Atac de panica

Actualizat: 22 Iulie 2021
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Consultant medical:

Dr. Laura Constantinescu
medic specialist psihiatru

Spitalul de psihiatrie Alexandru Obregia

Generalitati


Atacul de panica este o manifestare paroxistica a anxietatii, autolimitata in timp. Durata sa este de aproximativ 20 de minute, de la debut si pana la scaderea in intensitate a simptomelor.

In cursul atacului de panica, frica sau disconfortul sunt insotite de cel putin patru dintre urmatoarele simptome, care apar de o maniera abrupta si ating intensitatea maxima in mai putin de 10 minute:
- batai puternice/neregulate/rapide ale inimii;
- senzatie de dificultate/incapacitate de a respira;
- senzatie de sufocare;
- durere sau disconfort toracic;
- transpiratii;
- tremuraturi/contractii localizate ale muschilor;
- greata/jena abdominala;
- ameteli/senzatie de instabilitate/senzatie de lesin/cap vid;
- senzatie de irealitate/modificarea perceptiei propriei persoane;
- frica de a-si pierde controlul/ a innebuni;
- frica de a muri;
- furnicaturi;
- frisoane sau valuri de caldura.

Atacul de panica singular nu este un diagnostic in sine

Paroxisme ale anxietatii pot aparea in oricare dintre tulburarile anxioase, fie ca ele sunt fobii, tulburare obsesiv-compulsiva sau tulburare anxioasa generalizata, dar nu sunt caracteristice. Doar tulburarea de panica evolueaza cu atacuri repetate, dintre care cel putin unul este urmat, timp de minimum o luna, de unul sau mai multe dintre urmatoarele simptome :
- frica persistenta ca vor urma si alte atacuri;
- ingrijorari privind implicatiile sau consecintele atacului (de exemplu, pierderea controlului, un infarct miocardic, evolutia spre o boala psihica grava);
- o modificare semnificativa a comportamentului in legatura cu atacurile (evitarea situatiilor in care s-au produs atacuri de panica, masuri de siguranta, de exemplu, nu merge neinsotit pe strada, consulta repetat medicul).

Legatura dintre stres si atacurile de panica

Legatura de cauzalitate intre stres si atacurile de panica a fost dovedita stiintific.
Teoretic, orice persoana are un "prag" dincolo de care stresul poate declansa un atac de panica, dar el este diferit de la individ la individ. Vulnerabilitatea individuala la stres il poate situa mai jos, ceea ce inseamna ca un nivel mai mic de stres poate declansa un atac de panica, sau mai sus, persoana fiind mai putin predispusa la paroxisme de anxietate. Vulnerabilitatea crescuta este atribuita prezentei unor factori de risc de natura genetica, biologica sau psihologica.
Factorii genetici de risc pot fi identificati doar prin prezenta tulburarilor anxioase la rudele de gradul I ale persoanelor care au tulburare de panica. Ei nu pot fi influentati in nici un fel.

Factorii biologici de risc sunt reprezentati de modificari in metabolismul unor substante din creier, ca de exemplu serotonina. Aceste modificari pot fi influentate prin tratamente medicamentoase, care restabilesc balanta metabolica.
Factorii psihologici de risc se refera la evenimente stresante majore, recente sau datand din perioada dezvoltarii psiho-afective (decesul cuiva apropiat, separare, abandon, pierderea slujbei etc.). P ana la 80% dintre pacienti pot identifica un astfel de eveniment intr-un interval de 6 luni, premergator debutului tulburarii de panica. Concluzia este ca tulburarea de panica poate aparea la indivizii cu vulnerabilitate crescuta in conditii de stres.


Facilitati de tratament

Clinici si cabinete medicale

CLINICA RENIA
Tel: 0748662662
Bucuresti, Str. Dr. Nicolae Turnescu, Nr. 11, București, Sector 5
Clinica Aproape
Tel: 0722187700
Bucuresti, Bld. Alexandru Ioan Cuza, Nr. 13A, Sector 1

Citeste si despre:

Atacul de panica si tulburarea de panica Cum se manifesta un atac de panica Atac de panica sau atac de cord? Cum se face corect diferenta Masuri imediate in cazul unui atac de panica 8 metode de a spune „STOP” atacului de panica Cum abordam si gestionam atacul de panica? de vorba cu psihoterapeut Lavinia Stoian Hipnoza si atacul de panica Memoria si dificultatile de concentrare Hologic si Papapostolou Romania parteneri principali al celui mai important eveniment medical dedicat imagisticii si oncologiei sanului Cum sa supravietuiesti unui atac de panica cand esti singur! Diferenta dintre un episod acut de anxietate si un atac de panica Psihoterapia atacurilor de panica Scapa de panica si anxietate Gestionarea atacurilor de panica Cum sa scapati de atacurile de panica? Cand devin atacurile de panica o problema? Esentialul despre tulburarea de panica