Spitalizarea de maximum 12 ore, masura luata din iunie de autoritati pentru prevenirea internarilor fictive

Actualizat: 06 Iunie 2014
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Modificarile care au fost adoptate in sistemul sanitar romanesc incepand cu luna iunie vizeaza si spitalizarea de maximum 12 ore.

Noile reguli in sistemul medical romanesc vizeaza si tratarea a nu mai putin de 104 afectiuni in maximum 12 ore de internare, incepand cu luna iunie 2014. Autoritatile au luat masura pentru a combate obiceiul medicilor de a interna pacienti cu zilele, pentru cele mai simple investigatii si analize.

Unele forme de hepatita, pneumonie, gastrita, diabet si alte afectiuni vor trebui rezolvate in spital de dimineata pana seara, iar continuarea tratamentului va fi ambulatorie (la domiciliu). Doar in cazurile grave sau in care apar complicatii, spitalizarea va fi prelungita.

In noul context, medicii vor avea la dispozitie 12 ore pentru realizarea tuturor testelor necesare, punerea diagnosticului, realizarea interventiilor chirurgicale si prescrierea tratamentului pentru fiecare pacient care se prezinta la spital cu una dinte afectiunile mentionate in lista impusa de CNAS.

Autoritatile avertizeaza ca unitatile sanitare vor fi atent monitorizate si ca se vor lua masuri severe pentru nerespectarea regulilor.


Citeste si despre:

Reguli de validare a cazurilor spitalizate in regim de spitalizare Metodologia concursului de rezidentiat iunie 2008 Alimentatia in functie de varsta: 6-12 luni Metodologia pentru aplicarea OG nr. 12/2008 privind organizarea si finantarea rezidentiatului 12 reguli de sanatate care pot fi incalcate! Publicul larg in dialog cu medicii si farmacistii pe 12 iunie la 'Intalnirile SaFrIna', editia Bucuresti Cum iti protejeaza pigmentul macular ochii in fiecare zi Tu esti atent la retractiile gingivale? Cantitatile recomandate de Acid Folic si Vitamina B 12 12 reguli de aur pentru parinti Raportarea si colectarea datelor pentru supravegherea bolilor transmisibile 12 reguli de respectat pentru a evita aparitia diabetului Modificarea metodologiei pentru aplicarea prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 12/2008 privind organizarea si finantarea rezidentiatului De cat somn aveti nevoie pentru o sanatate de fier