Orice sistem care trece de la o stare de functionare la alta are nevoie de asa-zisa "stare de tranzitie" si numai dupa un anumit interval atinge din nou starea de echilibru ca expresie a adaptarii la noile conditii.
Organismul uman - inaintea fiecarui efort pe care il depune in cadrul lectiilor de educatie fizica sau antrenament, precum si inainte de competitii - trebuie pregatit, in scopul ridicarii nivelului functional al marilor sisteme somatice si vegetative (aparatul cardio-vascular, aparatul respirator, aparatul locomotor etc.).
Acest lucru se realizeaza prin exercitii speciale, efectuate in cadrul incalzirii. Pentru a trece de la starea de repaus la efort fizic intens, organismul are nevoie de un anumit timp de acomodare, astfel ca in momentul intrarii in efort organismul sa se afle intr-o stare de capacitate functionala optima.
Printr-o incalzire bine alcatuita, in sport, organismul este pregatit pentru efectuarea efortului care va urma, reducand la minimum sau eliminand urmarile nefavorabile care se manifesta mai ales in perioada de acomodare. Incalzirea poate fi privita ca un proces de adaptare fizica, fiziologica si psihica a organismului la activitatea mai intensa care va urma.
Importanta si necesitatea incalzirii inainte de efort sunt unanim recunoscute. Prin ea, se urmareste realizarea intensificarii circulatiei si respiratiei, in muschi, tendoane si sistem nervos. Printr-o incalzire buna, activa, rationala in care subiectul trece printr-o faza de acomodare "de introducere in lucru", organismul are posibilitatea de a se situa de la inceput la un nivel optim de functionare. Fiecare ramura sportiva ridica probleme particulare.
Totusi, pe baza unor aspecte generale ale efortului specific fiecarui sport putem preciza ca in ramurile care necesita o mare rezistenta in efort, angrenarea circulatiei sangelui si respiratiei este sarcina principala a incalzirii. In schimb, la ramurile sportive care reclama coordonarea activitatii neuromusculare, incalzirea nu are eficacitate fara executarea repetata a miscarilor specifice respective.
Deci, incalzirea urmareste de cele mai multe ori stimularea si accelerarea functiilor circulatorii si respiratorii, astfel ca in momentul inceperii efortului sa fie asigurata o capacitate ridicata de absorbtie a oxigenului, fapt ce corespunde adaptarii efortului. Conditia principala pentru marirea vitezei de circulatie a sangelui in eforturile fizice este intensificarea functiei cardiace.
In stare de repaus, inima are un debit de 4-6 l/min sange. In eforturile intense la sportivi, cantitatea de sange trimisa de inima in unitatea de timp trebuie sa se dubleze; aceasta, la randul ei, depinde de activitatea intregului sistem vascular, de functia pompei musculare, de functia de aspiratie a toracelui etc. Pentru ca aparatul circulator sa fie mobilizat in masura necesara, este nevoie de cel putin 3-5 min de activitate fizica sustinuta.
Simultan cu accelerarea circulatiei sangelui, in timpul efectuarii exercitiilor fizice are loc si intensificarea functiei respiratorii. Valoarea ventilatiei pulmonare poate creste in timpul eforturilor fizice de 10-15 ori, modificandu-se frecventa si amplitudinea. Astfel, debitul respirator in stare de repaus este de 8 l/min, iar in eforturile de intensitate medie este de 30-40 l/min, iar la eforturile mari si foarte mari poate ajunge pina la 100-150 l/min.
Incalzirea nu are ca scop numai intensificarea prealabila a circulatiei si respiratiei, ci prin ea se urmareste si incalzirea masei musculare. Fiziologia clasica sustinea ca ridicarea temperaturii muschiului este suficienta pentru marirea randamentului sportiv. Hogberg si Lundgren au demonstrat, experimental, ca o sedere de 20 de minute in sauna inainte de alergare nu are decat un efect minor asupra randamentului, fata de cresterea rezultatelor cu 4-6%, in cazul incalzirii realizate prin alergare.
