Perimenopauza marcheaza sfarsitul anilor de reproductivitate

Actualizat: 08 Septembrie 2022
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Ce este perimenopauza


Perimenopauza reprezinta perioada ,,din jurul menopauzei’’ si este perioada din timp in care organismul isi face tranzitia naturala catre menopauza, ce marcheaza sfarsitul anilor de reproductivitate.

Perimenopauza incepe la varste diferite, pentru diferite femei. Puteti observa semne ale progresiei catre menopauza, precum iregularitatea ciclurilor menstruale, cu aproximativ 10 ani inainte de menopauza. Astfel unele femei pot incepe perimenopauza in jurul varstei de 40 de ani, dar unele dintre ele pot incepe chiar la varste cuprinse intre 35 si 40 de ani. Durata perimenopauzei este de regula de 4 ani. Totusi aceasta este variabila, intrucat unele femei se afla in acest stadiu doar cateva luni, iar altele mai mult de 4 ani. Atunci cand trec mai mult de 12 luni in care nu ati avut nicio menstruatie manifesta, nu va mai aflati in perioada de perimenopauza, ci ati atins official menopauza.

Nivelul de estrogen din organism creste si scade neuniform, in timpul perimenopauzei. Ciclul menstrual se poate lungi sau scurta, si puteti incepe sa aveti cicluri menstruale in care nu mai exista ovulatie. Toate aceste modificari hormonale aduc simptome specifice perimenopauzei, unele similare cu cele ale menopauzei propriu-zise.

Semne si simptome

In timpul tranzitiei spre menopauza, cateva modificari subtile, iar altele mai putin subtile, vor avea loc in corpul dumneavoastra. Astfel, puteti experimenta:

• Cicluri menstruale neregulate.  Pe masura ce ovulatia devine din ce in ce mai imprevizibila, perioadele dintre menstruatii se pot prelungi sau scurta, si puteti chiar omite menstruatia in unele luni. Daca observati o astfel de neregularitate ce dureaza mai mult de 7 zile, puteti suspiciona prezenta perimenopauzei. Daca aveti o perioada de 60 de zile sau mai mult intre doua menstruatii succesive, mai probabil ca sunteti in faza tardiva a perimenopauzei, foarte aproape de menopauza.

• Bufeuri de caldura si tulburari de somnBufeurile de caldura sunt comune in timpul perimenopauzei, fiind un simptom ce indica femeilor ca se apropie menopauza. Intensitatea, durata si frecventa bufeurilor variaza de la pacienta la pacienta. Tulburarile de somn apar consecutiv acestor bufeuri de caldura, de regula, insa pot aparea si in absenta bufeurilor.

• Modificari ale starii de spirit. Schimbarea brusca a starii de spirit, iritabilitatea si simptomele de depresie pot aparea in timpul perimenopauzei. Acestea se datoreaza variatiilor hormonale din timpul acestei perioade.

• Probleme ale vezicii biliare si ale vaginului.  Atunci cand scade nivelul de hormoni estrogeni, tesutul vaginal isi pierde elasticitatea si nivelul de lubrifiere fiziologica, devenind mai vulnerabil la infectii. Pierderea tonusului tesutului favorizeaza si incontinenta urinara.

• Fertilitate scazuta. Sansa de a ramane insarcinata scade pe masura ce ovulatia devine mai rara. Totusi, cat timp inca aveti ciclu menstrual, sarcina este posibila. Daca doriti sa evitati aparitia unei sarcini, utilizati metode de contraceptie recomandate de catre medicul ginecolog.

• Modificari ale functiei sexuale. In timpul perimenopauzei, libidoul poate suferi modificari.

• Scaderea densitatii osoase. Din cauza nivelurilor in scadere de hormoni estrogeni, tesutul osos se pierde progresiv, crescand riscul de osteoporoza.

• Modificari ale colesterolemiei.  Scaderea nivelului de estrogen poate produce modificari nefavorabile asupra nivelului de colesterol din sange, care poarta numele de colesterolemie. Colesterolul cu densitate joasa, numit si LDL Colesterol sau Colesterol ,,rau’’ creste si devine un factor de risc cardiovascular. In acelasi timp, Colestrolul cu densitate inalta sau HDL, numit si colesterolul ,,bun’’ scade, crescand suplimentar riscul cardiovascular.

Cand ar trebui sa mergeti la medic?

Unele femei au nevoie si apeleaza la ajutor medical pentru simptomele perimenopauzei. Altele insa tolereaza bine aceste modificari sau nu experimenteaza simptome destul de puternice pentru a fi deranjante. De asemenea, intrucat simptomele pot fi tranzitorii, din cauza fluctuatiilor hormonale, sunt uneori greu de observat.

