Polipii la copii - ce trebuie sa stii?

Actualizat: 05 Iunie 2024
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Dr. Ana Maria Apostol
Consultant medical:

Dr. Ana Maria Apostol
Medic Primar ORL

Spitalul de Pediatrie MedLife Bucuresti

Polipii la copii


Sistemul imunitar al organismului uman are mecanisme de aparare impotriva microbilor si bacteriilor. Cu toate acestea, exista momente cand aceste mecanisme pot fi compromise, afectand intregul organism. Polipii la copii sunt un exemplu de astfel de bariere care, atunci cand devin inflamati, necesita tratament corespunzator sau, daca sunt afectati, trebuie indepartati pentru a evita riscurile asupra sanatatii.

Ce sunt polipii

Polipii la copii sau vegetatiile adenoide sunt formatiuni limfatice care au un rol important in sistemul imunitar, actionand ca o bariera impotriva germenilor care pot patrunde in organism. Acestea sunt localizate in spatele nasului, intre nas si gat, intr-o zona in care se deschide un canal care duce de la nas la ureche.

Polipii exista in corp inca de la nastere. In primii ani de viata, pana in jurul varstei de 8-10 ani, se dezvolta si isi maresc volumul, urmand ca, pe masura ce se apropie perioada pubertatii, sa isi reduca dimensiunile pana la disparitie completa.

Pe masura ce apar germenii si microbii si incearca sa patrunda in organism, mai ales cand afara e frig sau cand copilul merge la scoala sau la joaca, in comunitati mari, acesti polipi actioneaza ca o bariera impotriva infectiilor, marindu-si volumul si producand anticorpi.

Daca ajung sa creasca pana cand ocupa intreg volumul nazofaringelui, adica acea cavitate in care sunt localizati, copilul va avea dificultati respiratorii, dar si probleme legate de auz.

Pentru ca auzul sa functioneze optim, este crucial sa existe aer in urechea medie, situata in spatele timpanului. Acest aer este introdus de trompa lui Eustachio din nazofaringe. Atunci cand nazofaringele este blocat de vegetatii, aerul nu poate ajunge in urechea medie, ceea ce determina imposibilitatea timpanului de a vibra corespunzator si, implicit, de a transmite sunetele. In plus, in prezenta secretiilor in nazofaringe, acestea pot fi aspirate in urechea medie, unde se deshidrateaza si se transforma intr-o secretie gelatinoasa. Aceasta secretie poate fi eliminata doar prin interventie chirurgicala.

Astfel, vor aparea otite care vor impiedica auzul optim si vor influenta astfel capacitatea copilului de a fi atent.

Daca apar dificultati de respiratie, inseamna ca nici creierul nu primeste suficient oxigen, la fel ca si restul corpului, ceea ce va reduce performantele copilului la scoala. El nu va mai putea invata la capacitatea obisnuita si nu va putea face sport la acelasi nivel ca inainte sa apara aceste probleme.

In acelasi timp, marirea polipilor favorizeaza aparitia racelilor si tusea umeda, cu secretii prezente in gat.

Care sunt cauzele polipilor nazali la copii

Inflamarea polipilor reprezinta adenoidita, o afectiune care apare in mod special la copii pana in 5 ani, care merg la cresa sau gradinita ori alt tip de colectivitati. Adenoidita este de doua tipuri: acuta sau cronica.

Poate aparea atunci cand copilul este expus unor surse de bacterii si virusuri, cand exista alergii respiratorii sau cand copilul este expus la alergeni, praf, poluare, noxe fizice si chimice, asa cum este fumul de tigara. Fumatul pasiv duce adesea la inflamarea polipilor la copii. Specialistii le recomanda parintilor fumatori in primul rand sa incerce sa se lase de fumat, iar in al doilea rand sa incerce sa nu fumeze in incaperi in care sunt si copii si sa nu ia contact cu acestia purtand aceleasi haine pe care le-au purtat in timp ce au fumat.

Exista si cazuri in care copiii se nasc cu polipi mari, care isi vor mari si mai mult volumul pe masura ce copilul creste.

Simptomele polipilor la copii

- Raceli frecvente
- Copilul se plange ca aude mai greu
- Respiratie greoaie
- Episoade de apnee in somn, cand respiratia se poate opri chiar si pana la 20 de secunde
- Sforait
- Cel mic respira mai ales pe gura
- Pierderea capacitatii de concentrare la invatatura

Toate aceste simptome pot semnala inflamarea vegetatiilor adenoide, cunoscute mai bine sub denumirea de polipi la copii. Un control la medicul specialist ORL va elucida cauza si exista posibilitatea sa se recomande inlaturarea pe cale chirurgicala a polipilor respectivi.

