Multi parinti ezita sa apeleze la vaccinul antigripal pentru imunizarea copiilor in sezonul rece, daca cei mici au fost diagnosticati cu alergie la ou. Specialistii anunta ca noile vaccinuri sunt sigure chiar si pentru aceasta categorie de minori.
In trecut, persoanele cu alergie la ou erau avertizate asupra posibilelor reactii alergice la vaccinul antigripal, care ar fi putut contine cantitati foarte mici din proteinele oului. Aceste precautii nu mai sunt justificate astazi, de cand formula vaccinurilor antigripale s-a imbunatatit.
Medicii incurajeaza parintii cu copii alergici la ou sa se imunizeze in sezonul gripei si al racelilor, mai ales daca sufera de astm sau prezinta alti factori de risc agravanti in cazul dobandirii unei boli respiratorii.
In functie de severitatea alergiei la ou, recomandarile medicilor indica 30 de minute de observatie medicala in cabinetul specialistului dupa administrarea vaccinului antigripal sau efectuarea injectiei in prezenta unui alergolog, pentru eliminarea oricarei surse de ingrijorare.
Un studiu publicat in Analele Alergiilor, Astmului si Imunologiei arata ca 143 de persoane care au suferit un soc anafilactic in urma ingerarii proteinelor din ou au putut fi vaccinate antigripal si nu au prezentat nicio complicatie in urma interventiei.
Mai multe informatii gasiti pe Stop Gripa