Depresia de sarbatori

Actualizat: 29 Decembrie 2022
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Lavinia Stoian
Consultant medical:

Lavinia Stoian
Psihoterapeut sistemic de familie si cuplu, Psihoterapeut Gestalt, Psiholog clinician, Formator, Supervizor

Clinica Renia

Vin sarbatorile, vin...


Cu totii credem ca sarbatorile de iarna sunt cea mai frumoasa perioada a anului, menita sa ne bucure si sa ne dea speranta. In mod traditional, sarbatoarea Craciunului este o sarbatoare religioasa care ne aminteste de copilarie si de frumusetea traditiilor, de pomul de iarna, de mirosul de sarmale si de cozonac, de daruri si de copii colindand.

Dar totusi, aceasta perioada este generatoare de stres si de tensiuni sociale. Unii oameni se simt depasiti de responsabilitatile pe care le presupun sarbatorile, altii resimt obiceiurile ca pe niste obligatii apasatoare.

Cum apare depresia de sarbatori

Vremurile moderne ne-au transformat toate sarbatorile, inclusiv pe cele cu profund sens religios, si au largit domeniul de aplicare de la traditiile simple, stramosesti, la includerea a diferite obligatii familiale si sociale cum ar fi planificarea si organizarea de petreceri sau participarea la acestea, cumpararea de daruri, trimiterea urarilor si pregatirea unor mese imbelsugate, impodobirea bradului, decorarea locuintelor dar si a propriei persoane, deoarece toti ne dorim sa aratam cat mai bine de sarbatori.

Petrecerile organizate cu ocazia Craciunului sau a revelionului presupun intalniri cu persoane – rude, prieteni sau cunostinte pe care poate nu le-ai mai vazut de la Craciunul precedent, sau chiar oameni necunoscuti, mersul la saloane de infrumusetare sau la magazine pentru a achizitiona cea mai potrivita toaleta, cumparaturi efectuate in graba pentru a achizitiona cadouri si alimente. Mediul online amplifica stresul expunand un mod de viata la superlativ care naste invidii si competitie.

Dar nu pentru toti sarbatorile sunt despre cum gestionezi abundenta si distractia. Unii poate se lupta cu singuratatea. Altii pot fi in doliu. Sunt si persoane care se zbat in saracie si nu stiu cum sa faca rost de ceva bani pentru o masa decenta de Craciun sau pentru un cadou cat de mic copiilor. Altii se tem ca mesele de sarbatori ii vor face sa revina la dependenta de alimente sau de alcool. Sunt si persoane care, simtind ca tristetea lor i-ar putea dezamagi sau intrista si pe membrii familiei sau pe prieteni, prefera sa evite petrecerile sau alt gen de intalniri. Alti factori declansatori ai tristetilor in aceasta perioada a anului sunt stresul, oboseala, asteptarile nerealiste si comercializarea excesiva a sarbatorilor. Nu e de mirare ca multe persoane ajung in depresie si nu mai au puterea sa se bucure de sarbatori.

Ce este depresia de sarbatori

Desi termenul de “depresie de sarbatori” este folosit in limbajul comun, el nu este recunoscut de specialistii in sanatate mintala si nu este incris in Manualul de Diagnostic si

Clasificare Statistica a Tulburarilor Mintale DSM-5. Cu toate acestea, terapeutii sunt de acord ca anxietatea si depresia tind sa se intensifice in perioada sarbatorilor, acesta fiind probabil motivul pentru care oamenii au inventat acest termen aproape oximoronic, “depresie de sarbatori”. Asteptarile pe care societatea si mass-media le creeaza in aceasta perioada ca fericirea este general obligatorie face ca, la multe persoane, sa se resimta si mai multa depresie, mai ales daca acestea se confrunta deja cu tulburari de dispozitie. Se manifesta prin tristete, tensiune psihica si emotionala, dar este o stare temporara.

Sarbatorile pot insa accentua la unele persoane o depresie sezoniera, tulburare recunoscuta de expertii in sanatatea mintala. Tulburarea afectiva sezoniera este o depresie care apare pe perioada iernii, cauzata de zilele foarte scurte si de insuficienta luminii solare. Vinovati pentru declansarea acestei tulburari afective sunt nivelul scazut de serotonina, nivelul crescut de melatonina, carenta de vitamina D si perturbarea ritmului circadian. De aceea, persoanele care traiesc in zonele nordice, reci, inzapezite sunt mult mai afectate de aceasta tulburare afectiva sezoniera care scade ca incidenta pe masura ce ne apropiem de ecuator.

