Cum pot fi rezolvate problemele delicate ale femeilor?

Actualizat: 06 Ianuarie 2022
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Consultant medical:

Dr. Baican Iuliana
Medic Rezident

Aspecte generale despre sanatatea intima a femeii


Sistemele care compun organismul se sustin si se influenteaza reciproc. Prin urmare, desi poate pentru anumite persoane, sanatatea sferei genitale este privita drept subiect taboo, aceasta necesita aceeasi atentie si grija asemenea oricarui sistem sau oricarei alte probleme medicale, atat din punct de vedere preventiv, cat si in ceea ce priveste investigatiile si tratamentul adecvat acolo unde situatia o impune.

Problemele de sanatate din sfera genitala feminina se resimt nu doar in privinta disconfortului creat pe durata manifestarii acestora, dar si la nivelul intregului organism, avand un impact psihic, infuentand activitatea sexuala sau perturband relatia de cuplu. De asemenea, acestea pot sta la baza unor boli cu transmitere sexuala (BTS) sau, in cazul in care nu li se acorda atentia necesara, pot reprezenta odata cu trecerea timpului una dintre cauzele de infertilitate feminina.

Aparatul genital feminin

O componenta a aparatului genital feminin este vaginul, un canal musculo-membranos, de forma cilindrica, aplatizat antero-posterior, cu localizare intre vulva (deschiderea externa) si colul uterin (deschiderea interna spre uter).

Flora mucoasei vaginale, alaturi de secretiile glandelor localizate la acest nivel, contine bacterii propice pentru mentinerea unui pH acid cu valori normale intre 3,5 si 4,7. Acesta are rol protectiv impotriva infectiilor sau a oricarui tip de agent patogen care ar putea patrunde in tractul genital. Mentinerea acestui echilibru la nivelul florei vaginale si a secretiilor respective are un rol major in prevenirea iritatiilor si a infectiilor locale, precum si a traversarii canalului vaginal de catre spermatozoizi, fapt care poate influenta instalarea unei sarcini.

Cele mai frecvente patologii din sfera genitala feminina

Femeile adulte aflate la varsta fertila si cu o viata sexuala activa, precum si cele care inainteaza spre menopauza, se pot prezenta la medicul ginecolog acuzand diferite simptome localizate la nivel genital.

Durerea genitala manifestata constant sau doar periodic in timpul actului sexual poarta numele de dispareunie si este un simptom frecvent pentru care pacientele se prezinta la medic. O alta afectiune locala este vaginita, suferinta cauzata de inflamatia rezultata ca raspuns la dezechilibrul florei microbiene vaginale.

De asemenea, tot la nivel vaginal se pot localiza chisturi sau poate aparea vaginismul manifestat prin contractii involuntare ale peretilor acestui conduct musculo-membranos. Bolile cu transmitere sexuala care pot aparea la ambele sexe, sunt alte patologii care pot perturba buna functionare a sferei genitale feminine.

Infectiile de tract urinar sunt frecvent intalnite in cazul femeilor active sexual, iar netratate pot duce cu timpul la incontinenta urinara sau infertilitate. Endometrioza, fibroamele uterine si leiomioamele, candidoza vaginala, dereglari ale ciclului menstrual, prolapsul vaginal sunt in egala masura, patologii des intalnite in sfera genitala feminina si pot avea drept cauza agresiunea unui agent patogen infectios sau un substrat hormonal in cazul menstruatiilor neregulate.

Care este etiologia afectiunilor vaginale?

In cazul bolilor cu transmitere sexuala, riscul principal de a contracta astfel de patologii este reprezentat de actul sexual neprotejat cu parteneri care sufera de diferite infectii genitale sau sunt purtatori de agenti microbieni. Cel mai adesea, agentii patogeni responsabili de aparitia BTS sunt Gonoreea, Chlamydia si Papilloma Virusul Uman (HPV) impotriva carora exista la ora actuala un vaccin specific.

Contactul sexual neprotejat este factor de risc si in cazul aparitiei infectiilor de tract uterin, in special in cazul femeilor care au relatii intime cu parteneri diferiti. De asemenea, folosirea prezervativelor care contin spermicide au dezavantajul de perturba echilibrul florei microbiene vaginale care, in mod normal, ofera protectie impotriva infectiilor.

Senzatiile dureroase care pot fi resimtite in timpul actului sexual se pot datora uscaciunii vaginale, insa pot aparea si in cazul existentei unui fibromiom uterin. Nasterea pe cale naturala poate slabi rezistenta planseului pelvin, in special odata cu inaintarea in varsta cand tesuturile musculare isi pierd din elasticitate si capacitatea de contractilitate, iar fibrele de colagen sufera si ele un proces de degenerare. Drept consecinta se poate instala incontinenta urinara manifestata prin emisii involuntare de urina in cantitati mici atunci cand exista presiune la nivel abdomino-pelvin (tuse, stranut, efort fizic).

