De ce apar durerile menstruale si cum pot fi ameliorate

Actualizat: 04 Octombrie 2023
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Dr. Stefania Grigore
Consultant medical:

Dr. Stefania Grigore
Medic rezident Reumatologie

Ce sunt durerile menstruale


Durerea menstruala, denumita si dismenoree, este o durere periodica asociata cu menstruatiile, ce poate fi primara (ce nu este cauzata de o patologie pelvina) sau secundara (cauzata de boala inflamatorie pelvina, endometrioza, fibroame uterine, chiste ovariene sau adenomioza).

Cum se manifesta

In cazul dismenoreei primare, in general, simptomele apar la inceputul menstruatiei si dispar in cateva zile.
In cazul dismenoreei secundare, simptomele incep de obicei la mijlocul ciclului menstrual anterior si se accentueaza in severitate la sfarsitul menstruatiei.

Semne si simptome

Durerea apare la nivelul abdomenului inferior (la nivel pelvin), avand un caracter colicativ si fiind asociata cu menstruatia. Pot aparea, de asemenea, senzatie de greata, varsaturi, dureri de cap, diaree si o sensibilitate moderata abdominala.

Cauze

Cauzele pot fi bolile din sfera ginecologica sau durerea poate aparea in mod fiziologic.

Factori care pot influenta aparitia durerilor menstruale

Persoanele ce prezinta un risc crescut de a avea dureri menstruale sunt cele cu menstruatie abundenta si prelungita, prima menstruatie la o varsta mai mica de 12 ani, un indice de masa corporala mai mic de 20 kg/m2, boala inflamatorie pelvina, cele ce au suferit o agresiune sexuala, fumatoarele, si cele ce sufera de sindrom premenstrual.

Tipuri de afectiuni

Endometrioza este o afectiune in care tesutul care captuseste uterul (endometrul) creste in afara lui, precum la nivelul ovarului, in cavitatea abdominala sau la nivelul trompelor uterine, desi acest tesut poate aparea aproape la nivelul oricarui organ.

Deoarece aceste bucati de tesut sangereaza in timpul menstruatiei, pot provoca edeme, cicatrici si durere menstruala la nivelul abdomenului inferior sau a altor zone, in functie de localizare.

Adenomioza este o afectiune in care mucoasa uterului creste in interiorul muschiul uterului. Aceasta afectiune poate determina uterul sa devina mult mai mare decat ar trebui sa fie, impreuna cu sangerari si dureri anormale.

Fibroamele uterine (tumori benigne) sunt excrescente necanceroase in interiorul, exteriorul sau in peretii uterului, care pot determina dureri in timpul perioadei menstruale.

Boala inflamatorie pelvina (BIP) este o infectie cauzata de bacterii care incepe in uter si se poate raspandi la alte organe de reproducere. BIP poate provoca dureri de stomac sau dureri in timpul activitatii sexuale.

Chisturile ovariene sunt mici saci umpluti cu lichid la nivelul ovarelor, in general non-canceroase. Unele dintre ele pot cauza o durere surda la nivelul abdomenului inferior.

Diagnostic

Pentru diagnosticarea durerii menstruale severe, medicul ginecolog are nevoie de informatii legate de istoricul medical si va realiza o examinare pelvina.

Este indicata testarea beta-HCG pentru a exclude prezenta unei sarcini, respectiv realizarea de culturi de sange sau din vagin pentru a exclude prezenta unei infectii. Ecografia poate fi utilizata pentru detectarea unor leziuni ovariene sau uterine. Laparoscopia sau histeroscopia pot fi necesare pentru depistarea unor afectiuni intrauterine, intraabdominale sau a endometriozei.

Pentru multe femei, unele dureri din timpul menstruatiei sunt normale. Cu toate acestea, ar trebui sa contactati medicul daca:

• Antiinflamatoarele nesteroidiene si masurile de ingrijire personala nu ajuta, iar durerea persista,
• Apare agravarea brusca a crampelor abdominale,
• Aveti peste 25 de ani si crampe severe apar pentru prima data,
• Aveti febra asociata cu durerile menstruale,
• Aveti dureri chiar si atunci cand nu sunteti in perioada de sangerare menstruala.

Tratament

Pentru dismenoreea primara sunt indicate antiinflamatoarele nonsteroidiene (AINS), alte pilule sau metodele contraceptive hormonale, iar pentru dismenoreea secundara este indicata tratarea infectiei cauzatoare sau a afectiunii uterine sau ovariene.

Pe langa ameliorarea durerii, antiinflamatoarele reduc cantitatea de prostaglandine pe care o produce uterul si le diminueaza efectele. Acest lucru ajuta la reducerea crampelor.

Puteti lua antiinflamatoarele atunci cand aveti primele simptome sau cand incepe menstruatia. Puteti continua sa le luati cateva zile. Nu trebuie sa luati antiinflamatoarele daca aveti ulcere sau alte probleme de stomac, probleme de sangerare sau boli hepatice. De asemenea, nu ar trebui sa le luati daca sunteti alergica la aspirina.

Verificati intotdeauna cu farmacistul sau medicul ginecolog daca nu sunteti sigura ca ar trebui sau nu sa luati antiinflamatoarele.

Pentru ameliorarea durerilor menstruale mai puteti incerca:

• Folosirea unei perne de incalzire sau a unei sticle cu apa fierbinte pe abdomenul inferior;
• Efectuarea exercitiilor fizice;
• O baie fierbinte;
• Tehnici de relaxare, inclusiv yoga si meditatie;
• Hidratarea suficienta;
• Consumarea alimentelor antiinflamatorii, precum ghimbir, rosii, fructe de padure, ananas, turmeric, usturoi.

De asemenea, poate ajuta sa va odihniti suficient si sa evitati consumul de alcool si tutun.

Preventie

Durerile menstruale pot fi o problema de sanatate, insa un stil de viata sanatos, ce include o dieta echilibrata si exercitii fizice regulate pot diminua intensitatea crampelor.

Durerile menstruale fara o cauza anume tind sa se amelioreze odata cu inaintarea in varsta si adesea dupa nastere.

Contactati-va medicul ginecolog in cazul in care durerea interfereaza cu activitatea de zi cu zi si daca aveti simptome de alarma.

Concluzii

Durerile menstruale apar la majoritatea femeilor, putand avea o cauza subiacenta sau putand aparea in mod fiziologic.

Exista numeroase modalitati de a diminua intensitatea acestora, in mare parte prin mentinerea unui stil de viata sanatos.

In cazul in care durerea este prea intensa sau aveti si alte manifestari importante asociate, este indicata consultarea medicului ginecolog pentru o investigatie amanuntita si pentru recomandarea unui tratament adecvat unei posibile afectiuni subiacente.

Bibliografie
https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/4148-dysmenorrhea
https://medlineplus.gov/periodpain


Citeste si despre:

Cauzele aparitiei sindromului premenstrual Calmantele indicate in functie de tipul durerii Ciclul menstrual normal Ce riscuri implica si ce solutii ai impotriva durerii de ovare ? Cum influenteaza maternitatea sanatatea femeilor Ciclul menstrual si sanatatea feminina: Informatii esentiale si sfaturi de la dm Cauze si tratament in durerea abdominala Dureri de ovulatie (Mittelschmerz) Ameliorarea durerilor artritice prin acupunctura Tratamentul durerilor menstruale - Dismenoree Cum scapi de durerile menstruale in doar 5 minute!