Jena respiratorie resimtita de catre un bolnav, constatata sau nu de catre medic. O dispnee poate fi de origine bronhopulmonara, otorinolaringologica, neurologica, metabolica sau cardiaca. Printre cauzele bronhopulmonare se gasesc afectiunile bronsice (astm, bronsita cronica, prezenta unui corp strain sau a unei tumori pe bronhii), tulburarile pulmonare (edem acut, infectie sau tumora a plamanului, embolie pulmonara), anomalii ale pleurei (pleurezie, pneumotorax) sau ale custii toracice (scolioza grava) jenand miscarile plamanului. Cauzele otorinolaringologice sunt mai ales laringitele la copil, tumori le laringelui la adult.
Investigatiile principale pentru dispneea acuta includ:
- hemoleucograma pentru excluderea anemiei;
- radiografia toracica;
- masurarea gazelor respiratorii pentru excluderea pneumotoraxului, pneumoniei si altor boli pulmonare
- EKG si dozarea seriata a enzimelor cardiace pentru excluderea infarctului miocardic acut si a insuficientei cardiace.
Se pot face frotiu si culturi din sputa atunci cand se considera necesar. Eozinofilia trebuie urmarita. Este important ca probele sa fie recoltate corect, de aceea formula leucocitara trebuie determinata pe frotiu.
Daca exista durere retrosternala si hemoptizie, se recomanda determinarea gazelor respiratorii arteriale si raportul ventilatie/perfuzie pentru exluderea embolismului pulmonar. In cazul neconcludentei acestor determinari este uneori necesara angiografia pulmonara. Daca frotiurile si culturile de rutina sunt negative, pot fi necesare culturi speciale pentru bacil Koch sau fungi, mai ales in conditiile unei spute purulente care se mentine. Clinicianul poate lua in considerare teste IDR pentru aceste infectii.
Daca se supecteaza insuficienta cardiaca se recomanda efectuarea timpului de circulatie de la brat la limba si a testelor functionale pulmonare.
Ecocardiografia are de asemenea valoare diagnostica. Poate fi util un test terapeutic cu diuretic. Daca exista wheezing (respiratie suieratoare) semnificativ se poate face un test terapeutic cu izoproterenol hidroclorid sau epinefrina 0,3 ml subcutanat pentru evitarea confuziei cu astmul bronsic.
In cazul dispneei cronice, radiografia toracica si EKG-ul ar trebui completate de teste pulmonare functionale, teste la efort si determinarea gazelor respiratorii in sangele arterial. Testele functionale pulmonare sunt utile in diagnosticul astmului si in diferentierea emfizemului pulmonar de fibroza pulmonara. Diagnosticul fibrozei pulmoare poate fi indicat de reducerea capacitatii de difuziune a monoxidului de carbon. Consultatia unui medic pneumolog este recomandata cand sunt necesare teste functionale pulmonare extensive, cum ar fi complianta si capacitatea de difuziune. Bronhoscopia poate fi utila pentru excluderea corpilor straini, neoplasmului bronsic sau bronsiectaziei (dilatatia bronhiilor).
Cateterizarea cardiaca sau angiografia pulmonara pot fi utile in diagnosticul embolismului pulmonar cronic recurent, sunturilor cardiace si hipertensiunii pulmonare. In cazul dispneei fara semne obiective la examenul clinic, poate fi necesar un consult psihiatric.