Rolul terapiei laser in tratarea afectiunilor

Actualizat: 12 Aprilie 2024
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Dr. Bianca-Maia Sablici
Consultant medical:

Dr. Bianca-Maia Sablici
Medic Rezident Medicina Fizica si de Reabilitare

Spitalul Clinic Municipal de Urgenta Timisoara

Ce este laserul?


Denumirea “LASER” este un acronim care provine din limba engleza (Light Amplification of Stimulated Emission of Radiation) si se defineste in limba romana ca fiind amplificarea luminii prin emisie stimulata de radiatie.

LASER-ul este o sursa de radiatie electromagnetica, la fel ca si lumina. Totusi, cele doua sunt complet diferite prin proprietatile lor. Lumina normala se propaga in toate directiile si are culori diferite, pe cand lumina laser are monodirectionalitate si o singura culoare.

LASER-ul este o procedura terapeutica de fizioterapie non-invaziva. Aplicarea lui este nedureroasa, aseptica si are multiple indicatii terapeutice in medicina. In cabinetele de recuperare medicala acesta este un tratament devenit deja standard si se foloseste zi de zi cu rezultate foarte bune in afectiunile musculo-scheletale. Piata actuala de aparatura de fizioterapie este foarte dezvoltata, existand o gama larga de aparate de LASER terapeutice.

Tipuri de laser

In fizioterapie exista trei tipuri de laser care se folosesc in prezent si anume:

Terapia cu LASER de intensitate joasa (LLLT)

Terapia cu LASER de intensitate inalta (HILT)

Terapia cu LASER cu sistem inchis de unde electromagnetice multiple (MLS)

Din perspectiva clinica, rezultatele tratamentului pot varia in functie de tipul de LASER folosit.

Terapia cu LASER si-a castigat popularitatea la scurt timp dupa descoperirea lor in anii 1960, iar in Romania terapia cu LASER de intensitate joasa a fost cea mai folosita metoda din cele trei enumerate mai sus. Mai nou, terapia cu LASER de inalta intensitate castiga din ce in ce mai mult teren prin avantajele oferite precum o patrundere in adancime mai mare a fasciolului luminos, numarul redus de sesiuni de aplicare necesare si timpul redus de expunere.

Afectiuni tratate

Reumatism degenerativ (durerile musculo-scheletare cronice in cazul artrozelor, cum sunt: spondiloza, gonartroza, coxartroza, durere lombara joasa, artroze la nivelul degetelor mainii, hernie de disc neoperata, etc.)

Reumatism inflamator (poliartrita reumatoida, spondilita anchilozanta) in afara puseului acut

Reumatism abarticular (bursite, tendinite, epicondilite- epicondilita laterala “cotul tenismenului”, epicondilita mediala “cotul jucatorului de golf”, fasceita plantara, etc.)

Afectiuni ortopedice acute (entorse, hematoame, contuzii, intinderi musculare, etc.)

Afectiuni neurologice periferice (nevralgii-nevralgie de trigemen, pareze faciale periferice, sindrom de tunel carpian, sindrom de canal Guyon, etc.)

Afectiuni de parti moi (cicatrici post-operatorii, chist sinovial, etc.)

Beneficii

Printre efectele majore ale terapiei cu LASER putem enumera urmatoarele:

Efect antalgic- reduce durerea atat acuta cat si cronica in zona tratata prin actiunea asupra terminatiilor nervoase libere

Efect antiinflamator- reduce inflamatia locala
Efect regenerativ- stimularea proceselor de vindecare, accelereaza vindecarea plagilor
Efect antiedematos- scade edemul prin modificarea presiunii hidrostatice intracapilare

Efect miorelaxant- de relaxare musculara
Stimuleaza neovascularizatia- regenerarea vaselor de sange
Majoritatea oamenilor sustin ca se simte o imbunatatire a simptomatologiei chiar dupa primele sedinte. In medie sunt necesare aproximativ 10 sedinte de tratament.

Contraindicatii

Nu se indreapta niciodata fascicolul LASER la nivelul ochilor. Toti cei prezenti la locul unde se efectueaza tratamentul trebuie sa poarte ochelari de protectie speciali. Altfel, exista riscul de ardere a corneei sau a retinei.

Tratamentul LASER nu se aplica bolnavilor de cancer, femeilor gravide sau aflate la menstruatie, celor ce sufera de tromboza venoasa profunda.

De asemenea, nu se fac aplicatii pe regiunea anterioara a gatului la nivelul glandei tiroide sau in zona arterelor carotide. Prezenta unui pacemaker cardiac sau a tulburarilor de ritm si de conducere a inimii necesita mare atentie si interzic folosirea laserului la nivelul toracelui.

Atentie daca in zona tratata se afla un tatuaj, deoarece se poate produce depigmentarea acestuia.

In cazul efectuarii unei infiltratii se recomanda asteptarea efectuarii tratamentului LASER deoarece poate produce modificari asupra efectului pe care il are medicamentul.
Sunt importante cunostintele clinice atunci cand se ia in considerare laserterapia pentru a diminua riscurile. Pentru o aplicatie terapeutica eficienta este necesara cunoasterea mecanismelor de actiune si parametrii fizici ai LASER-ului.

Efecte adverse

Tratamentul cu LASER este considerat unul non-invaziv, iar reactiile adverse sunt relativ rare. In cazul neaplicarii corespunzatoare poate aparea eritem tanzitoriu (roseata) care sa dureze de la cateva minute la cateva ore post aplicare, hiperpigmentare a pielii sau chiar arsura daca doza si timpul de aplicare nu au fost bine alese.

Ca pacient, exista anumite indicatii ce ar trebui respectate pentru o buna colaborare si beneficiere a tratamentului. Trebuie sa purtati ochelari de protectie speciali, sa nu va miscati dupa pozitionare, sa nu dormiti cand se efectueaza tratamentul pentru a putea anunta aparitia vreunei senzatii neplacute si sa nu atingeti aparatul. De asemenea, trebuie avut grija la igiena personala inainte de tratamentul de fizioterapie.

Concluzii

Aplicarea LASER-ului necesita un diagnostic cert. Inainte de a efectua tratamentul cu LASER este necesar sa efectuam o serie de investigatii clinice si paraclinice care sa ne orienteze cu privire la tratament. Pentru a putea beneficia de un tratament corespunzator este important consultul medicului.

Eficacitatea utilizarii LASER-ului a fost demonstrata de-a lungul anilor. Printr-un tratament adecvat de recuperare medicala cu indicatiile corespunzatoare, timpul de vindecare este scurtat, durerile musculo-scheletale sunt diminuate si astfel reintoarcerea la un stil de viata activ este garantata.

Bibliografie:
https://www.physiotattva.com/therapies/laser-therapy
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4743666/
https://eliemalek.com/specialties/extracorporeal-shock-wave-treatment-eswt/
https://www.physio-pedia.com/Low_Level_Laser_Therapy


Facilitati de tratament

Clinici si cabinete medicale

Quantica720
Tel: 0723271738
Sectorul 1, Strada Dr. Iacob Felix 49, București 011033

Citeste si despre:

Degenerarea maculara Organizarea si desfasurarea screening-ului in cancerul de col uterin Tratamente eficiente pentru acnee Retinopatia diabetica Notiuni generale despre glaucom Ce afectiuni pot fi detectate cu ajutorul unui RMN cerebral Cauzele si tratamentul venectaziilor Care este candidatul ideal pentru botox/acid hialuronic si de la ce varsta se poate face? Tumorile oculare din perspectiva oncologului Optiuni terapeutice in cancerul pulmonar Gingivectomia - beneficii estetice si terapeutice