Ordinul privind adoptarea masurilor prin care se asigura ca jucariile magnetice includ avertisment asupra riscurilor pentru sanatate si siguranta

Publicat: 22 Septembrie 2008
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate


privind adoptarea masurilor prin care se asigura ca jucariile magnetice puse pe piata sau puse la dispozitie pe piata includ avertisment asupra riscurilor pe care acestea le prezinta pentru sanatate si siguranta

Afost publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 394 din 26.05.2008

Avand in vedere prevederile Legii nr. 245/2004 privind securitatea generala a produselor, republicata,
in temeiul Hotararii Guvernului nr. 748/2007 privind organizarea si functionarea Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor,
in conformitate cu Decizia Comisiei Europene 2008/329/CE din 21 aprilie 2008, prin care se solicita statelor membre sa se asigure ca jucariile magnetice puse pe piata sau puse la dispozitie pe piata includ avertisment asupra riscurilor pe care acestea le prezinta pentru sanatate si siguranta, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L114/90-93 din 26 aprilie 2008,

presedintele Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor emite urmatorul ordin:

ARTICOLUL 1.

In sensul prezentului ordin, urmatorii termeni se definesc astfel:
1. jucarie magnetica - o jucarie care contine sau consta in unul sau mai multi magneti ori in una sau mai multe componente cu forma si dimensiuni ingerabile si care sunt accesibile copiilor;
2. jucarie - orice produs sau material creat ori destinat in mod evident utilizarii de catre copiii sub 14 ani pentru a se juca;
3. de forma sau marime ingerabila - care incape in intregime in cilindrul pentru parti mici definit in standardul EN 71-1:2005;
4. accesibil copiilor - care se poate misca liber sau poate fi separat de jucarie in conditii normale sau rezonabil previzibile de utilizare de catre copii, chiar daca la origine a fost continut, integrat sau incastrat in jucarie;
5. punere la dispozitie pe piata - livrarea unei jucarii magnetice pentru distribuire, consum sau utilizare pe piata comunitara pe parcursul unei activitati comerciale in schimbul unei plati sau gratuit;
6. punere pe piata - a face disponibila pentru prima data o jucarie magnetica pe piata comunitara;
7. retragere - orice masura destinata prevenirii distributiei, expunerii si oferirii.

ARTICOLUL 2.

(1) Incepand cu data intrarii in vigoare a prezentului ordin, vor fi puse pe piata sau puse la dispozitie pe piata doar jucariile magnetice ce vor avea afisat un avertisment cu urmatorul text:
a) "Atentie! Aceasta jucarie contine magneti sau componente magnetice. Magnetii care se lipesc unul de celalalt sau se ataseaza de un obiect metalic in interiorul corpului uman pot provoca accidente grave sau mortale. Cereti imediat asistenta medicala in cazul in care magnetii sunt inghititi sau inhalati"; sau
b) un text echivalent cu cel de la lit. a), usor de inteles, care transmite in mod clar acelasi continut.
(2) Avertismentul trebuie sa fie prezentat intr-un mod clar, vizibil si lizibil, afisat la vedere pe ambalaj sau atasat de jucaria magnetica, astfel incat sa fie vizibil pentru consumator la punctul de vanzare.
(3) Avertismentul trebuie sa fie prezentat in limba romana.

ARTICOLUL 3.

(1) Incepand cu 21 iulie 2008, jucariile magnetice care nu afiseaza avertismentul prevazut la ARTICOLUL 2 sunt excluse de la punerea pe piata sau punerea la dispozitie pe piata.
(2) Incepand cu 21 iulie 2008, jucariile magnetice care nu afiseaza avertismentul prevazut la ARTICOLUL 2 si sunt puse la dispozitie pe piata sunt retrase de pe piata si consumatorii sunt informati in mod corespunzator asupra riscului.
(3) Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor informeaza imediat Comisia Europeana cu privire la masurile luate, in conformitate cu ARTICOLUL 12 din Directiva 2001/95/CE.

ARTICOLUL 4.

(1) Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor va transmite Comisiei Europene informatii privind adoptarea prezentului ordin.
(2) Prezentul ordin se aplica pana la data de 21 aprilie 2009.

ARTICOLUL 5.

Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, si intra in vigoare la data de 21 iulie 2008.

Presedintele Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor,
Dan Vlaicu

Bucuresti, 19 mai 2008


Citeste si despre:

100 moduri prin care putem stimula activitatea creierului Care este calea cea mai usoara prin care se transmite coronavirusul? Ce poti face pentru a nu te infecta? Modul de intocmire si eliberare a adeverintelor prin care se atesta activitatea desfasurata in locuri de munca incadrate in grupele I si/sau a II-a de munca 7 moduri prin care sa evitati durerile de cap de sarbatori 7 moduri prin care sa va pastrati in forma pe timpul iernii Probiotice, prebiotice si enzime digestive: de ce sunt atat de importante pentru sanatatea organismului? 10 moduri mai putin cunoscute prin care va puteti creste productivitatea 5 metode prin care putem invinge anxietatea 5 moduri surprinzatoare prin care viata la oras afecteaza sanatatea 9 moduri prin care puteti sa imbunatatiti o zi proasta Moduri prin care va puneti in pericol sanatatea fara sa stiti