Acupunctura in tratamentul migrenelor si al durerilor de cap

Actualizat: 09 Aprilie 2021
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


Aproape ca nu exista oameni care sa nu fi avut in viata lor o durere de cap, dar unii oameni sunt bantuiti de dureri de cap regulate, unele fiind foarte puternice, altele fiind sacaitoare si surde, altele - migrenele nu doar puternice dar si insotite de diverse alte simptome care le acompaniaza (greata, voma, vertij, letargie, etc) si care scad atat calitatea vietii omului respectiv cat si abilitatea sa de a munci.

In cazul in care durerile de cap apar regulat in viata unui om, se impune gasirea unei solutii. Si cu toate acestea frecvent se intalnesc oameni care au incercat "de toate" si sufera in continuare de aceste dureri de ani sau chiar zeci de ani.

Diagnosticul si tratamentul durerilor de cap in medicina vestica

Abordarea in medicina vestica a durerilor de cap este in primul rand de a exclude patologii mai grave - tumori cerebrale care incep sa apese pe structurile sistemului nervos - sau patologii oculare - o modificare a dioptriilor poate da dureri de cap daca pacientul poarta ochelari inadecvati. Dar daca pacientul nu se inscrie in niciuna din aceste categorii, singura solutie oferita de medicina vestica este un tratament simptomatic care sa anestezieze durerea, deoarece durerile de cap "functionale" adica acelea care nu au o cauza structurala, de obicei nu au o cauza cunoscuta in medicina vestica. Si stim ca nu putem vindeca ce nu intelegem.

Problema nu este doar ca nu putem vindeca aceste dureri de cap, ci este si faptul ca medicatia (in functie de cat de puternica trebuie sa fie ca sa rezolve durerea de cap) poate avea efecte secundare semnificative, in special daca este luata pe termen lung. Din pacate acesta este cazul majoritatii pacientilor. Chiar si asa, exista unii pacienti care sufera de niste dureri de cap atat de puternice (cluster headaches) si care nu cedeaza la nimic incat unii dintre acestia ajung chiar la suicid.

Abordarea durerilor de cap in acupunctura

Acupunctura face un diagnostic foarte diferit de cel cu care suntem obisnuiti. Ea tine cont nu atat de mult de problema in sine (aici durerile de cap) cat de contextul in care apar ele, adica pacientul in ansamblul lui. In partea de diagnostic in discutia cu pacientul se pun o sumedenie de intrebari care aparent nu au deloc legatura cu capul, dar trebuie sa intelegem faptul ca durerile de cap nu sunt decat manifestarea, varful ice-berg-ului, iar daca vrem sa ajungem la cauza trebuie sa sapam mai adanc. Se tine cont si de aspectul limbii si se face si examenul pulsului, impreuna cu palparea unor puncte de acupunctura.

Toate aceste informatii se pun cap la cap si se traduc intr-un diagnostic care ii permite acupunctorului sa inteleaga de unde vin si cum pot fi tratate durerile de cap. Acesta va putea, de asemenea, sa vada si ce alte dezechilibre mai sunt legate de aceasta durere de cap si sa le trateze si pe acestea, ele fiind de multe ori constituite intr-un trunchi comun cu durerile de cap.

Acupunctorul, in functie de datele de la diagnostic, va putea evalua daca exista si cauze ale durerilor de cap inclusiv in dieta si va face recomandarile necesare pentru o dieta care sa evite sau sa includa anumnite mancaruri.

Rezultatele tratamentului durerilor de cap cu acupunctura

Daca pacientul are durerea in momentul tratamentului, frecvent va pleca fara ea. Pe masura ce se acumuleaza efectele mai multor sedinte de acupunctura, pacientii remarca de obicei o scadere a amplitudinii durerilor, o scadere a duratei lor, precum si o scadere a frecventei aparitiei lor. Cu cresterea numarului de sedinte pacientii observa de obicei si o desensibilizare a lor la stimulii care in trecut erau declansatori pentru durerea de cap (de exemplu, stres, oboseala, enervare, etc).

Procesul de vindecare este unul natural, treptat, si reflecta echilibrarea organismului pe mai multe planuri. Durerile de cap se amelioreaza in paralel cu ameliorarea sau vindecarea diverselor alte patologii care au mai fost depistate la diagnosticul initial. Pacientul pleaca astfel de multe ori nu numai cu rezolvarea durerilor de cap dar si a multor alte simptome, precum si o stare generala mai buna.

Durata unui tratament este foarte variabila de la pacient la pacient si difera in functie de severitatea durerilor de cap, varsta pacientului, perioada de timp de cand se confrunta cu aceste dureri de cap, precum si starea sa generala de sanatate.

Concluzii

Multi pacienti care sufera de zeci de ani de dureri de cap sau migrene si-au gasit rezolvarea cu acupunctura. Ca in cazul oricarei proceduri medicale, procentajul de succes nu este de 100%, dar este foarte semnificativ. Odata terminat procesul, pacientii nu mai au nevoie de pastile (de dureri de cap) si nici de acupunctura si pot sa duca o viata normala.

Dr. Octavian Sbarna - Acupunctor


Citeste si despre:

Cum va afecteaza migrenele viata sexuala Cum putem trata cu succes migrenele Cum functioneaza si ce este acupunctura? Argumente pro si contra acupuncturii Durerea cronica Delfino Romania – manifest pentru sanatatea ta Migrena (tipuri, stadii, cauze, factori de risc, simptome, diagnostic, tratament) Principalele cauze ale durerilor cronice si tratamentele necesare Tratamente si remedii alternative pentru migrene 10 solutii istete pentru ameliorarea durerilor din timpul verii Cand semnifica durerea de cap o urgenta medicala?