Discutati cu medicul ginecolog daca exista ceva ce va ingrijoreaza, sau daca nu sunteti sigur ca simptomele dumneavoastra sunt date de perimenopauza. De asemenea, discutati cu medicul despre obiceiurile pe care trebuie sa le adoptati in vederea reducerii riscului de boli cardiovasculare, in aceasta perioada.

Cauze

Cauza perimenopauzei o reprezinta modificarile hormonale ce se produc in organism. Secretia hormonilor estrogeni si progesteron, hormoni tipici ai femeii, fluctueaza, astfel incat nivelul hormonal va creste, alternativ cu scaderea acestuia. La un moment dat, nivelul de echilibreaza si devine constant in scadere, ceea ce da semne si simptome specifice, precum si consecinte asupra organismului. Perimenopauza este o perioada fiziologica, nicidecum patologica, prin care toate femeile trec.

Factori de risc

Desi perimenopauza si menopauza sunt perioade normale din viata femeii, exista cativa factori ce produc menopauza precoce. Astfel, si perimenopauza se va instala mai devreme si mai rapid.

Unele studii sugereaza ca urmatorii factori sunt asociati cu aparitia precoce a perimenopauzei si ulterior a menopauzei:
• Fumatul. Femeile fumatoare incep perimenopauza si menopauza cu aproximativ 2 ani mai devreme decat cele nefumatoare
• Istoricul familial. Femeile cu istoric familial de menopauza precoce pot experimenta aceeasi situatie, la randul lor
• Tratament pentru cancer.  Tratamentele precum chimioterapia sau radioterapia in regiunea pelvina sunt asociate cu menopauza precoce
• Histerectomia. Operatia de histerectomie, in care este indepartat uterul, dar ovarele nu, nu induce menopauza de regula, dar poate induce aparitia precoce a acesteia.

Optiuni de tratament

Nu exista un tratament pentru a opri menopauza, intrucat aceasta nu trebuie oprita, fiind o perioada normala de tranzitie catre menopauza.

In cazurile in care simptomatologia perimenopauzei este severa, medicul poate prescrie medicamente pentru controlul acesteia si restabilirea confortului pacientei. Acestea includ:
• Medicatie antidepresiva. Acest tratament ajuta la ameliorarea schimbarilor de dispozitie si a simptomelor de depresie, anxietate
• Anticonceptionale orale. Acestea pot ajuta la stabilizarea nivelurilor hormonale si usureaza, de regula, simptomele
• Terapie cu estrogen, pentru a stabiliza nivelul de hormoni extrogeni. Acesta poate fi administrat sub forma de comprimat, crema, gel sau patch cu estrogen  
• Gabapentin este un medicament utilizat in unele afectiuni neurologice, dar s-a dovedit eficient in reducerea frecventei bufeurilor de caldura

Riscuri si complicatii

Desi ciclurile menstruale neregulate sunt normale in timpul perimenopauzei, este intotdeauna nevoie de confirmarea medicului pentru a exclude alte patologii si/sau complicatii.

Discutati cat de curand cu medicul dumneavoastra, daca experimentati:
• Sangerari severe, ce necesita schimbarea absorbantului la fiecare ora sau la fiecare doua ore
• Menstruatii ce dureaza mai mult de cateva zile
• Sangerari ce apar intre menstruatii

Semne precum acestea pot indica o problema a sistemului reproducator, independenta de perimenopauza.

Concluzie

Perimenopauza reprezinta perioada normala de tranzitie catre menopauza, aceasta instalandu-se cu aproximativ 10 ani inainte de menopauza. Simptomele intalnite in perimenopauza variaza de la femeie la femeie, iar in cazurile in care acestea sunt severe, medicul ginecolog poate recomanda unele tratamente pentru ameliorarea simptomelor.

Bibliografie:
https://www.healthline.com/health/menopause/perimenopause-periods
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/perimenopause/symptoms-causes/syc-20354666


Citeste si despre:

Bufeurile: factori de risc si tratament alternativ 8 pasi simpli de ingrijire a starii de sanatate pentru femeile de peste 40 de ani Sangerarile dupa menopauza si afectiunile pe care le ascund 5 probleme importante dupa 40 de ani! Ghid pentru protejarea oaselor la orice varsta Ciclul menstrual si sanatatea feminina: Informatii esentiale si sfaturi de la dm Atrofia vaginala Dezechilibrele hormonale Prevenirea cancerului de san Sanatatea femeii dupa 40 de ani Menopauza si sexualitatea