Anestezia – tipuri, riscuri si efecte adverse

Actualizat: 28 Ianuarie 2022
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Ce este anestezia


Anestezia este un tratament medicamentos ce va impiedica sa simtiti durerea, fiind folosita preponderent in timpul interventiilor chirurgicale. Medicamentele folosite pentru blocarea sensibilitatii si durerii se numesc anestezice. Unele anestezice sunt folosite pentru blocarea locala, unor parti izolate din organism, in timp ce anestezia generala blocheaza sensibilitatea intregului corp.

Cum functioneaza anestezia?

Anestezia actioneaza prin blocarea temporara a sensibilitatii si a durerii transmise prin intermediul terminatiilor nervoase din organism. Nervii periferici, conectati in mod normal la maduva spinarii si creier, nu vor mai transmite informatia catre aceste structuri.

Tipuri de anestezie

Tipul de anestezie pe care medicul anestezist il va alege depinde de tipul si scopul procedurii. Astfel, optiunile includ:

Anestezie locala: aceasta blocheaza o portiune mica din organism. Acest tip poate fi folosit in biopsiile de piele, interventiile dentare chirurgicale si operatia pentru cataracta. Pacientul este treaz in timpul interventiei.

Anestezie regionala. Aceasta blocheaza o regiune mai mare, precum un membru sau jumatatea inferioara a corpului. Pacientul poate fi treaz in timpul interventiei, sau poate fi sedat. Exemplele includ epidurala folosita in timpul nasterii naturale, rahianestezia (anestezie administrata in coloana), sau anestezia membrului superior pentru chirurgia mainii.

Anestezia generala.  Acest tip de anestezie va adoarme complet, astfel incat nu veti simti, auzi, vedea nimic in timpul procedurii, pana la trecerea efectului. Aceasta este folosita pentru interventii chirurgicale mai complexe, precum cele pentru abdomen, torace, cap. Fiind cea mai puternica anestezie, dozele trebuie foarte atent calculate, iar pacientul trebuie monitorizat pe tot parcursul interventiei, cat si dupa.

• Sedare: Sedarea este un tip unic de anestezie, care adoarme pacientul si pentru alte scopuri inafara celor chirurgicale. Interventii precum colonoscopii, cateterizare cardiaca, intubatie oro-traheala sunt frecvent asociate cu sedare. Medicamentele utilizate pentru sedare se administreaza de asemenea in doze exacte, in functie de numarul de kilograme. Sedarea poate de asemenea insoti anestezicele clasice in timpul unei operatii, pentru un efect amplificat.

Moduri de administrare

In functie de procedura si de tipul de anestezie administrata, medicul poate administra substanta propriu-zisa pe urmatoarele cai:
• Cale inhalatorie: administrare folosita preponderent in anestezia generala
• Injectii intramusculare sau intravenoase (mai frecvent)
• Topic : emulsii, spray-uri, creme sau patch-uri anestezice aplecate pe piele sau la nivelul ochilor, pentru procedurile minim invazive, locale.

Pregatire pre-anestezie

Pacientii trebuie pregatiti riguros inainte de administrarea anesteziei. Acestia trebuie instruiti si ajutati de catre personalul medical pentru o buna pregatire pre-anestezie, potrivita interventiei ce urmeaza. Desigur, in cazul interventiilor de urgenta, aceste etape premergatoare nu vor putea fi realizate. In cazurile in care stiti din timp ca urmeaza o interventie cu anestezie, tineti cont de acesti pasi:

• Asigurati-va ca medicul are deja o lista cu toate medicamentele si suplimentele pe care le luati. Acestea pot interactiona cu anestezicele, crescand riscul de complicatii
• Evitati consumul de alimente si bauturi pentru aporixmativ 8 ore inainte de a merge la spital.
• Evitati fumatul, chiar si pentru o zi inainte de procedura. Cele mai bune rezultate au fost vazute la pacientii ce nu au fumat timp de 2 saptamani inainte de procedura
• Opriti administrarea suplimentelor naturale cu o saptamana sau doua inaintea procedurii.
• Nu luati medicamente noi cu cel putin 24 de ore inainte de procedura.

In timpul anesteziei

Medicul specialist anestezist se va ocupa de administrarea anesteziei si monitorizarea dumneavoastra in timpul interventiei. Acesta va:
• Administra una sau o combinatie de substante anestezice, in doza potrivita. De asemenea, poate administra medicamente antiemetice.
• Monitoriza semnele vitale: tensiunea arteriala, saturatia de oxigen, pulsul si frecventa cardiaca.
• Identifica si rezolva eventualele probleme aparute, precum reactiile alergice sau modificarea parametrilor vitali.
• Asigura tratamentul durerii imediat dupa interventie, prin administrare de antialgice puternice.

