Radiografia pulmonara (toracica) este cea mai frecventa examinare radiologica. O radiografie toracica ofera imagini ale inimii, plamanilor, cailor respiratorii, vaselor de sange, coloanei vertebrale si peretilor toracici. Aceasta poate dezvalui prezenta lichidului sau a aerului in plamani.
Radiatiile X sunt cea mai veche si cea mai frecventa forma de imagistica medicala. Radiografia este un test medical neinvaziv, care ajuta medicii sa diagnosticheze si sa trateze afectiuni medicale.
Imaginile cu radiatii X implica expunerea unei parti a corpului la o mica doza de radiatii ionizante, pentru a produce imagini ale interiorului corpului. Imaginile cu raze X pot identifica semne de pneumonie, insuficienta cardiaca, cancer pulmonar, cicatrici ale tesutului pulmonar sau sarcoidoza.
O radiografie toracica este de obicei primul test de imagistica folosit pentru a ajuta la diagnosticarea cauzei simptomelor, precum:
- dificultati de respiratie;
- tuse;
- dureri toracice;
- febra.
- pneumonie;
- insuficienta cardiaca si alte probleme cardiace;
- emfizem pulmonar;
- fibroza chistica;
- cancer la plamani;
- pozitionarea dispozitivelor medicale;
- acumularea de lichid sau aer in plamani (pneumotorax).
Radiografia pulmonara va identifica, asadar, prezenta cancerului pulmonar, insa exista tipuri de cancer care nu apar la razele X. In cazul in care medicul are o suspiciune, acesta va recomanda teste suplimentare.
Un examen cu raze X poate arata si complicatiile pneumoniilor, abceselor sau extinderea ganglionilor limfatici.
Cat de sigure sunt razele X?
In general, radiografiile toraco-pulmonare sunt foarte sigure. Desi orice expunere la radiatii prezinta un anumit risc pentru organism, cantitatea utilizata la radiografia toracica este mica si nu este considerata periculoasa.
Beneficii
- Dupa examinarea cu raze X nu raman radiatii in corp;
- Razele X nu au de obicei efecte secundare;
- Echipamentele cu raze X sunt relativ ieftine si sunt disponibile pe scara larga in camerele de garda, in centrele de ingrijire ambulatorie;
- Deoarece imagistica cu raze X este rapida si usoara, este deosebit de utila in diagnosticarea si initierea tratamentului de urgenta.
Riscuri
- Expunerea excesiva la radiatii prezinta un foarte mic risc de a dezvolta cancer. Cu toate acestea, beneficiul unui diagnostic precis depaseste cu mult acest risc;
- Doza de radiatie eficienta pentru aceasta procedura variaza;
- Femeile trebuie sa informeze medicul care le recomanda o radiografie pulmonara daca sunt sau exista riscul sa fie insarcinate.
De ce este recomandata radiografia pulmonara inaintea interventiei chirurgicale?
O radiografie toracica permite sa fie recunoscute cele mai multe dintre leziunile pulmonare, cum ar fi cele ale tuberculozei, pneumopatiile infectioase, pneumonia sau edemul pulmonar. Aceasta usureaza interventia chirurgului, care stie astfel cu precizie unde trebuie sa intervina.
Protocoalele medicale recomanda o radiografie la plamani in timpul analizelor anuale, dupa implinirea varstei de 40 de ani.