6 mituri despre creierul uman

Actualizat: 16 Septembrie 2010
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Stii ce procent din creier folosesti in mod normal sau ce fel de muzica face un copil mai inteligent? Afla daca ceea ce stiai despre creier este adevarat sau nu!

Folosim doar 10% din creier

Nu se stie cu exactitate de unde a pornit acest mit. Cert este ca pe baza lui s-au scris carti si s-au pornit afaceri de catre oameni care pretind ca ne pot invata cum sa ne folosim tot creierul. Altii, care sustin ca au invatat deja sa faca asta se lauda cu calitati de medium, spre bucuria naivilor doritori sa-si cunoasca viitorul.

Din fericire, nimic nu este adevarat. De ce am avea un creier atat de mare daca nu l-am folosi pe tot? Creierul nostru necesita multa energie pentru a functiona si in general natura face economie de resurse. Cu siguranta nu ne-ar fi daruit un creier atat de mare daca nu am fi avut nevoie de el tot.

Imaginile obtinute cu ajutorul tomografului au aratat ca orice ar face un om, creierul lui este tot timpul activ. Unele parti sunt mai active decat altele, dar nu exista nicio zona care sa nu functioneze deloc, decat in cazul in care persoana respectiva a suferit o trauma asupra creierului, ramanand cu sechele permanente.

Omul are creierul mai mare decat al oricarui animal

Ai crede ca e adevarat, avand in vedere ca suntem cele mai inteligente fiinte de pe pamant – desi exista si alte animale care dau semne de inteligenta, de exemplu arata empatie fata de alti indivizi, gasesc modalitati creative de a rezolva o problema, invata sa foloseasca unelte.

De fapt, exista multe alte animale care au creierul mai mare ca al nostru. La mai putin de 1,5 kilograme, creierul omenesc este mult mai mic decat al unei balene ucigase, a carei materie cenusie cantareste 5,6 kilograme.

Conform highnorth.no, creierul unei vaci cantareste 0,5 kilograme, iar al unui soarece 0,4 kilograme. In toate aceste cazuri insa trebuie avuta in vedere si relatia dintre greutatea creierului si greutatea corporala totala.

Astfel, la om creierul reprezinta in jur de 2% din greutatea corpului, o valoare destul de mare, daca ne gandim ca in cazul balenei creierul reprezinta doar 0,09 din greutatea totala.

Chiar si asa, omul nu este fiinta cu cel mai mare raport greutate-creier. In cazul soarecelui, creierul reprezinta 3% din greutatea corporala, ceea ce nu-l face totusi o fiinta foarte inteligenta.
Concluzia: desi nu se stie exact de unde vine inteligenta omului, e clar ca ea nu depinde nici de marimea creierului, nici de raportul dintre creier si corp.

Muzica simfonica face copiii mai destepti

Inainte sa-ti torturezi copilul de trei ani cu muzica de Beethoven, cand el ar vrea sa asculte „Ceata lui Pitigoi”, citeste mai departe.

Mitul conform caruia muzica clasica ne face mai destepti a adus milioane de euro companiilor care vand CD-uri sau alte materiale cu astfel de melodii, destinate atat bebelusilor cat si fetilor aflati inca in burtica mamei. Din pacate, cei care isi pun sperantele in asemenea trucuri, vor fi dezamagiti pentru ca nu exista in prezent niciun studiu acceptat care sa dovedeasca influenta muzicii clasice asupra inteligentei.

Singurul studiu de acest gen, care s-a facut in anii ’90 a fost foarte controversat la vremea respectiva si chiar autorii lui au „dat-o la intors” spunand ca rezultatele lor au fost gresit intelese si ca muzica imbunatateste anumite performante dar nu te face mai inteligent cu totul.

Alti cercetatori care au incercat sa studieze acest efect nu au obtinut aceleasi rezultate. Desigur, niciunui copil nu-i strica sa cunoasca marii compozitori ai lumii si muzica lor chiar s-ar putea sa le placa, insa nu te astepta sa-i transforme din pusti normali in mici genii.

Opiniile exprimate in acest material apartin partenerului nostru. Aceste opinii pot sa nu reprezinte pozitia SfatulMedicului.ro si nici sugestie de achizitie. Va sfatuim ca pentru orice problema medicala, sa consultati intotdeauna un medic, inainte de a incepe sau a schimba un plan de tratament.


Citeste si despre:

Mituri despre accidentul vascular cerebral Mituri despre sanatate Mituri si adevaruri despre pierderea memoriei Aspecte esentiale despre ficat Despre ochi si vedere: mit si adevar 9 mituri si adevaruri despre stres Adevarul despre telefoanele mobile si riscul de cancer Caravana Sanatatii dm, prezenta in 12 orase. Circa 1.200 de participanti au beneficiat de informatii si solutii pentru o viata echilibrata Medicii sau nutritionistii pot acum sa castige un venit pasiv din recomandarile de suplimente 6 mituri si fapte despre suplimentele pentru slabit Cele mai cunoscute mituri si adevaruri medicale Prima menstruatie - Menarha Exercitiile fizice: beneficii asupra inimii si creierului Anatomia creierului - structuri Anatomia creierului - diviziuni Boala Creutzfeldt-Jakob - afectiune degenerativa a creierului