Imediat dupa anestezie

Pentru procedurile ce folosesc anestezie locala, indicatiile de dupa procedura nu sunt specifice, iar pacientul poate merge acasa curand dupa si isi poate desfasura majoritatea activitatilor.

In cazul anesteziei regionale sau generale, recuperarea va fi mai lunga si va avea indicatii precise, precum:
• Nu conduceti catre casa, chemati pe cineva sa o faca
• Nu consumati alcool pentru urmatoarele 24 de ore
• Nu luati alte medicamente decat cele prescrise de catre medic
• Nu luati decizii importante, de ordin legal, imediat dupa procedura, intrucat veti fi intr-o stare usor euforica

Riscuri si efecte adverse

Majoritatea efectelor adverse ale anestezicelor sunt temporare si dispar in decurs de 24 de ore, dar unele pot fi periculoase, amenintatoare de viata. In cazul folosirii unor doze prea mari, pacientul poate ramane anesteziat prea mult timp, ceea ce implica riscuri serioase.

In majoritatea cazurilor insa, puteti experimenta unul sau mai multe dintre urmatoarele simptome, dupa trezire:
Dureri musculare si dureri de spate
• Frisoane si usoara hipotermie
• Dificultati de mictiune
• Fatigabilitate
• Dureri de cap
• Mancarimi
• Greata si varsaturi
• Durere, roseata, rigiditate la locul injectarii

Complicatiile ce pot aparea nu tin de doza anestezicului sau de substanta activa, ci pur si simplu de toleranta organismului pentru acestea si pentru interventie. Din pacate, unori sunt inevitabile.

Astfel, complicatiile posibile includ:

• Esecul anesteziei. Din motive necunoscute, 1 din 10000 de pacienti ce primesc anestezie generala experimenteaza constientizare in timpul interventiei. Acestia pot vedea si auzi ce se intampla in jur, pot simti durere de diferite grade, dar nu se pot misca sau vorbi

• Atelectazie pulmonara (colaps pulmonar). Interventiile cu anestezie generala includ intubatia oro-traheala, de cele mai multe ori. Pacientul respira artificial, cu ajutorul unui ventilator, in timpul operatiei. Riscul de colaps pulmonar apare atunci cand sonda de intubatie se blocheaza cu secretii sau impuritati.

• Hipertermia maligna. Acesta este un sindrom rar, iar persoanele ce prezinta hipertermie maligna experimenteaza reactii grave in timpul anesteziei. Acestia vor deveni febrili si vor prezenta contracturi musculare. Astfel, este esential ca medicul sa stie inainte daca pacientul are aceasta boala, sau oricare alta afectiune.

• Leziuni nervoase. Desi rare, unii pacienti pot experimenta leziuni temporare sau permanente ale nervilor periferici, manifestate prin furnicaturi, slabiciune sau durere.

• Delir postoperator. Pacientii varstnici sunt mai susceptibili la aparitia acestui fenomen. in delirul postoperator apare confuzie tranzitorie, probleme de memorie si de afectivitate. Perioada variaza de la persoana la persoana, rareori devenind permanenta.

Categorii de risc

Exista cateva categorii de risc ce favorizeaza aparitia complicatiilor in urma anesteziei. Astfel, persoanele cu risc crescut sunt cele care au:
• Varsta inaintata
• Diabet zaharat sau afectiuni renale
• Istoric familial de hipertermie maligna
• Boli cardiace, hipertensiune arteriala sau accidente vasculare in antecedente
• Boli pulmonare, precum astm bronsic sau BPOC
• Obezitate
• Afectiuni neurologice
• Apnee de somn

Concluzie

Anestezicele sunt substante foarte utile si revolutionare pentru medicina, in special pentru chirurgie. Fiecare tip de anestezie are indicatii exacte, iar dozele trebuie atent calculate pentru fiecare pacient, de catre medicul specialist. Riscurile si complicatiile sunt uneori inevitabile si este important ca pacientii sa le cunoasca inainte de interventie.

Bibliografie:
https://my.clevelandclinic.org/health/treatments/15286-anesthesia
https://www.hopkinsmedicine.org/howard_county_general_hospital/services/surgery/anesthesiology/anesthesia_options_risks_and_side_effects.html


Facilitati de tratament

Clinici si cabinete medicale

Ovidius Clinical Hospital
Tel: 0241480400
Constanta, DN 2A, Km 202+880

Citeste si despre:

Endoscopia: tipuri, pregatire si riscuri potentiale Tipuri de arsuri si tratamentul lor Fetoscopia – Metoda invaziva de diagnostic Marirea buzelor Proceduri de umplere a ridurilor Ce afectiuni pot fi detectate cu ajutorul unui RMN cerebral Microdermabraziunea Chirurgia leziunilor de ligament incrucisat anterior - recomandari de exercitii fizice Cancerul oral Fenciclidina Avortul medicamentos - pregatire, riscuri si efecte adverse