Semne si cauze ale infertilitatii

Actualizat: 04 Iulie 2018
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


In conditiile in care un cuplu nu reuseste sa obtina pe cale naturala un copil in decurs de un an, este posibil ca medicul specialist, in urma analizelor amanuntite sa puna diagnosticul de infertilitate.

Problemele medicale care duc la instalarea infertilitatii nu sunt numai de cauza feminina, ci si masculina, mai exact, intr-un cuplu, infertilitatea se atribuie in procente aproape egale.

Principalele cauze care duc la infertilitatea feminina

Printre principalele cauze ale infertilitatii se regasesc: endometrioza, defectele trompelor uterine, dereglarile hormonale. O alta cauza foarte importanta si asupra careia nu se poate interveni este varsta inaintata a femeii.

Foarte multe femei amana momentul in care-si doresc sa devina mame, punand cariera pe primul plan si anii trec in defavoarea lor, iar rezerva ovariana se diminueaza considerabil si ireversibil.

Concret, dupa varsta de 35 de ani, atunci cand mare parte din femei isi doresc un copil, fertilitatea incepe sa scada abrupt. Sa nu uitam ca varsta ideala la care o femeie poate sa ramana gravida fara niciun fel de probleme medicale este cea de 25 de ani.

Totodata, mai grav este faptul ca, de exemplu, la varsta de 40 de ani, peste 80% dintre ovocitele unei femei au anomalii, ceea ce inseamna fie ca nu pot obtine o sarcina pe cale naturala, iar daca o obtin, riscul de avort spontan este ridicat.

Totodata, in marea majoritate a cazurilor, infertilitatea feminina are drept cauza disfunctionalitatile ovulatiei. Acestea sunt provocate frecvent de sindromul ovarului polichistic sau de insuficienta ovariana primara, adica de menopauza instalata prematur.

De exemplu, sunt cazuri in care menopauza se poate instala pana la varsta de 38 de ani. Nu in ultimul rand si anumite anomalii congenitale – distrofiile ovariene, uterul dublu sau prezenta unor anticorpi sunt cauze ale infetilitatii feminine.

Factorii de risc ai infetilitatii la femei

Principalii factori sunt: varsta, problemele hormonale, fumatul, excesul de alcool, stresul, regimul alimentar nesanatos, obezitatea sau subponderabilitatea, afectiunile cu transmitere sexuala.

Principalele cauze care duc la infertilitatea masculina

O multime de factori pot influenta infertilitatea la barbati precum stresul, o alimentatie nesanatoasa, sportul dus la extrem sau din contra, lipsa acestuia, fumatul.

Este stiut faptul ca fumatul afecteaza destul de mult calitatea si mobilitatea spermatozoizilor. Inclusiv anumite afectiuni suferite in copilarie precum sunt: rujeola si rubeola pot sa-si lase amprenta asupra fertilitatii unui barbat.

Astfel, in cazul acestor boli ale copilariei, daca nu s-a urmat un tratament adecvat, structura testiculului poate sa fie grav afectata si nu se mai poate face nimic in acest sens.

In concluzie, in cazul barbatilor, cele mai comune probleme legate de infertilitate sunt cauzate fie cu mobilitatea spermatozoizilor, fie de numarul acestora.

De asemenea, alte cauze ce stau la baza infertilitatii masculine sunt si bolile cu transmitere sexuala - infectii cu Chlamydia si Neisseria gonorrhoeae - anumite defecte congenitale, posibile traumatisme care au avut loc la nivelul testiculelor, ejacularea retrograda, dereglarile hormonale, variocelul, bolile autoimune.

Care sunt simptomele infertilitatii

Din pacate, infertilitatea nu are simptome, mai exact aceasta boala nu se manifesta prin dureri, de aceea poti sa o ai si sa nu fii constient de prezenta ei.

Concret, atunci cand un cuplu nu reuseste intr-un an de zile, cu raporturi sexuale regulate si neprotejate sa obtina o sarcina, se ridica primele semne de alarma care anunta infertilitatea.

Numai medicul specialist poate stabili in urma investigatiilor diagnosticul de infertilitate masculina, feminina sau infetilitate a ambilor parteneri.


Citeste si despre:

Diagnosticul infertilitatii masculine Cauze anatomice de infertilitate - Uter Tulburari ale sistemului reproducator la barbat: afectiuni testiculare Afectiuni ale aparatului genital masculin Cauzele infertilitatii masculine Medicii sau nutritionistii pot acum sa castige un venit pasiv din recomandarile de suplimente Cauzele durerilor ovariene Semne care indica aparitia dereglarilor hormonale Factori care pot influenta infertilitatea feminina Anomalii congenitale ale uterului Tratamentele pentru infertilitatea masculina