Cand este raceala si cand este gripa?

Actualizat: 14 Iunie 2021
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Dr. Livia Claudia Todireasa
Consultant medical:

Dr. Livia Claudia Todireasa
Medic specialist medicina de familie

Raceala si gripa


Raceala si gripa sunt printre cele mai frecvente probleme de sanatate care ne afecteaza in sezonul rece.

Desi au cauze diferite, simptomele celor doua sunt intr-o anumita masura similare si sunt adesea confundate.

Daca vom reusi sa identificam corect cu care dintre acestea ne confruntam, ne va fi mai usor sa reducem timpul de recuperare si sa revenim la starea optima de sanatate.

Cauzele racelii si ale gripei

Atat raceala cat si gripa sunt cauzate de virusuri, insa cei doi agenti patogeni care le provoaca sunt diferiti, iar afectiunile trebuie si ele abordate luand in considerare specificul fiecareia.

Sunt peste 100 de virusuri care declanseaza raceala si un numar considerabil mai mic pentru gripa. Sub denumirea de raceala intra de fapt o serie intreaga de infectii virale ale sistemului respirator generate in cea mai mare parte de rinovirusuri, dar si de adenovirusuri, virusuri coxsackie, echovirusuri, ortomixovirusuri, paramixovirusuri, virusul sincital respirator si enterovirusuri.

Gripa este cauzata de trei tipologii principale de virusuri gripale, denumite generic A, B si C. Cele din categoria A sunt responsabile cel mai frecvent si de epidemiile de gripa.

Simptomele racelii

Primele semne ale racelii sunt durerile in gat, stranutul si senzatia de nas infundat sau rinoree. Tusea este de asemenea unul dintre simptomele de debut ale racelii. In cazul racelii, starile febrile nu sunt obligatorii, iar atunci cand apar, acestea nu depasesc, in general, 38 de grade Celsius.

Starilor febrile li se pot adauga durerile de cap, oboseala sau durerile de urechi. Simptomele se intensifica pe masura ce afectiunea evolueaza si sunt completate de curgerea abundenta a nasului.

Raceala apare la una sau doua zile de la contractarea virusului si are o durata medie de o saptamana. In anumite cazuri, cand virusul care a provocat-o este mai puternic sau sistemul imunitar este mai slabit, aceasta afectiune poate dura pana la doua saptamani.

Simptomele gripei

Manifestarile gripei sunt mai puternice fata de cele ale racelii, iar complicatiile pe care le poate provoca ridica probleme mai grave pentru sanatate. Cel mai elocvent semn ca ne confruntam cu un virus gripal si nu cu o raceala sunt durerile musculare cu o intensitate semnificativa.

De asemenea, febra mare, de pana la 40 de grade Celsius si durerile de cap puternice sunt caracteristice gripei, la fel ca starea de oboseala care se instaleaza pentru o perioada de aproximativ doua, trei saptamani. Pe de alta parte, simptome ca durerea in gat si nasul care curge sunt de o intensitate mai slaba in cazul gripei decat in cazul racelii.

Netratate, atat raceala cat si gripa pot da complicatii grave, de natura pulmonara, cum sunt bronsita, astmul sau pneumonia, precum si otita, sinuzita sau encefalita. De aceea este important sa avem grija de sanatatea organismului, iar intarirea sistemului imunitar, pentru a evita astfel de situatii, sa fie o prioritate in sezonul rece.

Ambele necesita tratament de specialitate deoarece netratate sau tratate la domiciliiu pot da complicatii care uneori necesita internare.

Fiecare au tratament individualizat in fuctie de semnele si simptomele fiecarui pacient,dar una din regulile principale este faptul ca nu luam antibiotic la orice raceala deoarece gripa si raceala nu sunt infectii bacteriene care sa fie tratate cu antibiotic.

In primul rand luam antitermice sau antipiretice daca avem febra, cu mare prudenta si alternand medicatia la fiecare 8 ore; in al doilea rand ne hidratam bine cu ceaiuri, apa, supe calde pentru un aport suplimentar de nutrienti; in al treilea rand luam vitamine impreuna cu decongestionantele nazale, iar daca avem si un teren alergic iar semnele racelii includ si stranut repetat sau hipersecretie lacrimala putem lua si un antialergic.

In cazul gripei tratamentul este mai complex deoarece medicul o sa recomande pe langa cele mentionate mai sus si antivirale specifice pentru a evita unele complicatii.

Prezentarea la medic este obligatorie atunci cand:

-febra nu cedeaza dupa 3 zile de tratament

-apar starile de greata,confuzie,somnolenta excesiva

-mialgiile sunt tot mai puternice

-lipsa poftei de mancare si imposibilatatea hidratarii corespunzatoare

-se instaleaza tusea chinuitoare care te poate trezi noaptea din somn

-apare cefalee rezistenta la tratament

-saturatia pe pulsoximetru scade sub 90%

-imposibilitatea de a merge la servici sau de a face alte activitati

Sfaturi pentru acasa:

-nu treceti peste recomandarile medicale

-nu incercati sa luati si alte medicamente in speranta ca trece mai repede

-nu mariti doza la medicamentele recomandate pentru a nu face supradozare

-nu incercati sa va scadeti febra cu leacuri din batrani

-nu uitati de hidratare

-nu uitati sa va alimentati chiar si fortat

-nu intrerupeti medicatia daca vedeti ca va simtiti mai bine

-nu luati medicamentele pe stomacul gol

-nu luati antibiotice daca nu este cazul

-nu incercati sa va tratati de pe internet

-nu ezitati sa apelati la medicul de familie atunci cand este cazul.


Citeste si despre:

Remedii de ajutor pentru a scapa de raceala si gripa Rinita alergica sau raceala? Afla cum poti face diferenta intre cele doua afectiuni Simptome care trebuie sa te trimita la medic in caz de raceala sau gripa Vaccinarea este ca educatia, adica indispensabila Cand se considera ca esti prea bolnav sau contagios pentru a merge la serviciu? Cosuri cadou elegante, cele mai inspirate alegeri din 2024, pentru medici de top Top 10 suprafete unde 'se ascund' germenii de raceala si gripa Raceala si gripa - oamenii de stiinta au separat fictiunea de adevar Diferenta dintre alergie si raceala Raceala necomplicata: administram sau nu antibiotice? 6 motive pentru care raceala persista