Candidoza vaginala si vaginita bacteriana, afectiuni manifestate prin prurit local, secretii vaginale specifice si mictiuni dureroase, au ca sursa etiologica agenti microbieni care gasesc o bresa in echilibrul florei bacteriene vaginale. Odihna insuficienta, stresul, administrarea de antibiotice, utilizarea anticonceptionalelor orale, precum si sarcina sunt factori care pot predispune la instalarea infectiilor fungice sau bacteriene in sfera genitala.

Prolapsul vaginal (anterior/cistocel si posterior/rectocel) apare odata cu slabirea musculaturii diafragmei uro-genitale, astfel incat vezica urinara, uterul sau rectul pot prolaba spre canalul vaginal.

Cum se stabileste diagnosticul?

Pentru inceput, medicul specialist va efectua un examen clinic genital pacientei in cauza, apoi, corelat cu simptomatologia manifestata de aceasta, acesta va recomanda efectuarea altor investigatii. In acest sens se pot face teste imagistice precum ecografie pelvina sau transvaginala. De asemenea, secretiile vaginale pot fi prelevate si examinate in vederea depistarii unor posibili agenti patogeni in cazul suspiciunii unor infectii. Acestea pot fi insamantate pe medii specifice sau se pot efectua frotiuri in diferite coloratii care aduc indicii cu privire la etiologia infectiei respective.

Complicatii posibile

O complicatie a afectiunilor genitale netratate poate contribui la raspandirea bolilor cu transmitere sexuala, creste predispozitia de a contracta o infectie cu HIV in cazul in care partenerul este si el infectat. Alti agenti patogeni, precum Chlamydia si gonoreea pot gasi teren propice pentru a se instala daca echilibrul florei vaginale este perturbat.

De asemenea, dezvoltarea bolii inflamatorii pelvine poate determina infertilitate, iar in cazul in care infectia locala apare pe perioada sarcinii, aceasta poate declansa o nastere prematura.

Tratament, sfaturi si recomandari

Tratamentul depinde de etiologia afectiunii cu localizare genitala. Oricare ar fi cauza patologiei, regimul igieno-dietetic este un punct de plecare in orice terapie. Este recomandata igiena locala regulata, dar nu excesiva pentru a mentine echilibrul florei vaginale si nu se vor folosi sapunuri sau agenti de curatare care sa conduca la iritatii sau uscaciune mucoasei respective. Din punct de vedere dietetic, se recomanda evitarea cofeinei in exces, a alcoolului, a alimentelor cu un continut bogat in zaharuri care ar favoriza colonizarea bacteriana si pot contribui la agravarea sindroamelor inflamatorii.

In cazul infectiilor, fie bacteriene, fie fungice, se face terapie tintita cu antibiotice , respectiv antifungice dupa identificarea etiologiei. Incontinenta urinara poate fi ameliorata treptat prin efectuarea unor exercitii care sa sustina musculatura diafragmei uro-genitale. Acestea sunt exercitiile Kegel efectuate in ortostatism si caracterizate prin contractia si relaxarea voluntara a musculaturii respective.

Chisturile, fibromioamele sau prolapsul planseului pelvin sunt patologii pentru care, in functie de severitatea manifestarilor, se recomanda interventie chirurgicala.

Ca metode adjuvante, combaterea stresului, mentinerea unei greutati corporale in limite normale si a unei diete alimentare echilibrate, odihna suficienta, precum si atentia acordata vietii sexuale in ceea ce priveste protectia si partenerii, sunt elemente care contribuie la mentinerea starii de sanatate a sferei genitale feminine. De asemenea, constientizati ca si in cazul afectiunilor genitale exista specialisti in domeniul medical care va pot ajuta in prevenirea si tratarea acestora, prin urmare nu ezitati sa va prezentati la medicul ginecolog pentru control si investigatii necesare.

Bibliografie:
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/28934912/
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/urinary-incontinence/symptoms-causes/syc-20352808
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/32281249/


Citeste si despre:

Cum sa scapam de problemele de memorie Cum stii ca ai probleme cu inima: simptome care sa iti dea de gandit De ce transpira picioarele si cum scapam de aceasta problema neplacuta si urat mirositoare Afla cum poti evita aparitia ulcerului gastric Cum poti trata depresia Descopera puterea plantelor pentru o minte agila si un somn odihnitor Afla cum poti scapa de migrene, insomnie si oboseala cronica in numai 60 de minute! Hormonii foliculostimulanti (FSH) si cum pot afecta menopauza si fertilitatea Cum poti scapa de blocajul mental? Iti rozi unghiile des? Iata cum poti scapa de acest obicei Diagnosticul radio-imagistic in infertilitatea feminina
Cere sfatul medicului ×