Ce alimente sa consumati pentru combaterea diareei

Actualizat: 26 Februarie 2014
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


Combaterea diareei presupune alegerea atenta a categoriilor de alimente consumate in perioada in care simptomele sunt prezente.

In timp ce unele produse alimentare pot agrava diareea, altele ajuta la reglarea capacitatii organismului de a absorbi in mod corect apa, nutrientii si caloriile din hrana.

Acordati o atentie deosebita dietei atunci cand suferiti de diaree si contactati medicul de urgenta daca simptomele persista mai multe zile.

Recomandari alimentare pentru combaterea diareei

Medicii recomanda consumul de alimente integrale si dietetice in timpul episoadelor usoare si moderate de diaree, cel putin in primele 24 de ore de la debutul simptomelor.

O dieta mai saraca in fibre ajuta la ameliorarea crampelor si la reducerea gazelor stomacale, doua aspecte foarte importante in controlul diareei. Astfel, daca scaunele devin mai noi si mai frecvente, alegeti cu atentie alimentele pe care le consumati si reduceti pe cat posibil aportul de fibre

- Alegeti paine, cereale, biscuiti, paste si alte produse de panificatie din faina alba, fara fibre adaugate;
- Evitati urmatoarele tipuri de fainoase tarate, orez brun, hrisca, faina integrala, faina de soia, faina de arahide, faina de secara sau orezul salbatic;
- Consumati mai putine fructe, in portii mici (optati pentru sucuri naturale de fructe);
- Diluati sucurile din fructe cu apa;
- Eliminati din dieta fructele bogate in fibre, precum merele nedecojite, murele, afinele, curmalele, stafidele, perele, portocalele sau prunele.

In schimb, puteti opta pentru fructe mai sarace in fibre (care contin mai putin de 1,5 grame de fibre pentru o portie), insa limitati pe cat posibil cantitatea consumata

- sos de mere fierte;
- caise;
- o jumatate de banana;
- pepene galben;
- cirese proaspete sau conservate;
- conserve cu cocktail de fructe (neindulcit);
- sucuri naturale de fructe;
- grapefruit;
- struguri verzi sau rosii;
- mandarine;
- mango;
- nectarine;
- ananas;
- piersici decojite;
- pepene verde;

Acordati o atentie deosebita si reducerii cantitatii de fibre din legumele pe care le consumati

- Mancati portii mici de legume la o masa;
- Evitati legume cu continut mare de fibre, precum broccoli, varza de Bruxelles, morcovi, porumb, mazare verde, boabe de fasole, cartofi in coaja, dovleac, rubarba, spanac sau frunze de napi.

Legumele permise, dar in cantitati mici, sunt

- sfecla;
- conopida;
- castraveti decojiti;
- vinete decojite;
- salata Escarole;
- fasole verde;
- salata verde, iceberg sau frunze;
- ciuperci, in stare proaspata;
- ceapa;
- ardei gras;
- cartofi fierti decojiti;
- ridichi;
- rosii decojite, proaspete sau conservate;
- dovlecel decojit.

Chiar daca varza, castravetii sau ceapa nu contin o cantitate mare de fibre, incercati sa le evitati in cazul in care suferiti de balonare.

Alimentele care contin lactoza pot fi greu de tolerat in timpul unei tulburari digestive, astfel ca este recomandat sa consumati lactatele cu precautie

- Mancati sau beti cantitati mici de lactate la o masa (doar o jumatate de cana de lapte, fara sa asociati alte branzeturi, de pilda);
- Consumati iaurt in loc de lapte sau branza;

Cat despre aportul de grasimi, si el trebuie sa fie diminuat in primele 24 de ore de la debutul diareei, astfel

- Optati pentru carne slaba de pasare si legume care nu au fost gatite cu grasimi adaugate;
- Alegeti doar lactate degresate (iaurt, branza, lapte etc.);
- Evitati prajelile si sosurile picante;
- Evitati preparatele gatite cu grasime (ulei, untura, unt etc.).

Alte recomandari alimentare generale pentru controlul eficient al diareei indica excluderea bauturilor pe baza de cofeina (stimuleaza diureza), a condimentelor iuti (curry, pudra de ardei iute, sosuri cu ardei iute etc.), a bauturilor dulci, alimentelor cu sorbitol (jeleuri dietetice, gemuri etc.) si a dulciurilor.

Totodata, este recomandat sa suplimentati aportul de lichide, consumand preponderent

- apa;
- sucuri din fructe diluate;
- bauturi decofeinizate;
- supe slabe;
- inghetate din suc de fructe;
- bauturi pentru sportivi (echilibreaza nivelul electrolitilor in corp).

Alimente care amelioreaza simptomele diareei

Banane

Placute la gust si usor de digerat, bananele sunt un aliment potrivit pentru reglarea tulburarilor digestive. Nivelul ridicat de potasiu din aceste fructe ajuta la inlocuirea electrolitilor pierduti prin scaunele diareice. Tot in banane se regaseste si pectina, o fibra solubila care ajuta la absorbtia de lichide in intestine si la eliminarea corespunzatoare a materiilor fecale. Totodata, bananele mai contin si inulina, un prebiotic ce ajuta la proliferarea bacteriilor benefice in intestine.

Orez alb si piure de cartofi

Datorita continutului lor scazut de fibre, aceste doua alimente sunt usor de digerat, cand sunt consumate fierte si fara adaos de grasimi si lactate.

Sos de mere

La fel ca bananele, merele sunt o sursa bogata de pectina. Daca merele crude si nedecojite sunt bogate in fibre si nu sunt recomandate in controlul diareei, cand aceste fructe sunt gatite, devin mai usor digerabile.

Toast alb si biscuiti din faina alba

Alimentele procesate din faina rafinata nu sunt cele mai bune optiuni alimentare intr-o dieta sanatoasa, insa devin alternative dezirabile in cazul diareei acute. Sodiul din biscuitii albi ajuta la refacerea echilibrului electrolitic in organism.

Iaurt

Daca lactatele trebuie sa fie evitate in perioadele cu episoade diareice, iaurtul face exceptie de la aceasta regula. Optati pentru iaurturi bogate in probiotice, in special cu Lactobacillus acidophilus si Bifidobacterium bifidum. Aceste culturi active ajuta la restabilirea echilibrului bacterial in tractul digestiv.

Pui fiert

Puiul fiert sau preparat la aburi este o sursa usor digerabila de proteine, care furnizeaza organismului nutrientii de care are nevoie in urma pierderilor suferite prin diaree. Untul, uleiul si alte grasimi sunt dificil de digerat in conditiile unei tulburari digestive, astfel ca este important sa preparati carnea de pui cat mai dietetic posibil.

Ceai din plante

Ceaiul de menta are un efect calmant asupra sistemului gastrointestinal, relaxand totodata musculatura tractului si reducand spasmele. Ceaiul de musetel reduce nivelul inflamatiilor intestinale.


Citeste si despre:

Tratamentul cancerului de colon - combaterea efectelor secundare Riscurile asociate unui consum excesiv de proteine Secretele celor care nu se imbolnavesc niciodata Diareea la copii - sfaturi dietetice Intoxicatia alimentara Ce afectiuni pot fi detectate cu ajutorul unui RMN cerebral Antiretroviralele HIV – aderenta la tratament si efectele secundare Alimente interzise in caz de diaree Remedii naturiste pentru diaree si constipatie Diareea la copiii mai mici de 11 ani Diareea calatorului