Cum putem preveni recidiva infectiei fungice a unghiilor

Actualizat: 24 Septembrie 2024
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Ce este infectia fungica a unghiei


Infectia fungica a unghiilor este o afectiune frecventa si deseori cronica sau cu un caracter recidivant.

Aceasta apare de mai multe ori la acelasi pacient in special daca locul initial a fost o unghie de la degetele de la picioare.

Medicii si cercetatorii au dezvoltat diverse tratamente eficiente impotriva infectilor fungice, iar unele formulari sunt inca in plina ascensiune pe piata farmaceutica, cum este si lacul antifungic.

Chiar si dupa un tratament eficient si o recuperare rapida, tendinta de recidiva a acestor persista.

Cum puteti evita recidiva infectiei unghiale

Recidivele frecvente de infectii fungice unghiale sau tegumentare la adulti pot indica chiar o predispozitie genetica la aceasta afectiune.

Pielea si tesuturile nu pot recunoaste fungul drept un corp strain si astfel sistemul imunitar esueaza in lupta cu acesta, permitand infectarea de fiecare data. Intrucat infectiile fungice la copii sunt rare, la fel sunt si recidivele in cazul lor.

Desi este dificil de prevenit si evitat o infectie fungica, intrucat fungii se gasesc peste tot in jurul nostru, in ultimii ani au fost indicate diverse strategii pentru a evita recidiva acestor infectii.

Este esential sa intelegeti ca fungii sau ciupercile elibereaza "spori" acolo unde sunt prezenti: aceste mici structuri precum niste seminte, din care vor creste alti fungi.

Astfel o infectie a unghiei de la picior va rezulta in contaminarea sosetelor si a incaltamintei.

Pentru a evita recidivele luati in considerare in primul rand aruncarea sau dezinfectarea stricta a tuturor suprafetelor, hainelor, accesorilor care ar fi putut intra in contact cu unghiile infectate in timpul primei infectii.

Adunand informatiile si sfaturile medicilor si ale farmacistilor, acestea sunt cele mai bune strategii pe care le puteti urma pentru a preveni recidiva infectiei fungice unghiale:

1. Utilizati tratamentul medicamentos prescris asa cum v-a fost recomandat, pe toata perioada indicata de catre medic sau farmacist. 

Astfel chiar daca simptomele dispar si unghia isi recapata aspectul sanatos, aplicati in continuare lacul de unghii antifungic si alte tratamente recomandate, pana cand perioada indicata se incheie.

2. Mentineti o igiena buna a mainilor si picioarelor.

Acest pas ar trebui sa fie constant in viata fiecaruia, intrucat ingrijirea unghiilor este un proces indelungat si care poate deveni o rutina eficienta si benefica.

Atat unghiile cat si pielea mainilor si a picioarelor trebuie sa ramana curate, uscate si nu foarte calde indiferent de prezenta sau nu a unei patologii.

Schimbati-va sosetele ori de cate ori este nevoie si alegeti materiale bune atat pentru acestea cat si pentru incaltaminte.

3. Alegeti incaltamintea potrivita.

Fungii prefera intotdeauna un mediu cald, intunecat si umed pentru a se dezvolta.

Astfel o incaltaminte prea stramta, incomoda, din materiale ce favorizeaza transpiratia si nu permite mobilitatea corecta a piciorului si a degetelor, va favoriza atat primo-infectia cat si recidivele.

Acest tip de incaltaminte nu doar ca trebuie evitat pe termen lung, insa trebuie sa dezinfectati cu ajutorul solutiilor speciale sau chiar sa aruncati incaltamintea purtata in timpul primei infectii.

In caz contrar recidiva are sanse mari de aparitie.

4. Continuati sa folositi solutiile topice antifungice precum lacul de unghii antifungic sau cremele antifungice pe termen lung, cam de 2 ori pe saptamana.

Acestea vor avea in primul rand rol profilactic al recidivelor dar si rol in ingrijirea generala a picioarelor si unghiilor.

5. Evitati mersul descult in locuri publice ce nu fac parte din natura, in special in bai publice, vestiare, sali de sport, covoare, saune, piscine interioare etc.

Obiceiul de a purta mereu incaltaminte speciala in aceste situatii va poate salva cu adevarat de infectiile fungice.

6. Faceti-va pedichiura si manichiura.

Fie ca va ocupati dumneavoastra acasa sau ca mergeti la un specialist pentru acest lucru, este esential sa mentineti unghiile curate si scurte, taiate uniform si corect.

Orice modificare de crestere a unghiei ar trebui tratata imediat.

Pentru a evita recidiva asigurati-va ca nu utilizati instrumentele unghiei bolnave si pentru restul unghiilor; dupa vindecarea primei infectii aruncati instrumentele folosite si incepeti un set nou, curat.

7. NU imprumutati obiectele personale ce tin de igiena unghiilor.

Atat pentru preventia recidivei, cat si pentru preventia infectiei primare, incercati sa nu impartiti niciodata obiectele personale cu cei din jur, indiferent de cat de apropiati va sunt.

Orice obiect precum incaltamintea, sosete, prosop, instrumente de ingrijire a unghiilor trebuie sa ramana strict personale pentru a limita orice infectie fungica sau de alta natura.

8. Pudrele antifungice.

Apelati la pudre antifungice special concepute pentru a fi aplicate in incaltaminte, pe talpa interioara. Aceste solutii pot preveni cresterea sporilor fungici.

9. Fiti consecvent/a si aveti rabdare.

Tratamentul unei infectii fungice poate dura de la 1 luna pana la 12 luni.

Statisticile spun ca aproximativ 75% dintre pacientii cu infectii fungice unghiale nu respecta planul de tratament atat cat ar trebui, astfel acesta pierzandu-si eficienta si crescand sansele de recidiva.

Concluzie

Infectiile fungice, desi nu sunt severe si nu afecteaza tesuturile profunde, pot fi cu adevarat incapatanate atunci cand vine vorba de tratament.

Greseala comuna a multor persoane este tratamentul primei infectii si uitarea posibilitatii de recidiva.

Pentru a evita recidivele fungice incercati sa respectati cat mai multe dintre strategiile recomandate de specialisti si amintiti-va ca este un proces indelungat ce necesita rabdare.


Facilitati de tratament

Clinici si cabinete medicale

Cherie Clinique
Tel: 0771399012
Bucuresti, Strada Matasari 53

Citeste si despre:

Cum putem vindeca infectiile fungice ale unghiilor Infectia micotica (micoza) Varicela - varsat de vant (infectie contagioasa) Rosul unghiilor Despre sanatatea pielii si dermatomicoze Recuperarea unghiei: abordari moderne in gestionarea onicomicozei Modificarile patologice ale unghiilor Cum sa tratati unghiile incarnate 10 trucuri pentru unghii sanatoase Scapa definitiv de ciuperca unghiei Trateaza micoza unghiei