Boala vaselor mici

Actualizat: 04 Iulie 2022
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Ce este boala vaselor mici


Boala vaselor mici este o afectiune in care peretii arteriali, in special arterele coronare, sunt lezati si lumenul arterial se ingusteaza. Arterele coronare sunt arterele de pe suprafata inimii, responsabile de vascularizatia miocardului (muschiul cardiac), fiecare artera coronara find atribuita unui teritoriu miocardic: anterior, inferior, lateral, posterior. In boala vaselor mici, coronarele sunt ingustate, nu se pot dilata corespunzator, iar fluxul sanguin coronarian sufera modificari.

In lipsa vasodilatatiei, fluxul sanguin coronarian scade. Acest lucru duce la tulburari ischemice ale inimii, dar si la ischemie in alte teritorii din organism.

Tabloul clinic al acestei boli este foarte similar cu cel al altor afectiuni cardiace primare, precum cardiomiopatia, sau chiar cu tabloul clinic al unui infarct miocardic. Astfel diagnosticul devine dificil, fiind nevoie de teste pentru diagnostic diferential cu alte afectiuni cardio-vasculare.

Semne si simptome

Simptomele pacientilor cu boala vaselor mici imita, deseori, simptomele unui infarct miocardic. Unii pacienti experimenteaza aceste manifestari sub forma acuta, episodica, in timp ce alti pacienti au simptome constante, progresive, de intensitate variabila. Cele mai comune simptome, intalnite la acesti pacienti, sunt:
dispnee (lipsa de aer)
• fatigabilitate
• transpiratii excesive
• greata
• ameteala
• lipotimie sau sincopa
• Durere toracica iradiata la nivelul mandibulei, gatului, umarului stang, bratului stang, uneori la nivelul abdomenului
• Durere toracica ce dureaza mai mult de 10 minute, cu caracter constrictiv

Simptomele pot aparea in timpul rutinei zilnice sau in timpul unui stres: efort fizic sau stres emotional. Durerea toracica de origine cardiaca dureaza, in mod caracteristic, intre 11 si 30 de minute. Nu ezitati sa apelati la ajutor medical de urgenta in cazul oricarei dureri toracice.

Cauze

Boala vaselor mici se instaleaza atunci cand peretele arterelor coronare sufera leziuni, ducand la disfunctia lor. Leziunile pot fi endoteliale sau extinse si impiedica vasele sa faca vasodilatatie, prin relaxarea musculaturii netede. Cauzele posibile ale acestor leziuni arteriale, includ:
hipertensiunea arteriala
• Nivelul crescut de colesterol
• Obezitate
• Diabet zaharat
• Leziuni traumatice

Riscuri si complicatii

Lasata netratata, boala vaselor mici va forta miocardul sa depuna un efort in plus, pentru a asigura functia de pompa cardiaca. Acest efort reprezinta un stres cardiac, care poate duce, in timp, la alte probleme: spasm coronarian, infarct miocardic, insuficienta cardiaca, aritmii maligne si chiar deces.

Factori de risc

Desi orice persoana poate dezvolta afectiunea, femeile sunt mai suscpetibile. Alti factori de risc importanti includ:
• Dieta saraca in nutrienti, vitamine, minerale
• Sedentarism
• Obezitate
• Fumat
• Diabet zaharat
• Niveluri scazute de estrogen, in randul femeilor
• Istoric familial de boli cardiace

Metode de diagnostic

Diagnosticul bolii vaselor mici poate fi dificil si anevoios. Medicul va incepe cu anamneza, evaluarea istoricului medical personal, istoricul medical familial. Apoi acesta va avea nevoie de o descriere completa a simptomelor, pentru care va pune intrebari specifice. Este important ca medicul sa cunoasca toate simptomele prezente, intensitatea lor, modul de debut si de cat timp sunt prezente. De asemenea, orice medicament administrat cronic sau ocazional, trebuie mentionat.

Mai departe, medicul va efectua examenul obiectiv. Odata ce suspecteaza o afectiune cardiaca, acesta va palpa toracele si va ausculta zgomotele cardiace, cu stetoscopul. Urmatorul pas consta in explorari paraclinice, care ajuta medicul sa stabileasca diagnosticul, evalueaza severitatea leziunilor si ajuta la enuntarea unui prognostic.