Cum treci peste depresia de sarbatori

Tratamentul tulburarii afective sezoniere se face printr-o combinatie de medicamente antidepresive si terapie prin lumina.

Tratamentul si preventia depresiei de sarbatori sunt mai complexe si includ modificari ale stilului de viata dar si ale responsabilitatii personale. Iata ce poti face pentru a preveni depresia de sarbatori:

Seteaza-ti asteptari realiste. Nu te stradui sa bifezi toate petrecerile la care esti invitat. Alege una singura sau chiar sari anul acesta peste petrecerile de sarbatori, daca te simti stresat. Nu e nimic rau sa nu-ti faci niciun plan si sa stai singur acasa, in pijama, facand lucruri care iti plac.

Evita membrii familiei care iti provoaca stres. Poate ai o ruda care face glume nepotrivite despre viata ta sexuala, de exemplu, sau care te critica mereu pentru opiniile tale politice sau religioase. Evita acest gen de oameni. Nu esti obligat sa petreci timp cu aceste persoane care iti provoaca stres nici macar de sarbatori, chiar daca asta inseamna sa sari peste o intalnire de familie. Starea ta de bine si sanatatea ta mintala sunt prioritare in fata obligatiilor sociale.

Nu este nimic in neregula sa fii singur de sarbatori. Poate este prima data cand esti singur de Craciun, si chiar daca nu ai chef sa-ti impodobesti singur bradul, fa-o totusi. Daca iti plac decoratiunile de sarbatori, impodobeste-ti bradul si casa. Asculta colinde si fa-ti sau cumpara-ti prajituri si preparate traditionale. Trimite daruri sau urari oamenilor la care tii. Poti face aceste lucruri si singur. Ia din aceste obiceiuri si traditii alege doar ceea ce iti place si bucura-te de ele.

Poti alege sa calatoresti, daca iti place. Este o buna ocazie sa vezi locuri noi, sa te distantezi de agitatia sarbatorilor si sa reflectezi in liniste la problemele care te preocupa.

Vorbeste cu un psihoterapeut. Poate este primul tau Craciun pe care il petreci singur, dupa o despartire sau dupa pierderea cuiva drag. O discutie cu un psiholog despre ceea ce simti te poate ajuta sa nu ajungi la comportamente autodistructive cum se intampla uneori in aceasta perioada a anului. Acesta te poate invata ce sa faci ca sa capeti abilitatile de a trece cu bine de aceasta perioada.

Pana la urma, doar tu decizi cum iti vei petrece perioada sarbatorilor. Chiar daca societatea pune presiune pe noi in aceasta perioada a anului, este important ca tu sa decizi ce anume te face fericit. Aceasta perioada a anului va trece, indiferent de cum te hotarasti sa petreci acest timp. Viata ta nu depinde de cum iti petreci sarbatorile. Tot ce ai de facut este sa iei fiecare zi asa cum vine si sa stii ca nu este nimic in neregula daca aceasta perioada nu este pentru tine cea mai frumoasa din an. Poti sta singur si sa-ti plangi de mila sau sa-ti petreci timpul facand lucruri care iti plac, chiar daca nu ai familia sau prietenii aproape. Exista intotdeauna metode de a aduce mai multa bucurie in viata ta.

Bibliografie
Ravo N. Dr. Jule Eisenbud, 90, parapsychology researcher. New York Times. March 21, 1999. http://www.nytimes.com/1999/03/21/us/dr-jule-eisenbud-90-parapsychology-researcher.html. Accessed November 14, 2016.
Jule Eisenbud J. Negative reactions to Christmas. Psychoanal Quart. 1941
Cattell JP. The holiday syndrome. Psychoanal Rev. 1955
Sansone RA, Sansone LA. The Christmas effect on psychopathology


Facilitati de tratament

Clinici si cabinete medicale

Clinica Aproape
Tel: 0722187700
Bucuresti, Bld. Alexandru Ioan Cuza, Nr. 13A, Sector 1

Citeste si despre:

Cum sa ai grija de sanatatea ta mentala in timpul sarbatorilor de iarna Starea de spirit dupa sarbatori Cum sa evitati stresul de sarbatori 10 strategii pentru a scapa de stresul sarbatorilor 3 condimente de sarbatori cu beneficii pentru sanatate Colicile la sugari: sfaturi practice pentru parinti 6 trucuri pentru Sarbatori fara stres Dependenta de cumparaturi - cum sa facem shopping sanatos de sarbatori? Cum poate fi evitat excesul alimentar de sarbatori? Alcoolismul – abuzul de alcool sau dependenta Studiul Clinic ONTARGET