Ticurile la copii

Ce sunt ticurile

Ticurile reprezinta miscari rapide si repetitive ale muschilor care duc la socuri sau sunete ale corpului brusc si greu de controlat. Sunt destul de frecvente in copilarie si de obicei apar pentru prima data in jurul varstei de 5 ani. Foarte ocazional pot incepe la varsta adulta.

Ticurile nu sunt de obicei grave si, in mod normal, se imbunatatesc in timp. Dar, ele pot fi frustrante pentru copii si nu numai.

Semne si simptome

Ticurile motorii sunt miscari care pot afecta orice parte a corpului, dar in special fata, ochii, capul si umerii. Orice miscare poate fi un tic si miscarea se face fara un motiv sau scop clar.

Ticurile fonice, care scot un sunet, pot include orice, de la sunetele, silabe, pana la cuvinte sau chiar fraze. Pot suna exagerat si in afara contextului.

Ticurile vin si pleaca si se pot schimba in timp, iar un tic se poate opri pe masura ce incepe altul.

Unii oameni isi pot suprima ticurile pentru perioade scurte, chiar daca sunt involuntare. Acest lucru poate fi greu de facut pentru o lunga perioada de timp si pot aparea mai multe ticuri dupa aceea.

In general, ticurile sunt reduse in perioadele de concentrare activa.

Cauze

Nu este clar ce cauzeaza ticurile intr-adevar. Se crede ca se datoreaza modificarilor din partile creierului care controleaza miscarea.

Ele pot aparea in familii si este probabil sa existe o cauza genetica in multe cazuri. Ele apar adesea alaturi de alte afectiuni, cum ar fi: tulburare de hiperactivitate cu deficit de atentie sau tulburare obsesiv-compulsiva.

Factori de risc

Ticurile se pot intampla aleatoriu si pot fi asociate cu ceva precum stresul, anxietatea, oboseala, entuziasmul sau fericirea. Tind sa se inrautateasca daca se vorbeste despre ei sau se concentreaza asupra lor.

Tipologie

Exista multe tipuri de ticuri in randul copiilor. Unele afecteaza miscarea corpului (ticurile motorii), iar altele au ca rezultat un sunet (ticurile vocale sau fonice). Printre acestea se regasesc:
• clipirea, incretirea nasului sau strambarea
• smucirea sau lovirea cu capul
• clicul sau atingerea pe degete
• atingerea altor persoane sau lucruri
• tusea, mormaitul sau adulmecarea
• repetarea unui sunet sau a unei fraze – intr-un numar mic de cazuri, acesta poate fi ceva obscen sau ofensator

Diagnostic

Ticurile sunt diagnosticate de un medic pediatru sau neurolog. Nu sunt necesare teste pentru a diagnostica ticurile.

Pediatrul dumneavoastra sau neurologul va poate cere sa descrieti sau sa imitati miscarile pe care le face copilul dumneavoastra. Vor intreba copilul despre experienta pe care a avut-o cu ticurile. Videoclipurile de acasa pot fi, de asemenea, utile pentru diagnosticare.

Unii copii cu ticuri se confrunta cu probleme suplimentare, cum ar fi dificultati de concentrare, agitatie, impulsivitate si anxietate. Pediatrul sau neurologul dumneavoastra va vor intreba, de asemenea, despre dezvoltarea, invatarea si concentrarea copilului dumneavoastra.

Criterii de diagnostic:
• prezenta ticurilor sub diferite forme: motorii, vocale;
• ticurile survin de mai multe ori pe zi timp de cel putin 4 saptamani (la cele tranzitorii) si mai mult de 1 an (la cele cronice)
• debut inainte de 18 ani
• posibila asociere cu fenomene obsesionale
• Tulburarea Tourette: ticuri motorii si vocale,de mai multe ori pe zi,pe o perioada de mai mult de 1 an fara o perioada fara ticuri de mai mult de 3 luni consecutive

Diagnostic diferential

• Alte miscari involuntare: diston-diskinetice, coreo-atetozice, mioclonice, tremor involuntar, stereotipii.
• Tulburari obsesiv-compulsive
• Schizofrenie
• Depresie

Tratament

Tratamentul nu este intotdeauna necesar daca un tic este usor si nu cauzeaza alte probleme. Daca un tic este mai sever si afecteaza activitatile de zi cu zi, se pot recomanda terapii care urmaresc sa reduca frecventa cu care apar ticurile.

Principalele terapii pentru ticuri sunt:
• Terapia de inversare a obiceiurilor – aceasta are scopul de a va ajuta pe dumneavoastra sau pe copilul dumneavoastra sa invete miscari intentionate care „concureaza” cu ticurile, astfel incat ticul sa nu se intample in acelasi timp

• Interventie comportamentala cuprinzatoare pentru ticuri– un set de tehnici comportamentale pentru a ajuta la invatarea abilitatilor de reducere a ticurilor

• Expunere cu prevenirea raspunsului– aceasta are ca scop sa va ajute pe dumneavoastra sau pe copilul dumneavoastra sa va obisnuiti cu senzatiile neplacute care sunt adesea resimtite chiar inainte de un tic, ceea ce poate opri aparitia ticului

• Exista si medicamente care pot ajuta la reducerea ticurilor. Acestea pot fi utilizate impreuna cu terapiile psihologice sau dupa ce au incercat aceste terapii fara succes.

Cand trebuie sa consulti medicul

Ticurile nu sunt de obicei grave si nu dauneaza creierului. Nu este intotdeauna necesar sa consultati un medic de familie daca este usor si nu cauzeaza probleme. Uneori. pot disparea la fel de repede cum apar.

Consultati un medic daca sunteti ingrijorat de ticurile dvs. sau ale copilului dvs. daca acestea:
• apar foarte regulat sau devin mai frecvente sau mai severe
• provoaca probleme emotionale sau sociale, cum ar fi jena, intimidarea sau izolarea sociala
• provoaca durere sau disconfort (unele ticuri pot determina persoana sa se raneasca accidental)
• interfereaza cu activitatile zilnice, la scoala sau la locul de munca
• sunt insotite de furie, depresie sau autovatamare

Cum traim cu afectiunea

Una dintre provocarile legate de a avea ticuri este raspunsul familiei, prietenilor sau altor persoane din jurul copilului tau.

Este o idee buna ca acesti indivizi sa nu faca tam-tam cu privire la ticuri atunci cand le observa (ignorand activ). A cere tanarului sa opreasca comportamentul sau a-l pedepsi pentru ticuri poate agrava ticurile, deoarece tanarul nu le face in mod intentionat. Poate fi util sa discutati acest lucru cu profesorii scolii in privat, astfel incat toata lumea acasa si la scoala sa raspunda la ticuri in acelasi mod.

Concluzii

In cele mai multe cazuri, ticurile se imbunatatesc in timp sau se opresc complet. Uneori pot dura doar cateva luni, dar adesea vin si pleaca de-a lungul mai multor ani. In mod normal, acestea sunt cele mai severe de la aproximativ 8 ani pana la adolescenta si, de obicei, incep sa se imbunatateasca dupa pubertate.

Bibliografie
https://www.rch.org.au/kidsinfo/fact_sheets/Tics
https://www.bmj.com/content/376/bmj-2021
https://www.nhs.uk/conditions/tics