiuri zilnice simple.

Opiniile exprimate in acest material apartin partenerului nostru. Aceste opinii pot sa nu reprezinte pozitia SfatulMedicului.ro si nici sugestie de achizitie. Va sfatuim ca pentru orice problema medicala, sa consultati intotdeauna un medic, inainte de a incepe sau a schimba un plan de tratament.


Citeste si despre:

Implicatiile deficitului de testosteron asupra starii de sanatate Deficitul de vitamina D Vitaminele sustin un mod de viata sanatos Topul vitaminelor pentru iarna 10 vitamine importante pentru sanatatea barbatilor Ce afectiuni pot fi detectate cu ajutorul unui RMN cerebral Scorbutul - deficitul de vitamina C Vitamina C in viroza respiratorie Cantitatile recomandate de Acid Folic si Vitamina B 12 Vitamine si substante nutritive pentru cresterea parului Vitamine necesare