Conform legii lui Van'T Hoff, viteza reactiilor chimice dintr-un sistem oarecare se mareste paralel cu cresterea temperaturii sistemului, cu fiecare 10 grade Celsius, viteza acestor reactii se accelereaza de 2,7 ori. In organism, cresterea temperaturii in urma efortului este de numai 1,02 grade Celsius, suficient insa sa accelereze cu 30-50% viteza reactiilor biochimice. Pe de alta parte, un muschi incalzit este mai excitabil si deci se contracta si se relaxeaza mai repede. In acest timp, prin incalzire se inlatura in mare masura posibilitatea de rupere a fibrelor musculare, accident cunoscut in sport sub denumirea de "clacaj".
O contributie importanta in stimularea si mentinerea incalzirii o aduce echipamentul adecvat, care influenteaza hotarator incalzirea. Echipamentul poate contribui la reducerea timpului de adaptare al organismului la efort.
Temperatura normala a corpului in repaus este de 36,5 grade Celsius, la aceasta temperatura toate functiile metabolice sunt optim reglate; temperatura muschilor, mai ales a celor de la extremitati este mai scazuta cu 2-5 grade Celsius sau mai mult.
Aceasta scadere se poate evita partial cu ajutorul echipamentului, insa nu complet. Incalzirea executata in trening favorizeaza cresterea producerii de caldura ce niveleaza diferentele de temperatura.
In acest fel, dupa incalzire, temperatura de la nivelul musculaturii extremitatilor si cea din interiorul corpului vor fi egale. Prin incalzire, temperatura muschilor creste, permitand executarea unor miscari cu mare amplitudine si viteza.
De asemenea, sunt influentate procesele chimice de la nivelul muschilor, fapt care contribuie la activarea proceselor fermentative si care, la randul lor, influenteaza viteza si durata reactiilor chimice necesare contractiilor musculare.
Ridicarea temperaturii muschilor creeaza conditii favorabile pentru cedarea oxigenului de catre hemoglobina si trecerea lui mai rapida spre tesuturi.
Incalzirea contribuie, de asemenea, la termoreglare. Ridicarea temperaturii are o influenta favorabila asupra organismului sportivului, daca nu ating valori prea mari.
Mentinerea capacitatii functionale optime a centrilor nervosi este posibila numai atunci cand temperatura corpului se ridica, prin incalzire, la un nivel optim, fara sa atinga valori prea mari. Rezulta, deci, ca in incalzire nu trebuie sa se exagereze nici prin intensitatea exercitiilor folosite, dar nici prin durata globala a incalzirii.
Daca nu s-ar face o incalzire prealabila si s-ar trece direct la efort, cedarea caldurii ar ramane in urma producerii ei, deoarece transpiratia apare, in acest caz, dupa un timp oarecare de la inceputul efortului, fapt care reprezinta un dezechilibru intre producerea si cedarea caldurii si se manifesta nefavorabil asupra randamentului sportivului.
Prin incalzire apare transpiratia, ceea ce demonstreaza ca s-a pus in miscare mecanismul de termoliza si, deci, echilibrul termic se afla intr-o stare dinamica, putand interveni mai promt cand apare o dereglare a homeostazei termice.
Prin incalzire se asigura trecerea de la starea de repaus la starea de excitabilitate maxima, in mod treptat, si se realizeaza pregatirea SNC pentru atingerea excitabilitatii sale maxime, care este insotita de ridicarea la maximum a activitatii tuturor organelor si sistemelor.
Incalzirea, prin intregul complex de excitatii pe care-l declanseaza mai ales excitatiile chinestezice, produce o stare de usurare psihica, iar prin metabolizarea unor cantitati apreciabile de catecholamine andrenergice, care se metabolizeaza in timpul efectuarii exercitiilor de incalzire, se elibereaza partial de sub tensiunea nervoasa si iritabilitatea specifica zilei de concurs.
Incalzirea stimuleaza si procesele psihice care creaza sportivului o mai mare pofta de lucru. S-a incercat suplinirea incalzirii active, printr-o sursa de caldura exterioara. Aceasta insa s-a dovedit a fi un procedeu ineficace, chiar nefavorabil. Numai printr-o incalzire activa se realizeaza o pregatire musculara buna, simultan cu imbunatatirea activitatii nervoase superioare.
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.