Diagnosticul acestei boli este deseori unul de excludere. Prin testele imagistice se va exclude boala cardiaca si infarctul miocardic. Cu ajutorul acestor teste se pot vizualiza, din mai multe unghiuri, camerele inimii si arterele coronare. Astfel se va observa peretele rigid si lezat al coronarelor, incapabil de dilatare. Cele mai utile teste, includ:
• Ecocardiografie transtoracica
• Ecocardiografie transesofagiana
• Ecocardiografie de stres
• RMN cardiac
• Angiografie CT cardiaca
• PET-CT
• Angiografia coronariana, o testare imagistica invaziva, facuta prin cateterism cardiac, dar foarte utila pentru diagnosticul diferential

Daca in urma acestor examinari se constata ca nu exista obstructii semnificative in lumenul arterelor coronare, medicul va trece la examinarea arterelor mai mici. Astfel se poate masura fluxul sanguin in toate ramurile coronariene.

Optiuni de tratament

Prima linie de tratament in boala vaselor mici implica medicamente analgezice, pentru controlul simptomatologiei pacientului. De asemenea, medicatia poate trata si unii factori de risc, precum si simptomele asociate durerii toracice. Acestea imbunatatesc fluxul sanguin, prevenind ischemia extinsa si infarctul miocardic.

Modificari ale stilului de viata

Intrucat majoritatea afectiunilor cardiace si coronariene sunt strans legate de catre stilul de viata, modificarea factorilor de risc va ameliora considerabil afectiunea. Astfel, persoanele diagnosticate cu boala vaselor mici, sau cu orice alta afectiune ce pune in pericol muschiul cardiac, trebuie sa tina cont de urmatoarele aspecte:
• Mentinerea unei greutati optime
• Exercitiul fizic regulat
• Renuntarea la fumat
• Dieta zilnica nutritiva, bogata in fructe, legume, cereale integrale, proteine de calitate, cat mai putine alimente procesate, reducerea consumului de sare
• Gestionarea corecta a situatiilor stresante
• Mentinerea unei tensiuni arteriale optime
• Mentinerea nivelului glicemic in limite normale, prin gestionarea cantitatii de zahar ingerat. In cazul persoanelor cu diabet zaharat, administrarea corecta a medicatiei este foarte importanta
• Mentinerea unui nivel cat mai scazut de colesterol

Metode de preventie

Nu exista o metoda speciala de preventie a acestei boli. Modificarile stilului de viata, insa, sunt foarte importante pentru a evita lezarea peretelui coronarian. Metodele de preventie sunt utile atat pentru persoanele la risc de a dezvolta afectiuni cardio-vasculare, cat si la persoanele diagnosticate deja cu boala vaselor mici. Indepartarea sau reducerea factorilor de risc va ameliora simptomatologia, va reduce riscurile si complicatiile si va imbunatati calitatea vietii pacientului.

Concluzie

Boala vaselor mici este o afectiune a arterelor coronariene si a ramurilor acestora. Atunci cand sunt lezate, arterele nu se mai pot destinde, iar fluxul sanguin miocardic scade considerabil. Ischemia tranzitorie este periculoasa, intrucat poate deveni permanenta, cu aparitia cardiopatiei ischemice sau a infarctului miocardic. Modificarea stilului de viata este esentiala in cazul pacientilor cu boala vaselor mici.

Bibliografie:
https://www.healthline.com/health/small-vessel-disease#symptoms
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/small-vessel-disease/symptoms-causes/syc-20352117


Facilitati de tratament

Clinici si cabinete medicale

Biomedica Servicii Medicale
Tel: 0233231513
Piatra-Neamt, Bulevardul Decebal 4, Piatra Neamț, 610012
Centrul Medical Neoclinic
Tel: 0256225252
Timisoara, Calea Dorobanților 3, Timișoara 307200

Citeste si despre:

Vasculita necrozanta: afectiune care poate afecta orice vas de sange Boala vasculara periferica Boala von Willebrand Boala Dupuytren Boala Crohn - inflamatia colonului Ce afectiuni pot fi detectate cu ajutorul unui RMN cerebral Boala arteriala periferica a membrelor inferioare Lupusul eritematos sistemic - boala autoimuna Boala Kawasaki Dieta pentru boala polichistica renala sau rinichii polichistici Sindromul coronarian acut