Cat lapte trebuie sa bea un bebelus?
Raspunsurile online ale specialistilor nostri, nu constituie un diagnostic exact al problemelor de sanatate pe care le-ati prezentat !
Boli grave se pot manifesta prin semne care va par minore, iar un diagnostic corect nu poate fi pus decat in urma unei consultatii detaliate a copilului dvs. in clinicile de specialitate.
As dori sa stiu cati ml de lapte ar trebui sa bea un bebelus de 11 luni.
La varsta de 11 luni, alimentatia copilului ar trebui sa includa 400-500 ml lapte pe zi, distribuit la masa de dimineata si la cea de seara. Laptele se poate oferi cu biberonul sau cu canita, in functie de preferinta copilului, simplu sau cu adaosuri de cereale (sub forma de fulgi sau pulbere de cereale – asa numitul "Brei"); daca sugarul accepta se poate oferi la masa de dimineata cana cu lapte impreuna cu o tartina cu unt si ceva dulce.
Aceasta ratie zilnica de lapte ar trebui mentinuta si in anii urmatori.
Insa in nici un caz nu se va forta copilul sa bea intreaga portie de lapte, daca acesta refuza. Spre sfarsitul primului an de viata, multor sugari incepe sa nu le mai placa laptele si in acest caz nu este indicat sa se insiste sau sa se forteze copilul sa-l bea; se va incerca sa se ofere laptele cu cereale (pulbere sau fulgi), sub forma de budinci, gris sau se va inlocui cu alte produse lactate: branza de vaci, iaurt, in functie de preferintele sugarului.
De cele mai multe ori aceasta aversiune pentru lapte este trecatoare. La polul opus, continuarea unei alimentatii predominant lactate, in defavoarea alimentelor solide poate asigura o crestere satisfacatoare in greutate dar cu riscul unor dezechilibre nutritionale, anemie si receptivitate crescuta la infectii.
Astfel, pe langa cele doua mese de lapte, alimentatia copilului trebuie sa mai includa inca trei mese, constand in alimente solide, care sa asigure toate principiile nutritive (proteine, glucide lipide, vitamine, minerale) si din care sa nu lipseasca carnea, ouale, legumele, fructele. Astfel spre sfarsitul primului an de viata alimentatia copilului se apropie de cea a adultului.
Nu uitati, atunci cand e nevoie de cresterea aportului de lichide, cum ar fi in anotimpul cald si in caz de febra, nu se creste aportul de lapte ci aportul de ceai, supa, apa fiarta sau sucuri de fructe.
Alina Pop-Began
- Medic rezident -
-Anestezie si Terapie Intensiva-
Detalii specialist
-
Interpretare simptome
semnificatia simptomelor si afectiunile probabile
Afla acum