Insula osoasa, o anomalie benigna a osului

Actualizat: 27 Septembrie 2024
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Ce este enostoza osoasa?


Insula osoasa sau enostoza osoasa reprezinta o formatiune osoasa benigna si relativ inofensiva ce creste in interiorul osului. O portiune mica de tesut osos dens creste intr-un os, de regula la nivelul tesutului osos spongios.

Aceasta mica formatiune se va izola rapid de restul osului, motiv pentru care fost denumita insula osoasa.

Cum se manifesta?

Diagnosticul diferential principal se face cu o exostoza osoasa, o formatiune ce creste in exteriorul osului si care poate fi mult mai deranjanta decat o enostoza.

Enostozele nu sunt periculoase si nu se transforma in tumori maligne, fiind in general considerate afectiuni inofensive. In unele cazuri insa acestea pot fi cauza unor simptome si complicatii.

Insulele osoase se pot forma in orice os al scheletului, insa au fost identificate mai frecvent la nivelul femurului (osul coapsei, cel mai lung os din corp), oaselor pelviene (oasele soldului) si a coastelor.

Acestea sunt de regula identificate la varsta adulta, copiii avand enostoze foarte rar.

Cauze

Motivul pentru care apar aceste insule osoase in randul unor pacienti nu este pe deplin cunoscut.

Enostoza este intotdeauna o leziune osoasa benigna caracterizata prin formarea de tesut osos excesiv, in cadrul unui os sanatos.

Procesul de formare osoasa este reglat prin diferite cai patologice, hormoni si factori de crestere.

Este posibil ca si factorii genetici si anumite mutatii sa contribuie la aparitia enostozelor, in special atunci cand formatiunile sunt identificate la copii sau chiar nou-nascuti.

Nu exista factori de risc specifici asociati cu enostozele.

Totusi, studiile au demonstrat o incidenta mai mare in randul varstnicilor si a barbatilor. Teoriile actuale cauta legatura dintre enostoze si dezvoltarea altor patologii osoase precum osteoporoza sau boala Paget.

Semne si simptome

Fiind o formatiune aflata in interiorul osului, enostoza nu produce excrescente si nici nu pune presiune asupra tesuturilor din jurul osului.

Astfel marea majoritate a enostozelor sunt asimptomatice si vor fi diagnosticate din intamplare, in timpul unor examinari ce au alt scop.

Unii pacienti au raportat durere osoasa in oasele cu enostoze, insa acest lucru este rar.

Daca am putea vedea osul cu enostoza, formatiunea ar fi vizualizata ca o leziune rotund-ovalara si contur neregulat, de dimensiuni mai mici de 2 cm in diametru.

O enostoza ce are dimensiuni mai mari se numeste "insula osoasa giganta". Enostozele cresc destul de incet, pe perioade de cativa ani pana cand isi ating dimensiunea finala.

De asemenea ele pot fi izolate sau multiple: 2 sau mai multe in acelasi os sau in oase diferite, fara sa existe un model patologic al localizarilor.

Odata formate, enostozele nu regreseaza spontan, fara tratament.

Metode de diagnostic

Enostoza este de cele mai multe ori un diagnostic incidental, ceea ce inseamna ca este descoperita din intamplare in timpul unei examinari de rutina sau efectuata cu alt scop.

Radiografia osoasa sau CT-ul osos sunt examinarile imagistice cu ajutorul carora se poate vizualiza enostoza.

Examenul clinic va fi de cele mai multe ori normal pentru pacientii cu enostoza (in lipsa altor patologii), iar alte analize precum testele de sange sau investigatiile functionale vor fi de asemenea normale, fara modificari.

Diagnostic diferential

Enostoza osoasa nu este o patologie foarte frecventa, iar medicii se gandesc deseori la alte formatiuni osoase similare in procesul de diagnostic.

Exista cateva tumori benigne si maligne osoase ce au aspect similar pe radiografie sau CT, tumori ce trebuie luate in calcul pentru diagnosticul diferential.

Acestea pot fi simptomatice sau nu si includ:
- Osteoblastomul benign
- Osteosarcomul de grad mic
- Metastaze osteoblaste
- Osteom osteoid
- Alte tipuri de osteom

Tabloul clinic, istoricul medical al pacientului si varsta sa vor orienta medicul catre enostoza sau alte formatiuni tumorale. Exostoza este de asemenea un diagnostic diferential important, procesul patogenetic fiind similar, insa localizarea diferita.

Tratament

Majoritatea pacientilor nu necesita tratament, enostoza fiind asimptomatica.

Daca insa exista simptome precum durerea osoasa, medicul va recomanda teste imagistice suplimentare pentru a vedea evolutia enostozei: aceasta poate creste in dimensiuni.

Daca formatiunea a crescut cu mai mult de 50% din diametrul sau intr-un an de zile, sau cu mai mult de 25% in 6 luni de la ultima evaluare, medicul poate recomanda biopsia enostozei.

Biopsia presupune prelevarea unui fragment de tesut osos care poate fi ulterior analizat in laborator, sub microscop. Acest lucru poate ajuta la confirmarea enostozei sau a altei leziuni ce poate necesita tratament.

Biopsia se realizeaza de asemenea la pacientii cu enostoze care au istoric de cancer osos, inca de la primul consult.

Daca biopsia confirma prezenta enostozei, insa aceasta este deranjanta pentru pacient, medicul poate recomanda interventia chirurgicala ortopedica pentru a ameliora simptomele, inainte ca enostoza sa creasca si mai mult.

Evaluarea anuala sau o data la 2 ani este necesara in special in cazurile asimptomatice, pentru ca medicul sa urmareasca imagistic enostoza.

Prognostic

Prognosticul pacientilor ce descopera ca au enostoze este unul foarte bun, fara sa existe riscuri de malignizare a formatiunii, fracturi sau alte patologii osoase.

Evaluarea periodica este insa benefica pentru ca afectiunea sa fie monitorizata si tinuta sub control.

Daca dezvoltati durere la nivelul enostozei sau in alta regiune osoasa din corp, in special la presiune, contactati-va medicul pentru o reevaluare.

Concluzie

Enostoza sau insula osoasa reprezinta formarea de tesut osos in plus, in interiorul osului.

Aceasta apare mai des in randul adultilor, insa este inofensiva si de cele mai multe ori asimptomatica.

Diagnosticul diferential este esential, iar enostoza asimptomatica nu necesita tratament, ci doar monitorizare periodica.

Discutati cu un medic specialist ortoped daca apare durere, disconfort sau alte modificari.

Bibliografie
https://qwarkhealth.com/conditions/bone-island-enostosis/
https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/22360-bone-island-enostosis


Citeste si despre:

Tipuri de cancer de san Hiperdontia, o anomalie dentara Sindromul Cushing - hipercorticismul Cand sunt indicate grefele osoase? Cifoza Conferinta One Health International Student Conference USAMV Bucuresti 2025 – abordari interdisciplinare pentru provocarile globale in materie de mediu si sanatate Afectiuni ale cavitatii bucale Incontinenta urinara la barbati Biopsia Afectiuni comune ale picioarelor Amenoreea sau lipsa menstruatiei