Spalaturile vaginale

Actualizat: 27 Septembrie 2018
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


Spalaturile vaginale se refera la procesul de spalare sau curatare a vaginului cu ajutorul apei sau a unei solutii speciale, pentru eliminarea continutului uterului.

Spalaturile vaginale se pot face cu diverse substante eliberate fara prescriptie medicala, dar si cu anumite tipuri de substante recomandate de medic pentru tratarea unor conditii sau pregatirea pentru anumite proceduri.

De ce aleg femeile spalaturile vaginale

Femeile aleg sa foloseasca dusurile sau spalaturile vaginale dintr-o varietate de motive. Multe dintre acestea sunt mituri sau informatii eronate legate de efectul benefic al spalaturile vaginale. Astfel se considera ca prin dusurile vaginale:

- pot fi clatite resturile de sange menstrual ramase in uter la sfarsitul perioadei menstruale - acest lucru nu este necesar intrucat curatarea va avea loc fara alte interventii, in mod natural.

- se vor evita sarcina, bolile cu transmitere sexuala sau alte infectii - spalaturile vaginale nu au rol contraceptiv si nici nu pot proteja organismul de bolile cu transmitere sexuala sau alte infectii. Prin folosirea excesiva a spalaturilor vaginale poate creste riscul dezvoltarii unor infectii.

- se vor diminua mirosurile vaginale - femeile care au un miros vaginal neobisnuit trebuie sa consulte medicul pentru un diagnostic corect, intrucat acesta poate fi simptomul unor infectii grave, iar spalaturile vaginale pot duce la complicatii.

- vor fi mai curate - de fapt, vaginul se curata singur, iar dusurile vaginale nu sunt necesare.

- sporesc eficienta tratamentelor prescrise de medic pentru tratarea infectiilor cronice cu fungi sau bacterii - dusurile in acest scop ar trebui sa se faca doar la indicatiile medicului.

Sunt sanatoase spalaturile vaginale?

Raspunsul este nu. Spalaturile vaginale scad sansele unei femei de a ramane insarcinata, pe parcursul unei luni cu aproximativ 30%. Pe de alta parte, spalaturile vaginale care se fac in mod regulat schimba flora si echilibrul chimic, delicat al vaginului si pot predispune la aparitia infectiilor.

De asemenea, in timpul dusurilor vaginale pot fi introduse bacterii in vagin care se pot raspandi in colul uterin, uter si trompele uterine. Cercetatorii au descoperit ca femeile care au facut in mod regulat spalaturi vaginale au mai multe iritatii si infectii, cum ar fi vaginita bacteriana, si un numar crescut de boli cu transmitere sexuala.

In plus, persoanele de sex feminin se confrunta cu un risc semnificativ de a dezvolta boala inflamatorie pelvina, o afectiune cronica, ce poate duce la infertilitate sau chiar la deces daca nu este tratata.

Vaginita bacteriana si boala inflamatorie pelvina pot avea reactii adverse grave in timpul sarcinii, ce includ infectii ale nou-nascutilor, complicatii in travaliu si chiar nastere prematura. Din aceste motive, dusurile nu sunt recomandate pentru curatarea in mod constant a vaginului.

Pentru a mentine igiena si a nu perturba echilibrul delicat al vaginului, nu se vor introduce solutii si substante in interiorul acestuia, intrucat vaginul are capacitatea de a se curata singur.

Curatarea vaginului

Vaginul se curata in mod natural prin intermediul propriilor sale secretii mucoase. In timpul baii sau dusului, se vor folosi apa calda si sapunul bland, fara parfum, pentru curatarea zonelor exterioare ale vaginului. Produsele de igiena intima cum ar fi sapunurile speciale, pulberile si spray-urile nu sunt necesare si pot determina iritatii ale tesuturilor sensibile.


Citeste si despre:

10 metode practice pentru prevenirea candidozelor vaginale Mancarimile vaginale Tratament candidoza vaginala Diferentele dintre candidoza vaginala si cea bucala - cauze, simptome si tratament Lubrefierea insuficienta a vaginului Una din cinci femei se confrunta cu vaginita in timpul sarcinii Vaginita bacteriana-generalitati 3 lucruri pe care trebuie sa le stii despre tratamentul endometriozei 3 din 10 femei dezvolta un nou episod de infectie urinara in 12 luni de la prima infectie. Cum poti calcula care e riscul tau de a face o noua infectie si ce poti face ca sa le previi Recoltarea produselor biologice pentru analize (recoltarea urinei, a sangelui, a materiilor fecale, a secretiilor) Herpes genital - cauze, simptome, tratament Cand este necesar consultul ginecologic? Sexul si mituri legate de sex si sarcina Sarcina (normala, patologica si extrauterina) Semne si simptome ale afectiunilor vaginale Atrofia vaginala