Cand este recomandat sa consulti un specialist pentru copilul tau

In cazul adenoiditei acute, mai intai apar dificultati de respiratie, apoi incepe sa curga nasul si apare tusea, dupa care apar durerile de cap, de gat si de urechi, uneori si febra, caz in care adenoidita a determinat si otita.

In cazul adenoiditei cronice, copilul respira pe gura, se trezeste obosit, are tulburari de atentie, prezinta episoade de irascibilitate, nu poate inghiti, nu poate fi atent la scoala sau la ceea ce se vorbeste langa el sau la televizor si apar dureri de cap.

In ambele cazuri este nevoie de consult medical si tratament adecvat. Polipii pot fi vazuti cu ajutorul unor dispozitive specifice, insa e posibil ca medicul sa recomande si o radiografie.

Tratament pentru polipi

In cazul adenoitei acute, tratamentul pentru polipi la copii este medicamentos, avand ca scop reducerea inflamatiei si eliminarea infectiei. Medicul va recomanda antibiotice insotite de antiinflamatoare, picaturi sau spray-uri pentru nas, pastile antialergice si ocazional si un tratament cu aerosoli. Se poate recomanda si un tratament cu cortizon administrat local.

In cazul adenoiditei cronice, va fi necesara eliberarea canalelor respiratorii si se recomanda interventia chirurgicala, numita adenoidectomie, pentru a fi eliminati polipii. Este o operatie simpla, care dureaza aproximativ o jumatate de ora, se face cu anestezie locala sau generala, dupa care copilul se va reface rapid.

Multi parinti se intreaba daca prin eliminarea polipilor la copii nu este afectat sistemul imunitar, insa polipii respectivi dispar oricum pe masura ce copilul se apropie de perioada adolescentei. Daca medicul recomanda indepartarea lor, inseamna ca astfel va fi usurata viata copilului, care nu va mai raci atat de des si nu va mai face otite.

Aceasta interventie chirurgicala poate avea loc atat in mod clasic, cat si pe cale endoscopica. Se poate face indiferent de anotimp, dar e recomandat sa aiba loc primavara sau vara. Copilul operat de polipi nazali nu are voie sa inoate, nici sa stea in zone unde se fumeaza, in perioada de refacere postoperatorie.

Se recomanda modificarea stilului de viata dupa refacerea postoperatorie, pentru intarirea sistemului imunitar si evitarea aparitiei, pe cat posibil, a infectiilor si a alergiilor. Astfel, sunt incurajate activitatile care se desfasoara in aer liber, practicarea unor sporturi, mersul la mare sau in zone de munte cu saline.

De exemplu, copiii care inoata in mod regulat sunt mai rezistenti la raceli, boli sau infectii si, ca sa fie si antrenant, parintele poate inota impreuna cu juniorul, beneficiind amandoi de intarirea sistemului imunitar. In orice caz, este important ca celor mici sa le faca placere activitatea, imbinand utilul cu placutul.

Ce poti face pentru a preveni dezvoltarea polipilor la copii

Atunci cand copilul este racit, urmeaza intocmai pasii recomandati de medic pentru insanatosire.

Daca apar manifestari care indica prezenta unor alergii, afla ce le-a produs si ai grija ca cel mic sa beneficieze de tratament adecvat impotriva lor, atat prin medicamente, cat si prin evitarea expunerii la factorii de risc.

Daca esti fumator, evita pe cat posibil fumatul in prezenta copilului.

Daca nu are parte de tratament adecvat din timp pentru polipii nazali, copilul poate suferi in timp modificari faciale, de tipul facies adenoid, poate capata dificultati de vorbire, va fi lipsit de energie, nu se va putea concentra si invata.

Medicul specialist ORL este singurul in masura sa ii dea un diagnostic corect si tratament, pentru ca cel mic sa poata duce o viata normala.

Bibliografie:

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC10106074/

https://www.osmosis.org/answers/adenoid-hypertrophy


Citeste si despre:

Tusea convulsiva la copii: ce trebuie sa stii Icter la copii: ce trebuie sa stii Durerea toracica la copii: ce trebuie sa stii Febra la copii: Ce trebuie sa stii Depresia si anxietatea la copii Cosuri cadou elegante, cele mai inspirate alegeri din 2024, pentru medici de top Sanatatea la plaja - ce beneficii ne ofera marea si soarele Polipii nazali - cand trebuie sa apelam la medic? Gustari pentru copii: 10 sfaturi sanatoase Bullying in scoli - efecte asupra copilului, la ce trebuie sa fie atenti parintii, ce este de facut? Informatii utile despre biopsia polipilor nazali