Ziua mondiala a luptei impotriva poliomielitei

Actualizat: 25 Octombrie 2013
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Ziua mondiala a luptei impotriva poliomielitei este marcata anual pe data de 24 octombrie. Anul acesta, exista atat motive de bucurie, cat si motive de ingrijorare, spun specialistii.

Pe de o parte, s-au facut eforturi colosale pentru eradicarea bolii, dar pe de alta parte aceste eforturi inca nu au reusit sa isi atinga scopul, astfel ca poliomielita continua sa se manifeste sub forma de epidemii.

Acum, interesul oamenilor de stiinta este acela de a concepe o strategie pentru anul 2014, in special in tarile in care incidenta bolii a fost mare in ultima perioada.

In aceasta zi mondiala a luptei impotriva poliomielitei, as vrea sa adresez o rugaminte personala tuturor persoanelor care pot contribui la eradicarea poliomielitei. Printre aceste persoane se numara, bineinteles, parintii, care trebuie sa se asigure ca vaccinul antipoliomielita le este administrat copiilor lor, a declarat seful campaniei Polio Eradication de la Organizatia Mondiala a Sanatatii (World Health Organization).

Ziua Mondiala a luptei impotriva poliomielitei este marcata in luna octombrie pentru a celebra si luna in care este nascut Jonas Salk, cercetatorul care a contribuit in mod decisiv la realizarea primul vaccin antipoliomielita in anul 1955.

Vaccinul impotriva poliomielitei, care se foloseste si in prezent, a fost realizat in anul 1988 de omul de stiinta Albert Sabin. De atunci si pana in prezent, prin campaniile nationale de vaccinare, boala a reusit sa fie eradicata in proportie de aproape 99%, de la 350.000 de cazuri in urma cu 25 de ani, pana la 250 de cazuri in 2012.

Poliomielita sau paralizia infantila

Poliomielita sau paralizia infantila este o boala infectioasa care afecteaza in special copiii cu varste sub 5 ani. Boala este mortala, iar daca nu se ajunge in aceasta situatie, pacientul oricum ramane cu sechele pe viata, mai exact cu paralizii la picioare (un picior se opreste din dezvoltare).

In Romania, vaccinul antipoliomielita este inclus in programul national de imunizari.

Mai multe informatii gasiti pe Stop Gripa


Citeste si despre:

Marcam pentru prima data si in Romania Ziua Mondiala a Epilepsiei - Purple Day 19 mai 2008 - Ziua Mondiala a Hepatitei Ebola - cum se poate impiedica raspandirea bolii? Astmul afecteaza din ce in ce mai multi oameni, dar poate fi controlat Astmul, afectiunea de care sufera 1 milion de romani! Simptomele pe care trebuie sa le cunoastem cu totii Romanii stiu mai multe despre boala reumatica decat europenii Nasterea naturala Hologic si Papapostolou Romania parteneri principali al celui mai important eveniment medical dedicat imagisticii si oncologiei sanului 3 lucruri pe care trebuie sa le stii despre tratamentul endometriozei Dieta Best Life Informatii esentiale despre transplantul de organe Astm Osteoporoza, o problema majora de sanatate Top 10 cauze de deces la nivel mondial Poliomielita (paralizia infantila) – infectia cu virusul poliomielitic Poliomielita anterioara acuta, o maladie virala