Vaccinul antigripal ar putea impiedica raspandirea cancerului in organism

Actualizat: 19 August 2013
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Vaccinul antigripal ar putea fi util pentru prevenirea raspandirii cancerului in organismul unei persoane bolnave. Descoperirea ii apartine Dr Rebecca Auer, de la Institutul de Cercetare din cadrul Spitalului Ottawa, din Canada.

In urma numeroaselor studii pe care le-a realizat pe soareci, Dr Auer a ajuns la concluzia ca vaccinul antigripal stopeaza raspandirea celulelor canceroase in organism, dupa operatia de extirpare a tumorii. Ea sustine ca, de foarte multe ori, pacientii bolnavi de cancer, care se opereaza, au parte de o recidiva a bolii sau chiar de o agravare a ei, din cauza ca celulele afectate se inmultesc rapid.

Medicul considera ca vaccinul antigripal, administrat cu putin timp inainte de operatie, stimuleaza sistemul imunitar si anumite celulele antitumorale, astfel incat tumoarea nu se mai poate raspandi in organism. Sansele de blocare a celulelor de la inmultire sunt de 50-80%.

Desi aceasta descoperire ar putea salva milioane de vieti, inca este nevoie de teste suplimentare pentru a i se dovedi eficienta pe subiecti umani.

Mai multe informatii gasiti pe Stop Gripa


Citeste si despre:

Vaccinul antigripal. Afla cum te protejezi de gripa sezoniera De ce poti raci chiar daca te vaccinezi antigripal? Vaccinarea antigripala: importanta si eficacitatea inainte de sezonul gripelor Raspunsuri la intrebarile legate de vaccinul antigripal Riscurile si beneficiile vaccinului antigripal Cand trebuie facut vaccinul antigripal? Vaccinul antigripal: mituri Medicii sau nutritionistii pot acum sa castige un venit pasiv din recomandarile de suplimente Cosuri cadou elegante, cele mai inspirate alegeri din 2024, pentru medici de top Vaccinarea antigripala (vaccinare neinclusa in programul national de imunizari) Vaccinarea antigripala Vaccinarea antigripala la copii Ebola - cum se poate impiedica raspandirea bolii? Un nou tip de ecografie ar putea detecta cancerul mai eficient Cancerul glandei mamare la barbat Imunizarea – Prevenirea imbolnavirilor prin vaccinare