Sa ne eliberam de schemele copilariei

Frica poate fi transformata in curaj, suferinta in compasiune?

Emotiile, sentimentele, pasiunile pot trece, uneori intr-o secunda, de la o extrema la alta, alteori de la o simpla traire la cea mai profunda si trainica pasiune. Raportate la o relatie de cuplu acestea iau o semnificatie speciala, intra intr-un joc extrem de complicat, plin de capcane si cu reguli ce par de multe ori, irationale.

Orice relatie de iubire aduce cu ea o incercare de “potrivire” a schemelor, a prejudecatilor fiecarui partener, ceea ce creeaza terenul unor conflicte, de mica sau mare intensitate, frecvente sau nu, care pot desparti sau uni pe cei doi parteneri.

Din momentul in care doi oameni se “intalnesc” si pornesc pe drumul iubirii, ei trec succesiv prin stadiul atractiei sexuale, al simturilor, apoi al gandurilor, pentru ca in final sa se transforme in acceptarea celuilalt, intr-o nevoie de a fi cu celalat, respect sau in obisnuinta.

Aceasta calatorie are, bineinteles, opriri necesare, ragaz in care cei doi fac eforturi de adaptare la sine, avand acum un nou statut , la celalalt si la relatia dintre ei.

Cheia succesului unei casnicii – afirma un mare psiholog – consta in “hrana” pe care o oferim relatiei dintre noi si partener, aceasta fiind de fapt o a treia fiinta, cu propriile nevoi ce se cer a fi satisfacute pentru a ne gratifia cu tandrete, intimitate, respect.

Atunci cand o relatie se “opreste” intr-o statie, de cele mai multe ori necunoscuta pentru noi, intalnim tensiunea, cearta, conflictul – ce zguduie iubirea dintre noi sau chiar pe noi insine, fiind pusi in fata unor reactii ce ne aduc aminte de modelul familial (de un tata autoritar, de o mama supusa sau indiferenta etc.).

Acest model poate face ca orice relatie sa devina un camp de batalie emotional, dar in acelasi timp, ofera posibilitatea de a ne analiza trairile pentru a ne elibera de constrangerile tiparului familial.

Orice relatie de iubire trebuie privita ca un sistem, o retea de interactiuni cauzale, iar modul in care actioneaza o persoana atrage dupa sine reactia celeilalte.

Psihologii ne spun ca o casnicie poate fi schimbata atunci cand se schimba felul in care actioneaza o parte a ei, acest fapt ducand la modificarea reactiilor celeilalte parti - deci schimbandu-ne pe noi putem salva o relatie de la distrugere.

Marele paradox in alegerea partenerului este ca ne vom apropia de acei oameni care seamana cu modelul familial – este ceea ce Freud numea repetitie compulsiva – simtim o atractie irezistibila de a recrea in relatiile adulte acele tipare care le-am invatat in copilarie.

De ce acest paradox? Poate ca au ceva familiar, ceva cunoscut care, chiar daca provoaca suferinta, poate ca avem speranta ca vom reusi acum sa schimbam povestea si vom “repara” intreaga copilarie.

Ideal ar fi ca subiectul cu modelul “privatiunii” sa primeasca ingrijirea si atentia de care are atata nevoie, modelul “agresiunii” sa gaseasca un partener de incredere. Fiecare partener actioneaza in asa fel incat sa “repare” tiparul mostenit, deci ambii parteneri contribuie la vindecarea ranilor emotionale din trecutul celuilalt.

Tiparele pot fi usor recunoscute. Persoanele care au amprenta privatiunii se pot simti atrasi de parteneri rezervati, aroganti, detasati sau reci. Cei care au dezvoltat schema abandonului vor fi atrasi de parteneri care nu sunt disponibili, nu sunt de incredere etc., modelul supunerii va intra intr-o relatie pasiva, cu parteneri care isi impun propriile nevoi, ganduri.

Neincrederea va gravita in jurul unui partener cu aceeasi “calitate”, care incearca sa manipuleze sau sa fie agresiv emotional, fizic sau sexual.

Convingerea ca este imposibil sa fii iubit determina alegerea unei persoane distante, reci, indisponibile etc. Constientizarea acestora este un proces dificil, care cere timp pentru ca cei doi sa-si reconstruiasca propria viata, altfel risca lectia despartirii sau a suferintei martirului ce trebuie sa-si creasca copiii.

Atunci cand exista suspiciuni foarte profunde, intretinute de schema neincrederii, prezenta la cei agresati in copilarie, va fi nevoie de ajutor din exterior – fie un terapeut specializat, fie a unui grup de sprijin.

Recunoscandu-ne schema, analizand-o alaturi de partener, vom putea empatiza mai usor si vom gasi astfel solutia pentru a fi schimbata. Empatia nu inseamna sa provocati modelul, ci sa fiti mai sensibili fata de vulnerabilitatile pe care schema i le provoaca partenerului.

Un principiu budist sustine ca intelegerea duce la empatie. Analiza modelului partenerului atrage dupa sine empatie fata de partener. Odata ce va percepeti partenerul ca pe o persoana care sufera, incepeti procesul unei relatii constiente.

Acest proces presupune insa sa construiti o relatie in care sa explorati schemele pe care le aveti si nu sa utilizati aceasta explorare pentru a strange munitie pentru urmatoarea batalie.