Obiceiuri daunatoare ficatului

Actualizat: 10 Iulie 2017
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


Ficatul este cel mai mare organ intern al corpului, fiind implicat in foarte multe functii, precum digestia, metabolismul, depozitarea substantelor nutritive, cat si in eliminarea toxinelor.

Exista mai multe alimente, dar si obiceiuri care pot imbolnavi ficatul.

Principalele cauze ale imbolnavirii ficatului

Consumul exagerat de dulciuri. Prea mult zahar poate avea un impact negativ asupra organismului, mai ales fructoza, care este greu de asimilat, fiind transformata in grasime care se depune pe organe, producand steatoza hepatica.

De aceea este indicat un consum moderat de bomboane sau produse de patiserie care contin zahar.

Sedentarismul. Aceasta este principala cauza care duce la aparitia obezitatii. De asemenea, o persoana obeza prezinta un risc crescut de aparitie a steatozei non-alcoolice si, in cele din urma, de instalare a cirozei. Riscul este mai mare daca persoanele supraponderale sufera de diabet zaharat.

Important de retinut este faptul ca aceste afectiuni hepatice pot fi prevenite prin combaterea sedentarismului si printr-o alimentatie sanatoasa. De aceea este foarte importanta practicarea regulata a activitatilor fizice, indiferent de tipul acestora.

Suplimentele in exces. Chiar daca au un rol benefic asupra sanatatii organismului, luate in exces si mai ales fara recomandarea unui medic, suplimentele cu vitamine pot imbolnavi ficatul. Cele mai periculoase pentru ficat sunt suplimentele cu vitamina A.

Automedicatia cu analgezice. Sunt persoane care au obiceiul de a lua analgezice fara nicio recomandare medicala si pentru orice durere. Luate frecvent, fara recomandarea medicului de familie, analgezicele pot distruge ficatul.

De asemenea si administrarea excesiva a anumitor medicamente, precum antidepresivele, corticosteroizii pot provoca leziuni hepatice.

Consumul excesiv de alcool. Acesta este un veritabil dusman al ficatului. Mai exact, absorbtia de alcool de catre ficat favorizeaza aparitia ficatului gras, inflamatia ficatului si in cele din urma instalarea cirozei.

Evitarea micului dejun. Fiecare persoana are dimineata o rezerva limitata, mica de glucoza si daca nici nu mananca nimic la micul dejun, ficatul nu va putea avea energia necesara functionarii optime.

Niciodata nu trebuie omis micul dejun, deoarece nu vei obtine energia necesara pentru activitatile programate in acea zi.

Sarea in exces. Consumul excesiv de sare creste tensiunea arteriala, dar poate duce si la instalarea anumitor boli ale ficatului cauzate de retentia de apa din organism.

Alimentatia nesanatoasa. Foarte multe alimente sunt astazi nocive pentru organism.

De asemenea, obiceiul oamenilor de a manca in graba, stresati, de a sari peste mesele principale si de a inlocui mancarea sanatoasa, gatita in casa cu cea de tip fast-food poate cauza unele complicatii de nivel hepatic.

Bauturile carbogazoase. Sunt studii care arata ca o cantitate mare de bauturi carbogazoase reprezinta un risc mai crescut de aparitie a steatozei hepatice. Este recomandat sa evitati consumarea acestor bauturi si sa le inlocuiti cu sucurile naturale, preparate in casa.


Citeste si despre:

Ficatul gras (steatoza hepatica) Dieta pentru persoanele cu ficat gras Steatoza hepatica, un dusman mut 10 pasi simpli de retinut pentru un ficat sanatos Cele mai bune alimente pentru un ficat sanatos Ciroza hepatica Aspecte esentiale despre ficat De ce te trezesti cu mainile amortite si ce sa faci pentru un somn lipsit de griji Ghid pentru ingrijirea piciorului diabetic: cum sa previi complicatiile Ce poate duce la deteriorarea ficatului 6 obiceiuri care afecteaza ficatul Ciroza hepatica - boala care nu prezinta simptome timpurii Alimente daunatoare ficatului. Alternative sanatoase Cum sa previi bolile de ficat Cea mai frecventa afectiune a ficatului Ficatul gras non alcoolic